joi, mai 31, 2007

Rugăminte.

Dacă se va întâmpla vreodată să mă sinucid aruncându-mă de la fereastra vreunei profesoare cu care am avut o relaţie amoroasă, promiteţi-mi un lucru: că nu veţi da convorbirile şi mesajele mele cele mai intime domnului Dan Diaconescu ca să-şi facă emisiune peste cadavrul meu. Vă mulţumesc!

duminică, mai 27, 2007

Vorbă din bătrâni.

Peştele, puiul şi cu puţa se mănâncă cu mânuţa.

vineri, mai 25, 2007

Un cocalar amuză.

Dragelor, dragilor, n-am mai rezistat tentaţiei şi m-am înregistrat pe un site de profil pentru a vâna şi a vă aduce câţiva cocalari autentici, de la mama lor, de pe internet.

Încă necopt, cocalarul de liceu (sau şcoală generală) încearcă să-i copieze pe fraţii săi mai mari.

După cum se poate observa, nu toţi sunt material de cocalar. Chiar şi printre ei există rataţi şi coca-wannabes.

Atunci când nu sunt la sau pe lângă şcoală, cocalarii se strâng la un "fotbal, băeţii!" sau la un grătărel pe lângă Bucureşti. În fotografie n-au încăput Loganul preparat din care răsună Sorinel Puştiul de Aur şi sticlele de bere la plastic.

Sigur, ar fi o generalizare şi o greşeală cruntă să presupunem că toţi ascultă manele. În imagine avem un fan 50Cent. Probabil locuieşte într-un cartier al Bucureştilor şi ascultă La Familia.

Aici, o lucrare intitulată "Cocalar - detaliu" în care putem observa din perspectivă o freză veritabilă de şaur.

Desigur, unii dintre ei chiar sunt talentaţi la ceva - fie că încing sintetizatoarele pe ritmuri orientale fie că, aşa cum este cazul aici, fac adevărate opere de artă în Photoshop. (Titlul original al lucrării fiind "Catifea albastră şi cocalar.")

Acei puţini fără înclinaţii artistice îşi caută menirea tot în jurul blocului, dar puţini ajung tăietori ca cel din imagine.

Am lăsat în a doua parte a pictorialului fotografiile fetelor-cocalar, supranumite "campioane". Lor le sunt adeseori atribuite adjective precum "versată", "bunessă" ori "gagică".

Puţine lucrări au expresivitatea "Melissei". Observaţi grija pentru detaliu în motivul floral de pe haina îmblănită pe revere şi guşa proeminentă. Locaţie necunoscută, cel mai probabil în piaţă la Crângaşi.

Adevărata fiică a Vrăjitoarei Suedia, Roza epatează o nonşalanţă tipică de campioană. Mai mult ca sigur cunoscută ca "Femeia lu' Sile".

Tabloul generaţiilor de locatari ai singurului bloc din Băicoi. Mamă şi fiică alături într-un emoţionant pictorial în staţiunea Eforie.

Coca needs you! Cunoşti un cocalar şi i-ai făcut o poză? Ai dat peste un profil de hi5 manelistic? Scrie-ne pe adresa redacţiei şi ai putea deveni vedetă alături de sietch!

Aş dori să mulţumesc lui Gigel şi site-ului okay.ro.

Oligarhule!

Ei bine, să ştiţi că nu Dinu este cel mai mare oligarh, ci Kingpin din Universul Marvel. Poate că Spiderman ar trebui să se gândească să şi-l ia pe Băse drept aliat.

joi, mai 24, 2007

Mai curat, mai uscat.

Mulţumesc, Linux! Referatele mele sunt acum mai curate şi mai uscate cu ajutorul tău, iar periatul profesorilor a căpătat o alură mult mai profesională.

