duminică, august 26, 2007

Oricare altul.

“…raurile au depasit cotele de alrma iar in baragan…”

Mereu m-au plictisit stirile. Ma intind lenes catre telecomanda. E vineri seara. Am o sticla de bere rece, sunt in boxeri si maieu si mai am un telefon pe silent undeva, care probabil vibreaza in draci. Maine am sa primesc multe injuraturi. Dar acum, acum e seara mea si doar a mea.

Afara ploua marunt si molcom. Vatul bate usor printre frunzele ingalbenite ale copacilor. Mai aud o masina care trece din cand in cand agitand linistea noptii si imprastiind stropii murdari dintr-o balta.

Soneria. Nu vreau sa raspund. Sigur nu ma intereseaza sau orice ar fi care m-ar interesa poate sa astepte. Persoana insista. Ma gandesc ca o fi un prieten care nu are ce face si deja a vazut luminile aprinse. Ce sa fac, nu pot sa fiu atat de magar. Ma ridic cu greu, ridic recepotorul si urmeaza un daaaaa? foarte prelung si taraganat.

-Eu sunt

Mi se inmoaie genunchii. Numai o persoana putea sa spuneeu sunt cu atata nonsalanta de parca ar spune cel mai banal lucru. Ceva ce auzi toata ziua, ceva ce iti poate spune oricine, capata atatea conotatii atunci cand cuvintele se rostogolesc incet si raspicat de pe buzele...ei. Ma adunsau ma bine zis incerc.

-Iimediat

Ma uit la mine. Sunt in ultimul hal, ciufulit, neras si nici nu stiu unde imi sunt papucii. Ma cuprind emotiile. Nu poate sa ma vada asa, nu poate sa imi faca asta. Pun pariu ca ea este mai mult decat perfecta. Ma indrept inspre usa. Ating clanta rece si parca imi ia ore intregi sa o apas, sa deschid usa incet…si sa o vad in fata portii. E perfecta, mai mult decat perfecta. Rade. Stie exact ce a facut.

-Ma lasi aici in ploaie? spuse ea facandu-se mica si clipind des

-Da! si trantesc usa. Un zambet imi incolteste in coltul gurii in timp ce ma sprinjin de zid si rasuflu. Parca o simt si pe ea zambind. Stie ca niciodata nu o sa ii fie usor, niciodata nu am sa fac pasul inapoi si nici de la ea nu ma astept la mai putin.

Se sprijina in sonerie. E hotarata. Imi tremura mainile. Deschid usa din nou si ma sprijin in umar abordand o privire inocenta.

-Stimate domn, dar sunteti chiar neobrazat. Sa tineti o domnisoara asa in ploaie!

-Draga domnisoara, am senzatia ca doriti sa va insinuati pe proprietatea mea, sper ca nu ma veti forta sa dau drumul la caini.

-Deschide-mi poarta mai narodule! Pana nu ma enervez!

Asta a fost semnalul. Stiu prea bine cand si unde sa ma opresc cu ea. Ii deschid. Fuge prin curte elegant si agil cu pantiofiorii ei micutzi. Topaie evitand baltile si se apropie de terasa. Zareste motocicleta intr-un colt in curte. Parca zaboveste o secunda. Este alta, mai mare, mai puternica, noua. Sigur, nu va putea sa o inlocuiasca pe prima niciodata. Parca simt cum ii este dor de ea, de mine. Poate isi aduce aminte cand veneam sa o iau de la facultatate. Cand mergeam aiurea pe strazi in toiul noptii doar noi doi, cand ne intalneam intamplator, ea fiind cu masina si o harjoneam la fiecare stop. Evident, nu mi-ar spune asta niciodata. Dar stiu. Nici eu nu i-as spune ca imi sta inima in loc cand o vad ocolind baltile din curtea mea. Ca imi este atat de dor de serile in care venea plangand la mine la usa, tocmai se certase cu ai ei. Si ii dadeam dreptate si ii injuram impreuna parintii despotici si nebuni, apoi adormea in bratele mele pe la 4 dimineata.

Se opreste in usa si se uita la mine parca neintraznind sa intre. Picaturi i se scurg usor pe obraji de pe parul ud. Hainele imbibate de apa atarna pe ea facand-o sa para si mai mica. Nu imi aduc aminte sa o fi tinut atat de mult afara. Zambeste din nou. Stie ca mi-am dat seama. Probabil ca i-a trebuit mult curaj. Ea a fost mereu mai curajoasa. Desi acum parca nici nu indrazneste sa se uite in ochii mei. Tasneste, nu mai are rabdare, buzele noastre aproape se ating, simt cum imi saruta obrazul si ma strange cat de tare poate ea in brate. Si acolo, la intrarea in holul meu, printre stropi de apa, frunze, vise destramate si sperante renascute, 1 an, 3 luni si 16 zile de tacere au disparut ca prin minune.

