vineri, septembrie 28, 2007

Despre dragoste (dedicatie).

Erai sigur pe tine, erai genul de baiat care stia intotdeauna ce sa spuna si cand sa spuna, aveai sute de prieteni care te faceau sa nu te simti niciodata singur, aveai o prietena care te iubea si pe care in adancul sufeletului si tu o adorai...puteai sa te numesti popular sau implinit, puteai sa te numesti fericit din punctul de vedere al tuturor doar din al tau mai putin.

Mereu nemultumit, erai atras de tot ce nu aveai, vedeai ce stralucitoare sunt lucrurile altora si ti le doreai chiar daca erau seci, frumoasa lor poleiala te atragea.
Nu mai simteai iubirea pentru ca o aveai, era deja in tine…asa cum un om puternic nu ar mai vrea sa fie tare, un om sanatos nu ar mai ravni sa fie sanatos sau un om frumos nu si-ar mai dori frumusete asa si tu imbatat de dragoste te-ai crezut stapan pe ea si nu ti-ai mai dorit-o...pentru ca nimeni niciodata nu sufera pentru lipsa lucrurilor pe care le are.


Faceai tot ce iti dicta instinctul, doar pentru ca puteai, si ce dulce sentiment era...te gandeai atunci cand umileai inteligent un baiat sau cand flirtai cu iubita unui prieten ca e sentimetul suprem...sa simti ca poti face orice vrei.
Erai ca un suveran pe tron, cel putin asa te imaginai, aveai tot ce iti doreai, pentru ca in mod nedrept ai fost binecuvantat cu parinti bogati si inteligenta, iar peste toate mai aveai si frumusetea omului tanar, pareai intr-adevar pur dar in adancul tau ascundeai putreziciune.

Dar clipele acelea sunt trecute, acum esti cu capul plecat si cu mainile sprijinite pe oglinda din baie, esti stors de lacrimi si ai ochii rosii de durere si de plans, o imagine jalnica, atat de departata de idealul masculin pe care ti-l doreai...nu mai esti omul de ieri sau de acum o saptamana, esti decazut, rupt si blestemat de propriile tale fapte, te intrebi cum ai putut sa fi atat de orb si de nesabuit...te prabusesti in genunchi si incepi sa plangi iara, nu ai mai facut-o de cand te-ai julit la genunchi intr-a doua...dar acum singur cu tine si iti permiti sa fi din nou copil.

Cand straluceai si te credeai un zeu, nu iti refuzai nimic, nicio placere...nu iti pasa de nimeni si de nimic, atunci cand glumeai rautacios nu vedeai tristetea din ochii prietenilor, atunci cand inselai cu nonsalanta nu te gandeai la durerea din sufletul iubitei, atunci cand iti laudai bogatia nu simteai invidia de pe chipul lor. Credeai ca tot ce ai va fi al tau pentru totdeauna de asta nu aratai deloc dragoste sau respect, erai ca un mosier care credea ca tot i se cuvine, uitand de pamanturile sale lasand totul in voia sortii.

Totul a fost asa pentru tine pana intr-o noapte ploioasa de noiembrie, cand te simteai bine in club inconjurat de fete si prieteni, prin fum si printre pahare de cocktail erai in mediul tau. Erai centrul atentiei ca de fiecare data, simtindu-te bine cu prietenii tai si uitand de iubita care te astepta singura acasa, de momentele cand i-ai jurat iubire vesnica privind in ochii ei, cand erai inca la inceputul relatiei si erai in stare sa faci orice sa o farmeci si sa o stii numai a ta, toate aceste ganduri erau departe de tine, pierdute printre stropii de alcool.
Acum era in bratele tale altcineva, nu ii stiai nici bine numele dar o doreai pentru ca nu era inca a ta...simplu, capabil de rationamente fine si cateodata de momente geniale, acum te invelai in nepasare. Acum zambesti cu amar, dar atunci te considerai la fel de neinfricat ca un erou grec, plecai in lupta fara platose nu iti imagineai ca vreo sageata te poate atinge.

Raceala zilelor de noiembrie ai inceput sa o simti in suflet, cand te-ai intalnit cu cea mai buna prietena a iubitei tale, nu credeai ca ai s-o vezi in "clubul tau" cum nici ea nu credea ca o sa te vada imbratisand atat de tandru pe altcineva.
Din acest moment fatal fierea a inceput sa curga, in cateva zile erai despartit de iubita ta si purtai vina distrugerii unei relatii superbe, nu mai erati cuplul care intorcea priviri si nu va mai statea "atat de bine impreuna", ai incetat sa vorbesti la plural. Te gandeai in momentele acelea ca ai sa treci peste, in rautatea ta ti-ai zis ca macar tu erai cel care a ranit si nu invers...te consolai ca ai fost atat de bun incat ea nu a cautat altceva si ea era asa plictisitoare incat te-a impins spre altcineva.
Ca un betiv trezit in zorii zilei, ai inceput sa simtit cum visul in care ai trait se destrama, luand cu el fericirea ta si lasand in schimb gustul amar al vinovatiei, ai vazut ca zilele fara ea nu au aceeasi aroma, ca nici o mangaiere nu o poate egala pe a ei...ca nici o soapta nu iti incalzea sufletul ca "te iubesc"-ul ei, oricat ai fi fost de arogant si egoist simteai ca ai pierdut ceva de pret.