Pentru studenţii UTCB, ca să vă uşuraţi munca ar trebui să învăţaţi două programe.

marți, mai 22, 2007

Mai mort decat moartea/Fatum

Ma intrebam cat de frustrant trebuie sa fie ca cineva sa iti faca atat de mult rau incat sa nu ai ce sa ii mai faci. In sensul ca nimic din ce iti este la indemana sa nu fie de ajuns. Cu atat mai putin moartea.
Recent am aflat ca Hitler in ultimele momente de viata a luat pastila cu cianura, si-a tras un glont in cap apoi a fost la scurt timp gasit de rusi si spanzurat de copac ca apoi sa fie dat jos stropit cu petrol si ramasitele sa fie ingropate. Ok, mai puteau sa ii mai faca ceva? In esenta nu. Dar oare toate ororile razboiul creat de Hitler s-au egalizat prin simpla sa moarte? S-a echilibrat balanta print-o singura viata luata? Ideea mea este ca si daca il gaseau in viata nu aveau efectiv ce sa ii faca. Sa spargi usa Fuhrerbunker-ului si sa il vezi acolo. Ghemuit, speriat. Sa stii ca este responsabil de moartea a milione de oameni. Ce ii mai poti face?

Cred ca poti inclina atat de mult balanta spre rau incat nu mai poate fi echilibrata niciodata. Atat prin actiunile tale cat si prin actiunile altora.

Asta am scris mai de mult. Aveam o idee dar nu a ajuns nicaieri, ca multe din ideile mele. Insa am mers pe alt fir. De aici am ajuns sa ma gandesc la pedepsa suprema. Care este cel mai rau lucru care i se poate intampla cuiva? Cum sunem toti filosofi si artisti sensibili stim evident ca moartea nu este cel mai rau lucru. Asa ca mi-au pus eu rotitele in miscare si am ajuns la concluzia ca cel mai oribil lucru este sa stii tot. Si cand spun tot ma refer la tot! Adica, pentru tine, sa nu mai existe absolut nici un mister. Sa stii de la cum sa faci 100.000.000$ si cum va fi exact senzatia cand vei merge cu acel Ferrari pana la ce sa ii spui tipei din colt ca sa o cuceresti si cum va fi sexul cu ea si cum vor arata copii vostri. Sa nu mai existe nici un pic de necunoscut, magie si satisfactia descoperiri.

Normal ca accept faptul ca ideea mea poate fi marcata de o doza foarte mare de subiectivism. Si poate doar pentru mine aceasta este cea mai mare pedepsa, sa fiu deprivat de magia descoperirii, de placerea incertitudinii, de emotii si mister. Dar va provoc sa imi spuneti o pedeapsa mai mare. Dar numai daca sunteti capabili sa intelegeti adevarata semnificatie a ceea ce am spus mai sus. Daca imi trantesti un "nu frate mai naspa sa fii surd" sau nu stiu ce, inseamna ca nu te duce mintea nici pana la colt, nota 2 stai jos. Vreau duritate eminesciana, vreau sa imi spuneti ca poate un blestem egal este sa nu poti iubi niciodata nimic, nici macar un obiect, sau un rasarit de soare, sau vantul. Sau ca mai rau este sa fii nemuritor, sa vezi cum dispar toti prietenii si familia si cum ramai un neadaptat si te refugiez in alcoolism sau traiesti inchis in pod alaturi de 1000 de poze in timp ce nici tu nu mai stii a cata oara incerci sa iti tai venele. Si vreau motivat. Vreau sa intru in mintea ta....spune-mi care iti este frica...vreau sa iti stiu slabiciunea...vreau sa iti stiu secretul!

Respect.

De bine ce mă bucuram şi eu că sunt tratat mai de Doamne-ajută pe la spălătorii şi benzinării de când cu Italianca, am nimerit astăzi alături de un CLS350. Nu pot spune decât că m-am simţit ca o femeie în pat cu Răzvan Ciobanu (te pup, Răzvy): nebăgat în seamă. Aproape că m-au pus s-o spăl singur. La naiba, aproape că m-au pus să spăl Merţanu'.

Cu această ocazie, doresc să lansez campania: "Nici un pic de respect pentru maşinile scumpe". De câte ori vedeţi o maşină scumpă, încercaţi s-o ignoraţi pe cât posibil şi să nu-i acordaţi nici un favor în trafic! Jos tirania CLS-urilor negre! Jos coenzima Q7! Jos bemveurile! Sus Dacia! Hai Moskvitch-urile din '70.

P.S. Ca să închei într-o notă optimistă, totuşi: am aflat cel mai tare nume de porn - "The DaVinci load".