Trec secunde, minute, ore....clipe. Nu imi dau seama. Stau pe canapea si ma uit la ea cum imi umbla in frigider.

-Tipic...nu te-ai schimbat deloc. Are dreptate intr-un fel. Sunt acelasi. Cred ca si la 50 de ani va sti sa umble si cu ochii inchisi in frigiderul meu. Ma uit la pantofii ei 37 langa adidasii mei 44. O imagine care era odata atat de obisnuita, ma uit la ea ca la un vechi prieten, pe care nu l-am mai vazut demult si pe care nu ma pot abtine sa nu il studiez. Mi-ai lipsit vechi prieten.

-Nu ai pe nimeni nu?
Clipesc uimit.
-Fripturi, bere si 12 feluri de sosuri. Cum ziceam, nu ai pe nimeni nu? si ridica o spranceana iscoditoare.
Zambesc.
-Repede sa stii tu. Nu am pe nimeni care sa se isi tina mancarea la mine...na! si scot limba.
Nu e deloc satisfacuta de raspuns dar mereu am stiu sa o fac sa rada.
-Hmm...te-ai umflat la loc. Ce ai facut?
-Pai da...am avut timp liber in vremea asta. M-am apucat usor de sala.
-Foarte bine, erai urat inainte.
-HAH! Aparent nu indeajuns de urat pentru tine.
-Eu te-am avut cat ai fost bun! si scoase limba.
Izbucnim amandoi in ras.
-Auzi dar la tine isi tine cineva mancarea in frigider? Incerc sa ridic o spranceana dar nu am putut niciodata
-Of course!...o pauza dramatica in care eu nu zic nimic. E un mare alintat insa. Nu suporta mancarea rece.
-Aha. Alintat micutul. Ce dragut, pai bine. Hai ca mi-a facut placere...
-Termina gelozie. Stii si tu ca mereu a fost alintat si se uita la mine in speranta ca imi va trece ideea prin capatana seaca.
Rad...a 3-a oara in 30 de secunde.
-Hahaha, ce mai face rasfatatul. Speram sa mi-l lasi si mie odata cateva zile. Daca imi dai cosuletul in care doarme nici nu se prinde fraierul ca nu mai e la tine.
-Te rog! E mult mai destept de atat!
-Par ar trebui sa stiu ca doar eu...
Ma intrerupe brusc.
-Ia taci putin!
La televizor nu stiu ce stire. Nu mai aud nimic. Se lipeste de mine, se urca peste mine, apuca telecomanda, da mai tare. Ma imbat. Parfumul ei, parul atat de fin care imi mangaie pieptul. O urasc. O urasc. O urasc. Sta asa. Nici nu indraznesc sa suflu. Ca un explorator in fata celei mai frumose creaturi nedescoperite inca, isi tine respiratie de teama sa nu sperie visul vietii lui. O simt toata cum ma atinge si parca fiecare centimetru de piele ma arde sub mangaierea ei involuntara. O atingere atat de cunoscuta odata, o atingere numai a mea.

-Eh, nimic interesant si ma priveste in ochi, parca abia acum realizand ce a facut. Se trage inapoi si urmeaza o tacere. Ne uitam unul la altul. Ne-am schimbat, am crescut. Nu mai suntem doi copii.

Seara se scurge incet cu conversatie marunta. Ne spunem un milion de lucruri fara a spune nimic. Ne primim in ochi si ne dam amandoi seama la ce ne gandim, ce regretam. Dorinta ascunsa din spatele privirilor. Atatea amintiri. Mereu vei fi a mea...mereu voi fi al tau.

Trantesc sticla de perete si aproape izbucnesc in plans. Sunt atat de beat incat nu ma mai pot tine pe picioare. Ma prabusesc jumatete pe marginea canapelei si jumatate pe podea si imi sfarsesc noaptea intr-un urlet de durere. Vantul umfla perdelele si de pe masa rostogoleste o hartie mototolita cu atata ura incat abia se mai poate discerne ca ar fi purtat un mesaj vreodata. "Sunteti invitati la nunta lui Marius si....

-Dana Matei, il iei pe Marius Damian sa iti fie sotul tau, la bine si la rau, pana cand moartea va va desparti?
-....da

Nu am mai vazut-o niciodata...si poate ca nici nu mi-am mai dorit.


22 de comentarii:

afrodita spunea...

mult prea optimist pt mine :(( arrrrrgh te rog,macar odata scrie si tu ceva cu happy end,macar prima parte dintr-o serie ceva :D pleeeeeeeeeeease :D

Horia spunea...

No comment.
Felicitări.

Defyer spunea...

Da, scrie si tu ce-ai mai mancat, cine si-a mai luat frigider la tine in bloc etc.

alma spunea...

mi-a placut. hai ca nu ai mai luat-o pe aratura!:P

pretzeL spunea...