Orb ai fost cand nu ai realizat iubirea ce i-o purtai, era asa de puternica in sufletul tau incat fara sa stii pe ea ti-ai cladit viitorul.
Noptile erau pline de scenariile tale, te gandeai ce face, unde este, cu cine...stiai ce ai fi facut tu in locul ei si te speriai ,stiai ca in atatia ani petrecuti impreuna i-ai transmis din teribila ta dorinta de razbunare iar asta nu iti dadea pace.
Apoi prietenii au fost bucurosi sa iti spuna ca a gasit pe altcineva, ti-au zis-o direct, cu o inocenta fatarnica ca si cum ar fi fost uimiti ca nu stii deja.

Da chiar aseara ai aflat ,de atunci nu ai putut sa dormi sau sa functionezi, il stiai pe el iti era vag prieten, daca acum doua-trei luni era demn de mila si nu ii dadeai importanta fiind un simplu chip care iti era aproape la petreceri, acum se transformase in tot ce nu ai fost tu pentru ea , incepi sa-i vezi calitatile si iti dai seama ca o poate face sa te uite, incepi sa nu te mai consideri cel mai bun, usor usor cobori de pe tron.
Esti inlemnit, gandul iti fuge aiurea si imaginatia care te-a ajutat intotdeauna acum e cel mai mare dusman al tau...de fapt tu esti, incepi sa te prabusesti din interior, incepi sa vezi numai raul din jurul tau.
Mintea ta este inundata de imagini, iti pui mainile la tample si te rogi ca aceasta avalansa sa se opreasca, vezi fara sa vrei cum cei doi se tin de brat in parc, cum ea rade, cum e vesela...cand era cu tine radea la fel, chiar si cand tu erai nepasator ea iti arata ca te iubeste.
Era fericita numai cand te vedea, acum va fi fericita cand il va vedea pe el. Incerci sa tragi aer in piept si sa te calmezi, dar mintea te pedepseste, oricat ai incerca sa te gandesti la altceva nu te poti concetra si iti apare ea in minte, orice ai gandii este legat printr-un fir invizibil de ea...de cum arata, de cum zambea, de ce gandea si cum vorbea.

Incepi sa plangi, nu ai mai facut-o de mult, aproape uitase-si cum e, o vezi cu ochii mintii, e atat de frumoasa, la fel de frumoasa ca atunci cand statea in pragul dormitorului cu un zambet strengaresc pe chip, dar acum nu mai era dormitorul tau si incepi fara sa vrei sa te gandeshti la ceea ce nu puteai pana atunci concepe.
O vezi in bratele lui jumatate goala suspinand de placere, o vezi cum il strange la piept cum i se da toata, cum respira greu si zambeste...tot ce ai vazut-o simtind impreuna cu tine acum simtea cu el. Cazi in genunchi si simti cum inima ta este o simpla rana in piept, cum tot in jurul tau nu mai are rost si iti blestemi momentul de ratacire, te intrebi de ce lumea mai exista cand tu in suflet ai atata durere. Cum de puterea ce tine separate frumosul si uratul, binele si raul, iadul si raiul nu se prabuseste odata cu tine...te intrebi de ce zambesc oamenii si de ce mai cade ploaia, cu ce sens se mai intampla toate acestea.
Te ridici cu greu si incepi sa nasti ura, vrei sa ia totul in jur foc si sa se cutremure pamantul...atata ura ai in suflet incat te intrebi daca vei mai putea vreodata sa simti altceva, urasti fericirea si pe toti oamenii fericiti. Te gandesti numai la ea si la el, cum cea careia ii ziceai "copila" ar fi fericita fara tine, cum ochii aceea mari si albastrii ar putea sa priveasca pe altul asa cum te privea pe tine, nu vrei sa crezi ca ce pana acum un timp era de drept numai al tau acum e al altuia.

Au trecut doua luni de cand nu mai e a ta, ploaia a facut loc zapezii dar mizeria din sufletul tau nu a facut loc decat altei mizerii...privesti pe geam si vezi cum zapada fuge de vant si involutar nu recunosti palida imagine din coltul geamului, aceea slaba si mortuara masca e chipul tau.
Pleci capul si iti dai seama ca toata puterea ta era din iubirea ei...

joi, septembrie 27, 2007

Anunţ.

Domnişoara (sau doamna) care şi-a pierdut un nasture verde la mine în maşină este rugată să se prezinte la locul cunoscut pentru a şi-l recupera. Mulţumesc.

miercuri, septembrie 26, 2007

Maniere.

Este nepoliticos să vorbeşti la telefon 30 de minute în timpul mesei.

luni, septembrie 24, 2007

The morning after.

O rază de lumină te izbeşte peste ochi ca un prosop ud în vestiar. Primul lucru care-ţi trece prin cap este o durere ascuţită şi aproape imediat devii conştient de ţiuitul pe care-l ai în urechi. Da, iar ai fost în club. Deschizi ochii şi te mişti puţin, ca să nu mai ai soarele de dimineaţă în retină. "Asta nu-i camera mea...", îţi spui.

Atunci o simţi - e o altă fiinţă lângă tine. Frânturi de amintiri îţi străfulgeră prin craniu: lumini violente, muzică cu prea mulţi decibeli peste nivelul acceptabil, trupuri asudate unduindu-se în ritmuri îndrăcite şi multă băutură. Brusc, devii conştient de faptul că eşti gol, doar cu un cearşaf peste şolduri. "Doamne, te rog să nu fie urâtă.". Te ridici uşor în capul oaselor şi te uiţi spre ea. E urâtă. Scanezi rapid camera şi identifici cel puţin trei articole de îmbrăcăminte care sunt sigur ale tale, la blugi va trebui să verifici mai atent. Cu o mişcare fluentă, de mii de ori repetată, te scurgi din pat fără cel mai mic zgomot şi-ţi culegi chiloţii şi şosetele, apoi verifici blugii. Sunt ai tăi şi în mod surprinzător mai conţin şi portofelul şi telefonul. Cinci minute mai târziu realizezi că (iar) va trebui să mergi fără tricou spre casă - pur şi simplu nu e de găsit şi nici că stai să se trezească bestia.