En taro Tassadar.

gg

vineri, mai 18, 2007

Mai vânăt, mai curat.

Departamentul de creaţie al sietch a compus o nouă reclamă la detergenţi. Iată scenariul:

Partea I:
Micul Gigel se murdăreşte la fotbal şi vine aşa acasă. Mă-sa îi arde un dos de palmă.
Partea aII-a:
Micul Gigel, acum cu ochiul vânăt se murdăreşte iarăşi. De data această îşi cumpără o cutie "Alt detergent" şi încearcă să-şi spele singur bluza. Nu reuşeşte, se duce acasă şi primeşte încă un dos de palmă de la mă-sa.
Partea aIII-a:
Gigel, viitor Mutu iar cade la fotbal. De data aceasta cumpără Bon*x şi, acum cu ambii ochi vineţi îşi spală bluza. Reuşeşte! B*nux - atât de uşor că şi un copil îl poate folosi!

De ce? Pentru că m-am săturat să văd reclame la detergenţi în care mamele se bucură când văd copilul jegos.

miercuri, mai 16, 2007

Am pierdut şi spitalele.

Forţat de împrejurări, a trebuit să intru într-o clinică particulară (M*dSana) şi, implicit, a trebuit să aştept. Unu la mână, nu înţeleg de ce e toată lumea atât de pioasă - doar nu se fac operaţii în camera de lângă! Adică, înţeleg că nu e normal să facem un foc de tabără şi să cântăm în jurul lui, dar nici în halul acesta. În fond, aşteptarea ar trece mult mai repede şi mai plăcut dacă n-ar trebui să vorbim în şoaptă. Şi-aşa e plin de boşorogi şi ăştia nu mai aud bine la vârsta lor.

Oricum, nu despre asta vroiam să scriu, ci despre faptul că pe nelipsita măsuţă plină cu reviste din sala de aşteptare nu era nici o publicaţie pentru bărbaţi. Ba mai mult, erau numai şi numai reviste de femei (numai d-alde Tabu, Universul Femeilor şi alte rahaturi de acelaşi gen). Nu spun că aş fi vrut să citesc Hustler fix acolo (în fond nici n-ar fi corect faţă de cei care vin să se trateze de disfuncţii erectile), dar măcar un Top Gear. La dracu, în momentele acelea de plictiseală maximă m-aş fi mulţumit chiar şi cu un cotidian, chiar şi cu un ziar de scandal. Dar nu! Femeile ne-au furat şi sălile de aşteptare şi le-au intoxicat cu articole despre "Cum afectează fosta lui iubită relaţia actuală" şi "Cum să distrugem bărbaţii în zece paşi simpli". Şi, colac peste pupăză, pe monitorul cu plasmă nelipsit din orice instituţie care face mai mult de 200 de lei pe lună (aştept cu interes prima plasmă la Genin) rulau filmuleţe haioase cu animale! Vă spun, mi s-a dat testosteronul peste cap înconjurat de reviste pentru femei, de femei în vârstă care vorbesc în şoaptă şi de imagini cu ponei.

Bărbaţi, vă ordon, recuceriţi sălile de aşteptare!

marți, mai 15, 2007

Fără întrebări, vă rog.

Să presupunem că ai putea să-L întrebi pe Dumnezeu ceva şi ştii că vei primi răspunsul. Răspunsul Adevărat întru totul şi fără ocolişuri. Ce întrebare ai pune? Poţi fi egoist şi să întrebi ceva despre viitorul tău, gen "Când o să mor?". Şi dacă ştii când mori ce-ai rezolvat? Doar nu poţi să împiedici asta. Şi te-ai risca să faci lucruri foarte periculoase înainte? E clar că orice-ai întreba despre tine sau viitorul tău n-ar face decât să-ţi complice viaţa foarte tare pentru că n-ai face decât să te întrebi dacă ce-ai aflat era valabil la viitorul tău din punctul acela sau doar pentru că ştii, totul s-a schimbat. Ai putea fi altruist şi să afli leacul pentru cancer. Pun pariu că nu te-ai putea uita în ochii unui copil bolnav de SIDA şi să-i explici că boala lui e mai puţin importantă. E evident că nu poţi întreba dacă Dumnezeu există. Să întrebi care e religia cea dreaptă? Sau mai bine dacă există Rai...Orice-ai face, eşti prins în capcană: întotdeauna pare că iroseşti o întrebare, că pierzi potenţiale informaţii. Deci, o singură întrebare nu e suficientă. Dar o sută? O mie? Un milion? Cred că dintr-un milion de întrebări şi tot ar trebui să ştii mai mult doar ca să înţelegi milionul de răspunsuri. Adevărul vine la pachet: ori ştii totul, ori e clar că nu deţii faptele.