@defyer deci fratie...sa moara mama...si-a luat relu de la 2 un ariston de a bagat boala in tot palieru. Deci cred ca ma duc in uscatorie si ii daram hainele de pe sarma. Se crede el smecher ca face cuburi ala!

@afrodita cu tine nu mai am texte pana nu imi dau calificativul live intai :P

@horia ms! ;;)

@alma pai asta e mai mult un repros decat un compliment nu? Cine as mai fi eu daca nu as lua-o pe aratura?!? (ms!)

Costin spunea...

Hai, mestere, ca ai mai dres rusinea de ultima data. Mi-a placut.

neee spunea...

maaa! tu meriti batut. zaaau!
te joci cu minti inocente:(

dar trebe sa`i dau cezarului ce e al lui: felicitari!
( data viitoare poate-poate ceva mai vesel pe final:)) - desi nu`i nici o sansa, asa e? >:P )

iulia spunea...

da, da, da a fost fain.Singura problema este ca orice ai scrie noi trebuie sa citim dimineata pt ca doar atunci putem sa fim cu mintea destul de limpede ca sa intelegem si sa desscurcam itele destul de incurcate ale povestii.
oricum continua, e cel mai interesant exercitiu de dimineata, pune neuronii in miscare ca sa faca si ei muschi.

Rikimaru spunea...

Ai o capacitate extraordinara de a descrie si a transpune cititorul in atmosfera, in sentimentele protagonistului.
Numai tu si un autor pe nume Ken Follet, in romanul Code to Zero, ati reusit sa ma impresionati suficient de mult incat chiar sa ajung la empatie cu personajul principal. Si la romanul ala, de fapt m-a castigat tema, si pe locul doi, descrierile, care tie iti ies atat de bine.
You go girl!

pretzeL spunea...

@orice pt tine sahib...umile plecaciuni! :)

@nee ma stii deja prea bine ;) poate am sa schimb subiectul cu totul atunci cand am sa simt ca l-am epuizat. Am sa trec de la iubire la...altceva. Mom inca mai am idei. Sau poate e inepuizabil...
Oricum nu ar fi fun daca nu ar fi dramatic. Plus ca la un anumit nivel toate personajele au cunoscut fericirea, doar ca le-am luat-o eu brutal >:)

@iulia "dimineatza cu prezteL" :D

@i'm a super girl! :D (let me go get my cape) ms riki

neee spunea...

nuuuuu! imi place sa cred ca subiectul asta e inepuizabil si ar trebui sa`i exploatezi fiecare milimetru. ziceam doar ca nu ar strica din cand in cand cate o schimbare de perspectiva (poate..privit prin "ochii" unei tipe!?) sau un cliseu cu ceva happy ending. don`t get this wrong, "crimele" astea ale tale sunt foarte bune, dar diversitatea nu a picat nimanui greu la stomac.

asteptam ceva, orice, cat mai curand:D o sa ne placa cel putin la fel de mult ca pana acum. (nu va panicati oameni buni, pluralul se refera la eu cu mine, deci >1 :D)

Lulu. spunea...

hmm.. mă întreb totuşi dacă ai o muză. ai, ai?? haaai, nu fii timid şi spune-ne. :D

pretzeL spunea...

@nee am mai incercat sa scriu prin primsa unei fete. Dar este dificil si asa sa imi imaginez toate lucrurile astea...daca incerc sa ma mai dau si fata. desi am eu o idee >:D stay tuned!

@lulu nu, nu am. poate doar muzica reuseste sa ma influneteze un pic. Sa "get me in the mood" ,dar ideilie imi vin spontan, mereu.

Costin spunea...

O muză nu, poate un muz.

Kidha spunea...

^ =))

@ covrigel

Eu anticipasem sfarsitul, ceea ce este foarte dubios. Oricum, te descurci binisor

Lulu. spunea...

:)))

fdpd spunea...

Adica eu citesc in premiera povestioara si toata lumea mi-o ia inainte cu laudele la adresa geniului tau? Nu e corect! :(
Si, totusi, cand scrii ceva mai bun decat "Ma gandesc la tine mereu"? >:)

pretzeL spunea...

@fdpd poate niciodata.

@costin nu ma...eu am un siren ;)

@maestra-kidha totul in numele si onoarea ta maestre! HAI!

Kidha spunea...

Nenea pretzel, da' ceva cu curcubee nu scrii?

pretzeL spunea...

Nu stie nenea...el nu a vazut d'astea ...

Kittyschon spunea...

ma bucur enorm ca ti-ai revenit... superb!! pt asta chiar trebuia sa las un comment :D (cred ca wmp incepe sa ma tradeze, cat citeam, Letting the cables sleep was playing, so go figure, cand am realizat era way to late)

Bogdan spunea...

foarte frumos scris... sunt impresionat...si asta e ceva pt ca am alergie la povesti care se termina trist...

Trimiteți un comentariu

Ţineţi minte, ne plac mai mult comentariile favorabile.