"Bună dimineaţa, Costin", auzi o voce spartă în spatele tău. Te întorci încetişor: "Bună...ăăă...Bună."
"Uite ce gătit eşti! Plecai undeva, iubire?"
Iubire! Asta n-are cum să fie de bine. "Păi...ăăă...da. Da, plecam! Trebuie să ajung la...ăăă...la serviciu. Da, la serviciu! Ştii, eu lucrez şi sâmbăta." Scenariul deja începe să se desfăşoare în capul tău ţeapăn şi inevitabil ca o paradă militară.
"Prostuţule, azi e duminică. Aiurit mai eşti...", zise balaurina în timp ce se ridica din pat şi venea spre mine. E mai rău decât mi-am închipuit...Cum de-am putut să mă culc cu aşa ceva?

Un sunet cristalin risipeşte încordarea ta şi, probabil, reveria ei în care rememora clipele de extaz de-azinoapte. Îţi sună telefonul şi realizezi că e singura ta şansă. E timpul pentru spectacol:
"Salut, mă, ce faci?"
"Ce faci, meştere? Uite de ce te-a..."
"Cum? Ce s-a întâmplat?" - imprimi o notă de alarmare în vocea ta.
"Ce, ma? Nu s-a întâm..."
"Dumnezeule mare! E cineva rănit?"
"Băi, nu ştiu ce-ai băut, dar vreau şi eu. Unde pana mea eşti?"
"Da, vin imediat, cum să nu! O să mă rog pentru el." - închizi telefonul şi o umbra de tristeţe îţi trece peste figură. Te întorci către Betty cea Foarte Urâtă şi-i spui într-un mod care nu acceptă nici o discuţie ulterioară: "Un prieten de-al meu a avut un accident de maşină. Mă duc la spital să văd ce s-a întâmplat."


Şi de aceea e bine să nu vă alarmaţi dacă răspund la telefon şi vorbesc fără noimă. În final, totul va fi dezvăluit!

miercuri, septembrie 19, 2007

Satin şi venin.

Lumânarea trimitea umbre dansatoare peste aşternuturile din satin. Cei doi iubiţi zăceau unul în braţele celuilalt, încercând să nu lase nici un atom rebel între trupurile lor asudate. Mâna lui se odihnea peste sânul Dianei, încercând să-i copieze rotunjimea fertilă, iar mâna ei era aruncată puţin sub cicatricea de la umărul drept al lui Paul.
- Îmi pare bine că te-ai întors.
- Doar ţi-am promis, iubito...

De-abia făcuseră dragoste şi sămânţa lui începuse să se usuce pe coapsele perfecte ale fetei. Diana îşi apropie buzele de urechea bărbatului ei cu un foşnet de perne şi un uşor oftat:
- Spune-mi, cât mă iubeşti?
- Mai mult decât viaţa, dragoste, îi spuse şi o sărută pe tâmplă. La fel de bine ar fi putut s-o sărute oriunde, căci din partea sa a fost mai mult un gest reflex - o dovadă necondiţionată de iubire, de parcă i-ar fi fost teamă să nu treacă prea mult timp între două sărutări.

Îl încălecă şi-i ţintui mâinile pe pat.
- Dacă mă iubeşti atât cât spui, îmi vei îndeplini orice dorinţă.
- Porunceşte, domniţă, intră Paul în rol.
- Promite-mi că nu mai pleci niciodată. Nici dacă te cheamă ei doi, nici dacă te cheamă Dumnezeu.
O umbră trecu peste chipul lui Paul şi surâsul îi îngheţă:
- Vorbeşti serios, nu?
- Dacă pleci, nu mă vei mai găsi aici. Nu-mi place de ei, Paul.
- Dar sunt prietenii mei cei mai buni. La naiba, fiecare mi-a salvat viaţa de nenumărate ori, nu cred ca...
- Ţi-au salvat viaţa numai pentru că din cauza lor ţi-o pui în pericol! i-o reteză fata scurt.
- Iubito, dar au nevoie de mine.
- Şi eu am nevoie de tine, mai multă decât ei doi! A sosit clipa să alegi: ori eu, ori ei.
- Stai puţin, nu poţi să...
- Ba pot şi o fac. Alege!

Aceea a fost ultima noapte în care a văzut-o pe Diana. Câteva luni a continuat raidurile alături de tovarăşii săi, dar nu-i mai putea privi în ochi, aşă că Paul îi părăsi şi pe ei şi-acum hoinărea întreaga ţară, fără nici un scop. O singură noapte în aşternuturi de satin i-a înveninat întreaga existenţă.

sâmbătă, septembrie 15, 2007

Nesimtitul.

Simti ca ceva nu este in ordine cu tine, de la un timp incoace te-ai schimbat, nu mai esti acelasi baiat finut din liceu...unii zic ca te-ai maturizat, ca ai inceput "sa vezi cum e viata". Acum iti spui ca ai alte sisteme de valori, ca pretuiesti alte lucruri, ca stii ce e bine, ce e rau si ce vrei de la viata.