Eu, totuşi, ştiu ce întrebare aş pune. Dar voi?

luni, mai 14, 2007

Joaca s-a terminat!

Băăăăăăăi! Ia gata, mă! Noua pagina cinci e pagina şapte.

marți, mai 01, 2007

Dansuri de societate.

"Zambeste draga, ca doar nu e o inmormantare" Danseaza amandoi cu pasi vioi, parca ar fi tineri din nou. Andreea desi nu mai este la prima tinerete inca arata foarte bine. Se misca gratios si ar putea sa faca de rusine orice pustoaica pe un ring de dans daca ar vrea. Aproape ca nici nu i se mai vede rimelul intins si refacut in graba.

Anii au fost buni cu ea desi mereu s-a ingrijit. Din faculate era cea mai draguta si cea mai ravnita. Ii refuza mereu pe toti pretendentii care ii cerseau cate o seara punand la bataie filme, prajituri, cine romantice, masini scumpe si excursii. Ea lua mereu 10, mergea pe jos cu prietenele ei si era pana la 20.00 acasa. Iar asta o facea si mai dorita. Era precum cea mai impenetrabila fortareata. Nimeni si nimic nu reusea sa o sensibilizeze si refuza toate invitatiile cu aceeasi raceala si impasibilitate descurajanta. Toate fetele o invidiau si toti baietii o doreau. "Andreea dar el chiar e dragut, de ce nu ii dai o sansa?" "Uite ce flori frumoase iti lasa pe banca de 2 saptamani". Nimic. Nu o interesa. Din toata facultatea de medicina ea devenise aproape mitica. Existau zile cand o asteptau si cate 3-4 baieti afara. Iesea prin spate numai sa nu ii vada si daca unul era mai inteligent si o gasea nu facea decat sa o amuze si i se parea penibil.

Pana cand l-a vazut pe Alin. El era altfel. Era frumos, cel putin la fel de frumos ca toti ceilalti "petitori". Era inalt, parul negru si ochii negri si adanci. Se imbraca bine si avea o dunga de barba foarte discreta. Insa nu asta l-a facut deosebit in ochii ei. Ci faptul ca nu o baga in seama deloc. Parca nu exista pentru el. Venea mereu si lua o fata pe care o ducea de brat pana la masina lui si plecau impreuna. Prin metodele ei feminine aflase ca tipa accea este sora lui mai mica si ca este in anul I. Apoi totul s-a desfusarat foarte previzibil. O prietena foarte interesata a Andreeiei s-a dus sa se intereseze de Alin prin sora lui. Asadar, Alin 23 de ani, student la Aeronautica, se antrena ca sa devina pilot si ii placea foarte mult innotul unde fusese campion balcanic la juniori. Prea putin. Nepasarea lui dezarmanta o enerva si nu o lasa sa doarma noaptea.
Cum se putea ca ea, cea mai cea dintre cele sa fie neinteresanta pentru un baiat?

