vineri, septembrie 28, 2007

Despre dragoste (dedicatie).

Erai sigur pe tine, erai genul de baiat care stia intotdeauna ce sa spuna si cand sa spuna, aveai sute de prieteni care te faceau sa nu te simti niciodata singur, aveai o prietena care te iubea si pe care in adancul sufeletului si tu o adorai...puteai sa te numesti popular sau implinit, puteai sa te numesti fericit din punctul de vedere al tuturor doar din al tau mai putin.

Mereu nemultumit, erai atras de tot ce nu aveai, vedeai ce stralucitoare sunt lucrurile altora si ti le doreai chiar daca erau seci, frumoasa lor poleiala te atragea.
Nu mai simteai iubirea pentru ca o aveai, era deja in tine…asa cum un om puternic nu ar mai vrea sa fie tare, un om sanatos nu ar mai ravni sa fie sanatos sau un om frumos nu si-ar mai dori frumusete asa si tu imbatat de dragoste te-ai crezut stapan pe ea si nu ti-ai mai dorit-o...pentru ca nimeni niciodata nu sufera pentru lipsa lucrurilor pe care le are.


Faceai tot ce iti dicta instinctul, doar pentru ca puteai, si ce dulce sentiment era...te gandeai atunci cand umileai inteligent un baiat sau cand flirtai cu iubita unui prieten ca e sentimetul suprem...sa simti ca poti face orice vrei.
Erai ca un suveran pe tron, cel putin asa te imaginai, aveai tot ce iti doreai, pentru ca in mod nedrept ai fost binecuvantat cu parinti bogati si inteligenta, iar peste toate mai aveai si frumusetea omului tanar, pareai intr-adevar pur dar in adancul tau ascundeai putreziciune.

Dar clipele acelea sunt trecute, acum esti cu capul plecat si cu mainile sprijinite pe oglinda din baie, esti stors de lacrimi si ai ochii rosii de durere si de plans, o imagine jalnica, atat de departata de idealul masculin pe care ti-l doreai...nu mai esti omul de ieri sau de acum o saptamana, esti decazut, rupt si blestemat de propriile tale fapte, te intrebi cum ai putut sa fi atat de orb si de nesabuit...te prabusesti in genunchi si incepi sa plangi iara, nu ai mai facut-o de cand te-ai julit la genunchi intr-a doua...dar acum singur cu tine si iti permiti sa fi din nou copil.

Cand straluceai si te credeai un zeu, nu iti refuzai nimic, nicio placere...nu iti pasa de nimeni si de nimic, atunci cand glumeai rautacios nu vedeai tristetea din ochii prietenilor, atunci cand inselai cu nonsalanta nu te gandeai la durerea din sufletul iubitei, atunci cand iti laudai bogatia nu simteai invidia de pe chipul lor. Credeai ca tot ce ai va fi al tau pentru totdeauna de asta nu aratai deloc dragoste sau respect, erai ca un mosier care credea ca tot i se cuvine, uitand de pamanturile sale lasand totul in voia sortii.

Totul a fost asa pentru tine pana intr-o noapte ploioasa de noiembrie, cand te simteai bine in club inconjurat de fete si prieteni, prin fum si printre pahare de cocktail erai in mediul tau. Erai centrul atentiei ca de fiecare data, simtindu-te bine cu prietenii tai si uitand de iubita care te astepta singura acasa, de momentele cand i-ai jurat iubire vesnica privind in ochii ei, cand erai inca la inceputul relatiei si erai in stare sa faci orice sa o farmeci si sa o stii numai a ta, toate aceste ganduri erau departe de tine, pierdute printre stropii de alcool.
Acum era in bratele tale altcineva, nu ii stiai nici bine numele dar o doreai pentru ca nu era inca a ta...simplu, capabil de rationamente fine si cateodata de momente geniale, acum te invelai in nepasare. Acum zambesti cu amar, dar atunci te considerai la fel de neinfricat ca un erou grec, plecai in lupta fara platose nu iti imagineai ca vreo sageata te poate atinge.

Raceala zilelor de noiembrie ai inceput sa o simti in suflet, cand te-ai intalnit cu cea mai buna prietena a iubitei tale, nu credeai ca ai s-o vezi in "clubul tau" cum nici ea nu credea ca o sa te vada imbratisand atat de tandru pe altcineva.
Din acest moment fatal fierea a inceput sa curga, in cateva zile erai despartit de iubita ta si purtai vina distrugerii unei relatii superbe, nu mai erati cuplul care intorcea priviri si nu va mai statea "atat de bine impreuna", ai incetat sa vorbesti la plural. Te gandeai in momentele acelea ca ai sa treci peste, in rautatea ta ti-ai zis ca macar tu erai cel care a ranit si nu invers...te consolai ca ai fost atat de bun incat ea nu a cautat altceva si ea era asa plictisitoare incat te-a impins spre altcineva.
Ca un betiv trezit in zorii zilei, ai inceput sa simtit cum visul in care ai trait se destrama, luand cu el fericirea ta si lasand in schimb gustul amar al vinovatiei, ai vazut ca zilele fara ea nu au aceeasi aroma, ca nici o mangaiere nu o poate egala pe a ei...ca nici o soapta nu iti incalzea sufletul ca "te iubesc"-ul ei, oricat ai fi fost de arogant si egoist simteai ca ai pierdut ceva de pret.