Esti confuz....ei bine nu ar trebui ! Pur si simplu exista o sansa sa fi devenit un...nesimtit.

Nesimtitii, oricat de greu de crezut vi s-ar parea, sunt printre noi... din randurile lor fetele isi aleg sotii, copiii isi primesc tatii, noi ne avem prietenii. Cum ii putem deosebi ? Cum ne putem da seama cine este un nesimtit ? Ei bine... am incercat sa izolez cateva simptome ale unui potential nesimtit:

1) te porti frumos cu ai tai doar cand le ceri bani.

2) iesi in oras cu prietenii si cu "povestitorul" ,tipul lame care bea schlossgold si cappy tempo ca sa-ti spuna a doua zi, ce ai facut intre 2 si 6 dimineata.

3) cand pui pe mess status "mi-e dor de prietena mea" iti zic cinci fete "dar sunt aici puiule".

4) cumperi flori unei fete, doar daca vrei sa faci sex.

5) te cunosc barmanii.

6) ai mai multe mijloace in repertoriu (in afara alcoolului) atunci cand vrei sa te faci varza. Esti foarte creativ in acest domeniu.

7) incep numele de tipe sa se repete in agenda ta. Asa ca trebuie sa le pui la sfarsitul numelui un 2,un 3 sau daca esti in faza terminala chiar un 4.

8) indiferent ce conduci, o supernova tunata sau ultimul SL, ai avut un moment cand i-ai dat blana pana a ajuns turometrul pe rosu...si ti-ai zis "las ca mai poate fata..".

9) ai facut sex si ai adormit imediat.

10) apa minerala preferata a ta e Heineken.

11) folosesti "irefutabil" si cand te referi la unele tipe nasoale

12) jumatate din povestirile tale haioase incep cu: "eram la o petrecere, frate...".

13) iti dai examenele toamna...sau cel putin iti propui

14) in mintea ta intre a face sex si a face dragoste nu exista nicio diferenta.

15) esti spaima batranilor de pe linia lui 300...nu ai ceda locul nici unei gravide batrane cu handicap si copil in brate.

16) cand vrei sa iti platesti taxele si ai in fata 10 octogenari, spui cu privirea in sus si fluierand usor: "ce noroc domne, ca s-au dat compensate la farmacie !".

17) te razi rar...te speli si mai rar si atunci cand o faci o bifezi drept realizare pe ziua respectiva.

18) consideri ca pentru fiecare prieten exista "o suma de rupt tovarasia".

19) esti ca un monitor din anii 80', esti capabil sa identifici maxim 16 culori.

20) ai o memorie selectiva...nu stii cand e ziua mamei tale, dar poti spune oricand unsprezecele' de baza al echipei preferate.

21) cand vrei sa te simti apreciat, mergi prin Matasari, acolo itzi fac fetele cu mana si iti striga numele.

22) pentru tine romantismul este doar un curent literar.

23) ai scrijelit cel putin o data pe banca, sloganuri de genu: "bat si fut / ca masina de cusut" sau "studenta dornica de sex 072345...(nr unui coleg)"

Acestea fiind spuse, sietch isi declina orice responsabilitate privind identificarea eronata a unor oameni de toata isprava, drept nesimtiti.

In cazul in care aveti unul sau mai multe simptome va rugam sa va prezentati de urgenta la sediul redactiei si sa iesiti cu noi la o bere (mai putin cu pretzeL care nu bea "aceasta forma barbara de alcool").

miercuri, septembrie 12, 2007

Cum să recunoaştem hipioţii.

I-ai văzut la metrou, la Romană, pe la Universitate şi mai ales pe lângă Facultatea de Arhitectură. Sunt creţi, au fulare şi târăsc după ei un roman de Cărtărescu. În episodul de astăzi, cum recunoaştem hipioţii?

Îmbrăcăminte. După cum am amintit, nu există hipiot fără un fular sau o eşarfă încolăcite în jurul gâtului, indiferent de temperatura de afară sau existenţa zăpezii. Pantofii trebuie neapărat să fie Converse asortaţi la pantalonii cadrilaţi. Partea superioară poate fi casual sau clasic: pulover tricotat şi cămaşa roz pe dedesubt. Nu uitaţi ochelarii cu ramă groasă, că e jale.

Muzica. Hipiotul ascultă orice nu se dă pe radio. Îi place alternativul în toate formele sale, muzica electronică (alta decât house, care se dă la radio Deea) şi brit-pop-ul (adică Blur şi Radiohead pentru neiniţiaţi). Pentru a dansa frecventeaza B52, Expirat sau ClubA (pentru hipiotul începător sau fără bani). Sub nici o formă nu suportă heavy-metal-ul, pe care îl consideră a fi prea violent sau hip-hop-ul, prea pauper artistic pentru el.

Accesorii electronice. Ipod. Hipiotul nu poate funcţiona dacă nu are un ipod, pe care îl laudă cu orice ocazie. Este atras de designul exclusivist şi toată zarva de pe net care îl înconjoară, considerând-ul un dispozitiv avangardist, care îl plasează înaintea celorlalţi. Telefonul hipiotului este neimportant, cât mai vechi posibil, pentru că un aparat scump te face automat sclavul companiilor de telefonie, iar hipiotul este nonconformist. Nu atât de nonconformist ca să nu aibă telefon, dar suficient de nonconformist ca să-ţi arate ţie că nu-i pasă.