Joi dupa-amiaza se termina ca orice alta zi de facultate. Studentii ieseau pe usa cu gandul la ce vor manca, la parc si la o seara de relaxare. Andreea mergea incet pe holurile facultatii sporovaind cu doua prietene. Se gandea ca abia asteapta sa ajunga acasa si sa faca o baie lunga si fierbinte. Pasind pe treptele facultatii i se facu un gol in stomac cand se gandi daca oare o asteapta cineva afara sau nu. Super! Era Marius si inca un necunoscut pe care il mai zarise la o petrece in treacat si care tot incercase sa isi faca putin curaj toata seara. "Buna Andreea!" "Buna Marius..." "Iarta-ma ca sunt atat de direct Andreea dar esti absolut ravasitoare astazi!" "Mersi Marius. Esti un dragut." Zambi atat de fals incat la Ms. Univers ar fi dat-o jos de pe scena. Evident nu se chinuia prea mult. "Stii...uite...am vazut florile astea in vitrina la Dorobanti si m-am gandit instant la tina. Mi-am zis ca trebuie sa fie ale tale" "Cum ziceam, esti un dragut mai Marius" Marius se inrosi. "Pai daca tot sunt atat de dragut...stii...uite...ma gandeam..." "Stiu exact la ce te gandeai si raspunsul este acelasi ca si saptamana trecuta. Stii ca tata nu ma lasa sa ma incurc cu baieti pana nu termin facultatea."

Se opri brusc. Observase de ceva vreme ca Alin este in fata ei cam la 10-15 pasi cu sora lui de brat. Venise fara masina astazi si o deranja ca tocmai acum Marius si celalat tip (care iarasi isi tot isi facuse curaj pana ea plecase) se agatau de ea. Ok nimic deosebit pana acum. Insa cand ii arunca acelasi motiv rasuflat lui Marius, Alin se intoarse si zambi ca apoi aproape sa izbuncneasca in ras. "Auzi Marius, iarta-ma ca te expediez asa dar mi-am adus aminte ca trebuie sa ajung repede acasa. Ne auzim maine." "Sigur....sigur....te astept tot aici in fata" (de parca nu ar fi facut-o oricum). Era rosie de enervare. Auzi tu! Cine se crede el sa se intoarca si sa ranjeasca asa la ea ca un prost crescut. Adica ea ce este, o oarecare de pe strada adusa aici sa fie amuzametul cine stie cui?

Mergea nervoasa si hotarata inspre casa. Alin se opri, isi pupa sora pe obraz iar Andreea realiza uimita ca statea la cateva case distanta. Acum doar el mergea in fata ei. Aproape ca ii putea simti parfumul fin in aer. Era la o distanta de cativa pasi de el. "Ham Ham!". Albert cainele ei o recunoste mereu de la departare. Andreea scoate cheile de la poarta si mangaie cainele pe capul lui alb si pufos. "Eh, ce griji ai tu?". Alin se indeparta incet, incet. Inca un pic si va trece de coltul strazii si va ajunge pe bulevard si nu o sa il mai vada. Si-l imagineaza cum ajunge acasa, se descalta, se dezbraca si intra in dus, cum merge cu prosopul infasurat in jurul trupui, cum isi face apoi ceva de mancare.

Alearga! Pietrele cubice o dor prin talpa subtire a incalatarilor ei. Se apropie de el si incerca sa isi calmeze respiratia. Nu prea reuseste. A alergat atat de tare sau e de la emotii. Nici ea nu isi da seama. Ii pune mana pe umar. "Ce era asa de amuzant?" Alin se intoarce cu o spranceana ridicata. "Poftim...?" "Nu ma enerva Aline, m-ai auzit foarte bine, ce era asa de amuzant la intrarea facultatii?". In cotul gurii ii incolteste un zambet care ii dezveleste dantura alba si perfecta. "Pai ma gandeam ca o fata asa de frumoasa cum esti tu, ar fi gasit in timp niste pretexte mai bune de a refuza un baiat si doi, de unde stii numele meu?" Iarasi isi ridica spranceana. Andreea brusc realiza gafa si se inrosi. "Iarta-ma Andreea dar eu ma grabesc. Si sunt sincer cand spun asta. Uite cum facem. Vorbim maine cand termini tu facultatea. O duc pe asta mica acasa si mergem la o cafea ceva, ok?" "B...b...bine, sigur" "Perfect. Pe maine atunci" si se intoarse hotarat. "Pe maine..." murmura Andreea in timp ce isi tinea cartile cu ambele maini si avea o privire perplexa.