Orb ai fost cand nu ai realizat iubirea ce i-o purtai, era asa de puternica in sufletul tau incat fara sa stii pe ea ti-ai cladit viitorul.
Noptile erau pline de scenariile tale, te gandeai ce face, unde este, cu cine...stiai ce ai fi facut tu in locul ei si te speriai ,stiai ca in atatia ani petrecuti impreuna i-ai transmis din teribila ta dorinta de razbunare iar asta nu iti dadea pace.
Apoi prietenii au fost bucurosi sa iti spuna ca a gasit pe altcineva, ti-au zis-o direct, cu o inocenta fatarnica ca si cum ar fi fost uimiti ca nu stii deja.

Da chiar aseara ai aflat ,de atunci nu ai putut sa dormi sau sa functionezi, il stiai pe el iti era vag prieten, daca acum doua-trei luni era demn de mila si nu ii dadeai importanta fiind un simplu chip care iti era aproape la petreceri, acum se transformase in tot ce nu ai fost tu pentru ea , incepi sa-i vezi calitatile si iti dai seama ca o poate face sa te uite, incepi sa nu te mai consideri cel mai bun, usor usor cobori de pe tron.
Esti inlemnit, gandul iti fuge aiurea si imaginatia care te-a ajutat intotdeauna acum e cel mai mare dusman al tau...de fapt tu esti, incepi sa te prabusesti din interior, incepi sa vezi numai raul din jurul tau.
Mintea ta este inundata de imagini, iti pui mainile la tample si te rogi ca aceasta avalansa sa se opreasca, vezi fara sa vrei cum cei doi se tin de brat in parc, cum ea rade, cum e vesela...cand era cu tine radea la fel, chiar si cand tu erai nepasator ea iti arata ca te iubeste.
Era fericita numai cand te vedea, acum va fi fericita cand il va vedea pe el. Incerci sa tragi aer in piept si sa te calmezi, dar mintea te pedepseste, oricat ai incerca sa te gandesti la altceva nu te poti concetra si iti apare ea in minte, orice ai gandii este legat printr-un fir invizibil de ea...de cum arata, de cum zambea, de ce gandea si cum vorbea.

Incepi sa plangi, nu ai mai facut-o de mult, aproape uitase-si cum e, o vezi cu ochii mintii, e atat de frumoasa, la fel de frumoasa ca atunci cand statea in pragul dormitorului cu un zambet strengaresc pe chip, dar acum nu mai era dormitorul tau si incepi fara sa vrei sa te gandeshti la ceea ce nu puteai pana atunci concepe.
O vezi in bratele lui jumatate goala suspinand de placere, o vezi cum il strange la piept cum i se da toata, cum respira greu si zambeste...tot ce ai vazut-o simtind impreuna cu tine acum simtea cu el. Cazi in genunchi si simti cum inima ta este o simpla rana in piept, cum tot in jurul tau nu mai are rost si iti blestemi momentul de ratacire, te intrebi de ce lumea mai exista cand tu in suflet ai atata durere. Cum de puterea ce tine separate frumosul si uratul, binele si raul, iadul si raiul nu se prabuseste odata cu tine...te intrebi de ce zambesc oamenii si de ce mai cade ploaia, cu ce sens se mai intampla toate acestea.
Te ridici cu greu si incepi sa nasti ura, vrei sa ia totul in jur foc si sa se cutremure pamantul...atata ura ai in suflet incat te intrebi daca vei mai putea vreodata sa simti altceva, urasti fericirea si pe toti oamenii fericiti. Te gandesti numai la ea si la el, cum cea careia ii ziceai "copila" ar fi fericita fara tine, cum ochii aceea mari si albastrii ar putea sa priveasca pe altul asa cum te privea pe tine, nu vrei sa crezi ca ce pana acum un timp era de drept numai al tau acum e al altuia.

Au trecut doua luni de cand nu mai e a ta, ploaia a facut loc zapezii dar mizeria din sufletul tau nu a facut loc decat altei mizerii...privesti pe geam si vezi cum zapada fuge de vant si involutar nu recunosti palida imagine din coltul geamului, aceea slaba si mortuara masca e chipul tau.
Pleci capul si iti dai seama ca toata puterea ta era din iubirea ei...

15 comentarii:

Anonim spunea...

frumos...dar nu cred ca asa ceva se intampla...anyway,cand am citit povestea asta am avut o senzatie de deja-vu...si eu am fost "copila" acum ceva timp,dar stia linistit ca si ea sufera destul de mult si o perioada considerabila de timp...

pretzeL spunea...

slab frate...nu il mai lasam pe radu sa scrie! Ce naiba e aici, avem si noi un standard de respectat!

Anonim spunea...

invidie?

Anonim spunea...

Sau realism.

Anonim spunea...

invidie

marquiza spunea...

cam mult sirop pe blogul acesta, dragilor. in ce beci l-ati inchis pe costin?

pretzeL spunea...

sau realism.

pretzeL spunea...

Sau cineva nu prea se prinde glume...

Radulescu spunea...

cu prieteni ca tine covrigele, nu am nevoie de dusmani :)

@marquiza ...da costin e la locul lui in beci :)

Cos spunea...

In beci, langa sticlele de vin, ca acolo-mi place mie sa stau!

Anonim spunea...

mie mi-a placut postul asta,tocmai pentru ca n-are happy end. si situatia este pe cat se poate de posibila si realista.

pretzeL spunea...

la racoare...acolo ii place sa stea :>

cutdownmywings spunea...

ador postul asta,,,pentru ca e exact prin ce trec eu...doar ca mai sunt si momente bune la mine

D spunea...

superb!

dydi spunea...

e super....bv ....felicitarile mele ``k le meritzi

Trimiteți un comentariu

Ţineţi minte, ne plac mai mult comentariile favorabile.