Mijloc de transport. Bicicleta este idealul pentru orice emo-kid modern sau un scuter pentru cei înstăriţi. Hipiotul urăşte orice formă de SUV, dar şi-ar cumpăra cu plăcere şi mândrie o Toyota Prius pe care ar vopsi-o albastră şi ar desena flori galbene peste ea. O altă pasiune automobilistică este Smart-ul care i se pare hipiotului de un design extraordinar.

Vacanţă. Atunci când termină munca la agenţia de publicitate la care lucrează ca fotograf, hipiotul o porneşte uşor către Vamă, unde se duce în aceleaşi cluburi ca-n capitală (B52, Expirat etc.), bea rezonabil şi se plânge că "nu mai e ca pe vremuri". Asta în fiecare vară din ultimii zece ani, dar revine atras de acest Mecca al alternativului. Iarna bagă snowboard.

Pasiuni. Fotografia, filmul şi publicitatea. Arată-i unui hipiot o poză de calitate îndoielnică, un film regizat de un congolez naturalizat în Mexic şi un spot publicitar de neînţeles şi poţi face orice cu el.

vineri, septembrie 07, 2007

Viciu.

Ar trebui sa te abtii. Macar sa incerci. Dar nici atat nu vrei. Nici nu te-ai gandit de fapt o secunda la asta. La primul semn te-ai aruncat cu capul inainte asa cum ai visat mereu sa o faci. Nu iti pasa de consecinte. De fapt, stai! Ce consecinte? Mai departe de prezent nu ai mai gandit. Il savurezi la maximum. Te imbeti cu el. Te imbeti cu ea.

-Ce ai facut azi?
Clipesti des, parca nu ai auzit. Asa faci mereu cand incerci sa o ascunzi.
-Nimic, draga mea.
-Mereu spui asta.
-Niciodata nu fac nimic interesant.

Minti mai mult ca niciodata. Probabil ca astazi a fost una dintre cele mai interesante zile din viata ta. Ti-au tremurat mainile ca la 16 ani cand te intrebai daca e indeajuns de draguta floarea si daca o sa ii placa filmul. Acum, trecut prin atatea, acelasi gol in stomac te inteapa cand o privesti pe ea. Cafeaua probabil a fost buna. Nu ai de unde sa stii insa. Nu mai tii minte ce ai comandat, cum se numea sau ce gust avea. Si prajitura sigur era delicioasa. Ai incredere in locul in care ai fost. Insa nici nu te-ai atins de ea. Nu aveai ochi, urechi, buze si ganduri decat pentru o singura persoana din toata incaperea. Si te rugai la Dumnezeu asa cum ai facut in toti anii ca si ea sa simta la fel.

Priveai uimit, ca la o piesa de teatru absurd in care personajele iti aduc aminte de cunoscuti si te amuzai cu gandul ca vreodata s-ar lasa sa ajunga in situatii atat de ciudate. Insa nu! Era real. Se uita la tine, tu la ea si zambea. Acum 2 saptamani nici in cele mai indraznete sperante nu ai fi crezut ca se va intampla asa ceva. Cat de departe v-a aruncat soarta. Parca mereu ai inotat impotriva curentului cand a fost vorba de ea. Si totusi, acum, in aceasta clipa suspendata, sunteti mai aproape ca niciodata.

Rasflui, tragi aer in piept.

-Un latte machiato te rog.

E superba, nu s-a schimbat deloc si totusi e complet diferita. Te simti stangaci. Ce sa ii spui visului tau atunci cand il privesti in fata. Exista cuvinte potrivite? Ar trebui sa se inventeze o expresie care sa simbolizeze exact ce simti tu acum. Sa o trantesti pe masa si gata. Ea sa inteleaga tot. Sa inglobeze cea mai vasta gama de sentimente posibile, 1000 de idei, trairi, vise, dorinte, sentimete, impliniri, dezamagiri si sperante desarte. Dar stii ca intelege oricum. Totul. Mereu a inteles.

-Tu ce vrei?

Asta e tot ce a scornit mintea ta. Atat. Dupa atatia ani. Atat?? Nu, nu ai cum sa dai timpul inapoi. E zis si a ramas zis. Zambeste de parca ar sti ca in sufletul tau mori si renasti de 100 de ori cu fiecare miscare a ei.

-O cafea, simpla, neagra.

Scoti tot din aceste 4 cuvinte. Iti imaginezi ca asa isi face ea cafeaua dimineata, cand se scoala din pat, cu tricoul ei prea mare care ii dezgoleste un umar. Deschide geamul, se stramba la soare si se duce catre filtru. Nu! E ibric. Sigur e ibric. Isi face o cafea, simpla, neagra. Si o soarbe pe terasa. Ma rog, ar putea sa fie si filtru de fapt. Si poate sa stea si pe pervaz, poate nu are terasa. Important e ca ii place sa priveasca lumea, sa analizeze. Da, de asta esti sigur. Asa e ea. Asa trebuie sa fie. Asa ai facut-o tu.

"Spune-mi un cuvant, spune-mi orice"
-Stii, nu ar trebui sa facem asta...
"Orice dar nu asta, zambeste, zambeste, zambeste te implor zambeste!"
Zambeste.
-De ce ai spune asa ceva?
Amesteca tacticos in cafeaua neagra precum parul ei.
-Am putea rani foarte multa lume.
-Iti pasa?
-Nu si daca am putea fi fericiti noi doi.
-Crezi ca am putea?
Tace, nu spune nimic. Am dus jocul prea departe. Am exagerat si nu e prima oara dar cand e vorba de tine nu ma pot abtine niciodata. Ma emotionez. Ca un copil care stie lectia prea bine si din dorinta de a spune tot si a lua nota 10 se blocheaza si nu spune nimic.