Cei 50 de metri pana acasa ii parcurse in 20 de min iar apoi se aseza pe scaun pe terasa in timp ce Albert rodea de zor la o jucarie. Ii era asa de rusine de ce facuse. Parca era la serbare in clasa 1-a si urcata sus pe scena isi uitase poezia incepand sa planga in rasetele stapanite ale parintilor. Se simtea sub microscop si parca avea senzatia ca toata lumea stie de gafa ei. "Stai putin! Eu tocmai am acceptat sa ma vad maine cu el. Nu pot sa cred. Cat de simplu a fost. Nici nu mi-am dat seama cand am zis da. Si ce este curios e faptul ca abia astept sa il vad." Multe ganduri ii chinuiau mintea insa toate placute. Cu ce sa se imbrace? Cum sa isi prinda parul? Ce pantofi sa isi puna? Trecu mult timp pana se ridica sa intre in casa. Chiar atunci, dintre toate gandurile, unul se ridica si prinse forma sagetandu-i mintea. "Cum de stia si el cum ma cheama...?"

Clipi. Trecuse doar o secunda.Nu mai putea sa se stapaneasca. Izbucni in plans. El observa imediat si o apuca repde de mana tragand-o de pe ringul de dans. O durea insa nu ar fi spus ceva niciodata. Tranti usa de la baie si o invarti de incheietura aruncand-o in perete. "Auzi, tu vrei sa te calmezi dracului odata?!" "Iarta-ma....nu stiu ce mi-a venit" spuse Andreea printre lacrimi. "Stiu eu exact ce ti-a venit si ai face bine sa nu iti mai vina a doua oara ca poate imi vine si mie ceva". "Uite ce e, chiar nu cred ca era necesar..." Cu o miscare de brat ii trase o palma puternica peste fata. Aceeasi mana care acum un an tragand de mansa salvase un avion dintr-o situatie imposibila. Aceeasi mana care acum 6 ani o mangaia si ii punea un inel pe deget. Andreea se dezechilibra si cazu sub chiuveta. "Nu ma intereseaza ce crezi tu si ridica-te de sub chiuveta ca esti penibila. Ti-am zis sa termini cu veleitatile astea de artista tampita! Lasa ca vezi tu acasa!" Andreea nu mai indrazni sa zica nimic. El merse, deschise usa si la jumatea pragului se intoarse. Ridica spranceana si un zambet ii incolti in coltul gurii. Andreea invatase adevarata semnificatie a acestui gest. "Si fa ceva cu machiajul ala te rog, sa arati si tu prezentabil". Pentru a doua oara in seara asta isi sterse rimelul intins pe fata. Isi dadu cu fond de ten sa nu se vada lovitura. Isi aranja rochia sa nu se vada vanataile de pe brat si se bucura ca e indeajuns de lunga incat sa le ascunda si pe cele de pe picioare. In ultimi ani invatase sa se imbrace potrivit.

Cu mana dusa inspre usa de la baie se gandi sa o faca. Se gandea aproape de 1 an sa o faca. Ce figura ar fi avut cand ar fi gasit-o asa acasa. Vroia sa fie ceva frumos. Fara sange sau urme. Sa o vada in toata frumusetea ei inerta. Sa ii poate privi fata pana cand nemaiputand indura, sa tranteasca capacul cosciugului. Sau sa fuga. Ce frumos ar fi sa fuga. Sa termine medicina. Sa merga la mormantul tatalui ei si sa isi poata face pace cu el. Stia ca din cauza ei murise. Din cauza supararii pricinuite de ea. O ardea verigheta pe deget. O simtea mai mult ca un belciug murdar care ii marca situatia groaznica de condamnata decat un simbol al iubirii. Probabil asa se simteau si prizonierii cu vesnicele lor legaturi prinse de picior. Si ei, tot doar in moarte scapau de ele. Isi dadu jos verigheta. Brusc bucata de piele expusa se raci si se simtea descoperita. Stia insa ca este doar frica si obsinuita care o fac sa se simta asa. Isi puse verigheta la loc si trase aer in piept. Intra inapoi in salon. "Unde ati fost mai porumbeilor? Iarasi ti-ai refacut machiajul Andreea? Mereu sa arati bine. Vrei sa ii innebunesti pe toti chit ca ai cel mai bun barbat de aici" spuse mama lui. Ea zambi sec "Da...cel mai bun...." si il saruta.