...ma blochez si nu spun nimic.

Discutam de trafic, vreme, amintiri, scoala, facultate, slujba, de nimeni, de nimic, maruntisuri si banalitati. Insa comunicarea nu mai are loc la nivelul vorbelor. Numai ca ne-am vazut aici, acum, inseamna mai mult decat orice am putea spune. Vorbele nu isi au rostul. Stim amandoi inevitabilul.

-Iti vine sa crezi?
-Nu.
-Te-ar surprinde daca ti-as spune ca nici mie.
-Nu.
-Daca e un vis, si acum te-ai trezi, ce ai face?
-As incerca sa dorm toata viata ca macar in vis sa te pot avea.

Atat de umili, atat de fericiti si impacati, multumind pentru fiecare secunda in care ne putem privi, vorbi...iubi. Sorbim existenta celuilalt, imbatandu-ne cu fiinta lui, aproape tacuti. Am sopti daca am putea se ne auzim peste muzica din cafenea, numai de frica sa nu speriem visul. Nu ne vad certandu-ne niciodata. Am indurat tot ce a fost de indurat singuri, in tacere, separat, in vieti false si fara inteles, uniti atat de mult sufleteste incat acum nu a mai ramas decat iubire...atat. Iubirea in cea mai pura forma, precum un vin maturat ce in timp si-a macinat toate impuritatiile ramanand doar cea mai nobila si intoxicanta licoare. O iubire tacita care a indurat mai multa drama decat orice roman. Acum e momentul sa o savuram. Nu mai avem ce pierde pentru ca deja am pierdut totul. Acum putem doar incet, incet sa ne regasim.

Dupa atatia ani de asteptare timpul e relativ. O saptama in care nu vorbesc cu ea trece precum cateva clipe. Abia am timp sa revad ultimele discutii, sa le dau noi intelesuri, sa inteleg trecutul si sa zaresc viitorul. Suntem la a 6-a intalnire. Nu, nu am facut nimic special. Cel putin nimic special pentru lume. Pentru noi...a fost mai magic decat orice. Nu ma trezi, lasa-ma sa visez, nu, nu mai vin acasa, nu astazi....ce am patit? Nimic, doar stii, eu niciodata nu fac nimic interesant!

joi, septembrie 06, 2007

Despre fericire.

Fericirea si nefericirea sunt in suflet…” (Democrit)


Incerc sa reflectez asupra fericirii, despre cum ea apare, ce o aduce, ce stranie compozitie are …cum de la cel mai glorios imparat pana la cel mai sarman nenorocit, omul poate fi mangaiat de ea. Generata de ce e mai nobil, bogat, decadent si imbelsugat pe de o parte….pe de cealalta tot ce e simplu, onest si curat, fericirea ramane aceeasi in esenta, forta ce impinge omul spre auto-depasire de-a lungul timpului.

In timp ce afara se perinda bogatia imprezivibila a naturii cu urgiile si binefacerile ei, mereu de nepatruns, omul sta fix in jurul propriei fericiri, sta legat mortal de ea, crispat si mereu gata sa jertfeasca orice pentru perpetuarea ei.

Adesea zeii, ca niste parinti iubitori si-au intors chipurile de aur asupra omenirii si din coltul ochiului au stors o lacrima perfecta de virtute, pentru a da creaturii lor un model, dar niciodata nu au plans cum au facut-o ca atunci cand s-a nascut Cirus. Prin nisipul vrafuit, printre dunele orientului, in mijlocul leaganului civilizatiei s-a nascut, din vrerea destinului, imparatul pamantului.

Destinul i-a fost croit dinainte, fiului persiei ii era scris sa uneasca tot ce era de sange cu el si sa subjuge tot ce avea sa considere potrivnic si avea sa o faca natural fara greutati, asa cum apa stie sa-si croiasca drumul printre stanci si sa modeleze dupa voia ei ceea ce pare de neclintit.

Cu setea de glorie si de tot ce e lumesc in sange si manat de o dorinta turbata de a stapani tot ce e atins de soare, Cirus si-a adus la picioare imperii, regate si nenumarate neamuri, a cucerit fara sa clipeasca cetati si palate, totul pentru a ajunge la sfantul Babilon.

Ajuns pe tronuri a ordonat sa-i fie adusi cei mai iscusiti filozofi, sa-l incante cu dialectica si retorica lor pentru ca intr-un final abrupt cuvantul lor sa ii se plece sabiei lui, nu credea in nimic, poate doar in forta lui si in victorie, era scarbit de prietenii ce-l criticau cinstit preferand numai lingusitorii cel laudau urandu-l.

Nu avea iubire decat pentru soldatii lui, singura legatura cu cetatile arse din spate si campurile inrosite de batalie, nu iubea femeia si nu o respecta ci o privea ca pe un animal colectiv, dupa plictisul erotic devenea brusc scaldata in inutilitate si o facea cu draga inima cadou ostii, era beat de preamarire…a facut din secaturi regi, numai ca sa nu-i mai stea in preajma, era banal pentru el tot ce ar fi fost glorie pentru altii, era nascut plictisit de placere ...dar prin sange ii inota nevoia de fericire.

Nevoie ce avea sa si-o satisfaca cum numai omul insetat de preamarire stie, prin propria vointa, ajungand pe tronul lumii, in miticul Babilon unde netulburata providenta il mana. Acolo avea sa traiasca ceva strain de firea lui, avea sa simta un prim moment de uluire atunci cand el insusi a realizat strafulgerator ca e rival al zeilor, cand rotit parca intr-o spirala a fericirii a vazut nenumaratii supusi ce venerau pamantul atins de pasii lui si ii inchinau cânturi, cand a vazut statuile din temple cu chipul sau, cand tot ce atingea el devenea sfant si tot ce displacea devenea pedeapsa. Inainte vorbea rar, doar atunci cand era mirat ca nimeni nu-i intelege incruntatura ochilor, acum chipul lui nu sufera nici o schimbare nici un fir de indoiala nu-i brazda chipul, vrerea i se ghicea.
Era mai mult decat fericire senzatia ce o traia, aerul din jurul lui se pleca emotionat in fata-i, iar inima nu-si mai gasea loc in piept, sangele ii clocotea si fericirea ii inunda corpul iar lumina bucuriei imprastia si ultimele umbre ale vechii lenevii…nu-l mai interesau amanuntele, el avea lumea…in sfarsit traia prin aur si putere fericirea promisa.

In urma puternicului imparat nisipurile desertului isi ascundeau jocul, firicele prindeau avant si se desprindeau de marea galbena de dune pentru a se pierde rand pe rand in albastrul cerului, acest joc captivant incepe timid sa-si grabeasca dansul, nisipul se invarte si este vanturat din ce in ce mai rapid, treptat orice logica a miscarii se stinge si face loc usor nelinistii, vechea ordine se rupe si totul cade in haos. Timpul isi pierde insemnatatea si curgerea lui este oarba, in secunde se perinda ani si totul parca fuge dintr-un punct spre infinit, in acest vartej un firicel se desprinde din neantul de intuneric si din aurul nisipului se transforma in albul zapezii, pentru a se asterne cuminte pe un alt fir alb. Albul incet ascunde tot, devine mai puternic si odata cu el se insinueaza si intepatorul frig.

Era o noapte obisnuita pentru Ivan Denisovici. Batran uitat de lume, ce adesea isi facea adapost prin cotloanele din mahalalele moscovite, sa-si fereasca trupul de naprasnicul frig si sufletul de privirile dezaprobatoare ale celor instariti. Victima a tot ce e uman, de mult nu a mai cunoscut iubirea sau macar intelegerea unui semene, doar din cand in cand o servitoare cu suflet bun se mai indura de el si ii dadea resturile de la o masa a boierilor.

Dar viata nu a fost asa cruda de la inceput pentru Ivan Denisovici …tanar fiind, el avea o slujba respectabila de functionar, avea o nevasta iubitoare, o casa chibzuit gospodarita si mai ales, o avea pe lumina ochilor lui, pe micutza Duniecika…un inger de fetita care ii bucura zilele si il facea sa uite de toate grijile, totul se petrecea in tihna si siguranta domnea in viata lui. Dar cum perioadele de liniste nu dureaza mult, in viata eroului nostru aveau sa se infiripe germenii dezastrului. Precum intr-un joc de domino nefericirile au inceput sa se dezvaluie, la inceput frumoasa lui nevasta a fost rapusa de o necrutatoare febra aftoasa, desi tanarul contopist facu tot ce era omeneste posibil, stand cu noptile la capataiul bolnavei, destinul avea sa-si urmeze cursul intr-o neagra si rece noapte de decembrie.

Cu inima plina de amaraciune, nu a mai vrut sa stie de nimic, s-a refugiat in propria casa uitand de lume…iar lumea a uitat de el, a fost dat afara din slujba, prietenii i-au intors spatele, pana si rudele nu mai vroiau sa aiba de a face cu el. Intr-un moment de aparenta luciditate a hotarat sa-si dea copila in grija unei matusi din Sankt Petersburg, convins ca starea lui materiala nu putea sa asigure viitorul Duniei.

Fatala i-a fost decizia, inconstient el a hotarat pierderea si ultimei lumini din viatza sa. Corespondenta cu copila s-a rarit odata cu trecerea anilor, Dunia raspunzandu-i din ce in ce mai tarziu la scrisori pana cand placerea ei de a-i citi randurile a apus, intunecand astfel sufletul sarmanului om. Strain de sine a inceput sa pribegeasca pe strazile albe ale capitalei, nu isi mai dorea o casa, simpla reamintire a caminului de alta-data ii taia adanc in sufletul, dorea sa fuga, sa nu mai simta nimic pentru nimeni…dorea sa fie un hoinar.

Cand zeii dau omului cupa de amaraciune sa-si potoleasca setea, pedepsindu-l il intaresc facand sa ii se para si veninul dulce. Tot asa si Ivan Denisovici deja batran si lipsit de dorinta vietii a putut renaste, cand pe peronul garii moscovite in unul din momentele lui de ratacire a zarit o mandra domnisoara, desi sfios la inceput omul isi simtea inima cum incepe a nu-si gasi loc in batranul piept, uimit nu intelegea noul sentiment era cufundat in el, dar nu avea cum sa-l inteleaga, orbit batranul se repezi si lua de mana frumoasei domnisoare si fulgerator privind in ochii ei, uluirea isi puse stapanirea pe el, era Dunia, fata lui, mai blanda si mai incantatoare decat in visele lui, mai frumoasa decat imaginatia lui putea concepe. Fata la fel de surprinsa cu o tresarire de caprioara, sufocata de emotie lasa o lacrima sa se scurga pe obrazul de portelan si cu voce delicata si stinsa spuse: „tata…„. Sarmanul batran se lasa rotit intr-o spirala, condus fiind de fericire, abandonandu-se lacrimilor.
Era mai mult decat fericire senzatia ce o traia, aerul din jurul lui se pleca emotionat in fata-i, iar inima nu-si mai gasea loc in piept, sangele ii clocotea si fericirea ii inunda corpul iar lumina bucuriei imprastia si ultimele umbre ale vechii nefericiri…nu-l mai interesau amanuntele, el avea lumea …in sfarsit traia prin dragoste si bunatate fericirea promisa.

Iubitorilor de porumbei.

Cum trebuie să fie menajera columbenilor?
Între două vârste.




Auzită la Radio Guerilla.

marți, septembrie 04, 2007

De ce?

De ce mereu cand ai probleme simti nevoia sa le imparti cu cineva?

luni, septembrie 03, 2007

Hocus porcus.

Cică bărbaţii sunt nişte porci. O auzim de când suntem mici, facem glume pe tema asta la liceu, ne ferim să părem aşa când suntem mari, deci aşa trebuie să fie. Sau? Când, oare, a avut loc întrunirea umanităţii şi s-a hotărât de către un grup de grase urâte (cunoscute în unele cărţi şi sub numele de feministe) că noi, bărbaţii, trebuie să fim sclavii estrogenului degustător de telenovele?

Bărbaţii suportă brusc comparaţie cu anumite animale râmătoare de pe lângă gospodăria omului de fiecare dată când, vezi Doamne, fac greşeala să nu se gândească la consoartă. Pardon, nu numai să se gândească, dar să facă în vreun fel să arate lucrul acesta. Preferabil cât zâna este la coafor, inconjurată de alte zâne practicante de aranjamente capilare, ca să se vadă în anturajul ei cât de apreciată este. Recte, fie un mesaj, fie un telefon dulceag.

Ajuns acasă, masculul obosit are parte, pe lângă porţia de ciorba afumată, şi de tratamentul aplicat în 85% din cazuri: "Nu m-ai sunat deloc...". Degeaba încerci să te scuzi că ai crăpat de treabă la birou, căci primeşti clasicul: "N-ai avut cinci minute să mă suni şi pe mine?". Nu, mă, n-am avut! Am fost niţel cam ocupat să-mi tocesc tinereţea ca să-ţi cumperi tu genţi făcute de homosexuali francezi şi să ne luăm casă împreună. Unde dracului o fi împreună ăsta, că tot io plătesc şi ratele la maşină?

Da, dragii mei, suntem nişte porci. Dar nu din motivele pe care ni le spun ele. Nu, suntem nişte porci pentru că suntem folositori pe lângă gospodărie, pentru că ne aşteptăm tăierea inevitabilă fără să comentăm nimic, pentru că în adâncul sufletului ştim că după Crăciun o să ne ia locul un porc mai gras. Nu mai fiţi porci!

duminică, septembrie 02, 2007

Amiciţie.

Eşti cool. Ştii că eşti pentru că toată lumea ţi-o spune. Ştii că eşti cool pentru că faci toate lucrurile pe care ar trebui să le facă un băiat cool: ştii să fii haios şi să spui glume, obligatoriu bei bere pentru că asta beau liceeni, fumezi ştrengăreşte şi asculţi muzică bună. Implicit, toate fetele te plac şi, implicit, le-ai spus că ai avut multe iubite până acum şi toată lumea te crede când spui asta pentru că se vede pe tine cât de familiar te porţi.
În sfârşit, iese cu tine şi fata pe care o placi, aceea cu care ai tot încercat să intri în vorbă de la începutul anului. O cunoşti mai bine decât prietenele ei, fără să fi schimbat mai mult de două vorbe vreodată. Aseară aţi stat la discuţii vreo trei ore în barul de lângă liceu şi ţi s-a părut minunat, iar acum stai lângă ea pe o bancă din parc. Deja s-a întunecat afară şi ea îţi spune că i s-a făcut frig. "S-o iau în braţe?" De obicei eşti foarte increzător şi faci cele mai nebuneşti lucruri, dar de data aceasta nu ştii ce să faci. "Ştiu că vrea. Doar a stat şi aseară cu mine...dar dacă vrea să fim doar amici? Ce-ar zice dacă aş lua-o acum în braţe?". În fond, nu ai mai sărutat nici o fată până acum şi habar n-ai cum s-o faci. În mod cert o fată atât de drăguţă ca ea a avut prieteni cu care s-a sărutat; de fapt, şi tu ar fi trebuit să ai, dar eşti mult prea timid şi de-asta ţi-ai construit o mare aură de băieţaş care le ştie şi le-a încercat pe toate. "Lasă, mai bine mai aştept şi o să fiu cu ea când o să fiu mai experimentat. Da, da, clar aşa trebuie...".

"Ce naiba face? Ar trebui să mă fi sărutat până acum." - gândeşti. "Un băiat ca el sigur ar face primul pas. Doar e mai golan, aşa...". În colţul gurii îţi apare un zâmbet pentru că ştii că sigur o să te arzi cu băiatul ăsta, sigur are pe altcineva sau o să te lase curând, doar nu e genul care să stea doar cu o fată. Dar îţi place atât de mult, poate chiar din cauza aceasta. Acum ţi s-a făcut frig de-a binelea şi el nu schiţează nici un gest. E clar că nu e interesat. Vrea să fiţi doar amici, probabil. "Oricum nu eram eu de nasul lui, sigur cunoaşte fete mult mai drăguţe decât mine", începi să te resemnezi şi îl întrebi ce părere are despre tipa care a câştigat concursul de miss săptămâna trecută.