sâmbătă, martie 24, 2007

Mori cu grija.

Mi-e foarte frica de moarte. Imi este frica rau. Poate este singurul lucru de care imi este frica cu adevarat. Bine, moartea si Dumnezeu. Dar oare nu inseamna unul si acelasi lucru? Adica, moartea nu inseamna un drum dus catre Dumnezeu automat?

Insa nu imi este frica de moarte in adevaratul sens al cuvantului. Nu imi este frica de durere, de cine las in urma (desi uneori am avut persoane de care mi-ar fi parut rau sa le las, sa nu le mai vad si ma mai vada niciodata). Imi este cel mai frica de moartea spiritului. Sunt unic, nu vezi? Tu nu esti ca mine si nimeni, nicaieri nu va mai fi niciodata asa cum sunt eu. Sunt deosebit, sunt special, imi place viata, imi place sa rad, sunt glumet, spiritual, am idei minunate, inaltatoare, vise si dorinte si la un moment dat mor. Tot ce a fost eu inainte devine o amintire. Eu nu mai sunt, tu mai esti dar ce conteaza asta. Tot ce am fost eu vreodata a incetat sa mai existe. Nu ma va mai bucura niciodata o melodie frumoasa, un film bun, o plimbare o excursie sau o vacanta. Nu te voi mai face sa rad, nu voi mai raspunde la telefon, nu ai sa ma mai poti vedea, nu am sa iti mai scriu si cu siguranta nu am "sa iti mai raspund la SMS".

Desi clar sunt centrul Pamantului in perfectiunea mea si Dumnezeu a spart matrita dupa ce m-a facut pe mine, in mod paradoxal viata merge inainte. Parintii vor trece peste. Prietenii vor trece peste. Vor rade din nou. Vor gasi bucurii. Cum puteti sa radeti cand eu nu voi mai fi nicioadata? Cum mai puteti gasi ceva in viata daca eu nu mai exist. Atata magie...viata....o minune...s-a incheiat. O lumanare odata pe an, o lacrima varsata si apoi amintiri fara mine. In care eu nu mai apar. Ca o poza in care te uitai in alta parte. Ca o petrecere la care ai fost racit si ai stat acasa. Chiar daca tu nu ai fost acolo, lumea s-a distrat.

Insa cel mai rau si ciudat este ca ma vei uita si tu. Da, chiar tu. Stiu nu iti vine sa crezi dar tu ai sa ma uiti la fel de repede. Anii vor trece si ai sa constati ca viata va merge inainte. Te urasc pentru asta. Va urasc pe toti. Daca eu mor pentru lume ar trebui si lumea sa moara pentru mine. Dar niciodata nu va fi asa. Vei gasi pe altcinva. Ai sa gasesti din nou fericitea. Sigur, in timp ce copii alearga prin casa si tu crosetezi pe veranda poate mintea iti va zbura la mine. Ai sa te gandeste la noi, cum am fost, cum erai, cum eram noi doi. Poate ai sa versi si o lacrima. "Maini ii duc niste flori" iti spui. Mersi. O sa imi prinda bine. Sigur am sa ma bucur de ele.

Nu vreau sa mor, insa este inevitabil. La urma urmei toti suntem datori cu o moarte. Insa as vrea sa am garantia spiritului. Sa fiu sigur ca undeva, intr-o forma oricare ar fi ea, eu voi continua sa exista. Tot ceea ce reprezint nu va disparea. Sunt prea minunat. Suntem prea minunati cu totii. Sper sa ne italnim acolo, undeva. Pana atunci...muriti cu grija!

16 comentarii:

iulia spunea...

tot ai amintit de Dumnezeu...moartea nu e sfarsitul, ne spune Biblia... ;)
desi sufletul nu incepe sa pluteasca intr-o rochita diafana din norisor in norisor totusi credem ca exista ceva dincolo si, intr-o buna zi vom reinvia ;)

pretzeL spunea...

si tie iti ajunge asta? ai credinta atat de puternica incat nu mai ai nevoie de alte dovezi? crede si nu cerceta?

iulia spunea...

da :) cred asta!
nu am de unde sa stiu daca viata pe care o duc e ok astfel incat sa pot sa ajung in Rai dar cred ca se poate! si asta e un mare pas inainte.

Andreea spunea...

Ar fi interesant sa avem o garantie a spiritului, sa stim ca trairile, sentimentele, sufletul nostru nu se va transforma intr-un crunt nimic. Dar, din pacate (sau fericire?), nu avem acces la aceasta superioara forma de cunoastere; in stiinta sufletului nu avem nimic material, nu avem nici o certitudine. Poate asta a fost si intentia Divinitatii, sa ne ofere macar o forma de "limitare". Un scop indraznet si sfasietor pentru toate persoanele preocupate si "batute" de judecata aceasta. Dar cine suntem noi sa contestam aceste vechi credinte? Nu putem decat sa invatam sa negam "what if-ul" din minte, sa punem stop oricarei incercari de cercetare, si, poate atunci vom gasi esenta si raspunsurile in sufletul nostru. Chiar daca acest lucru ar insemna, practic, epilarea oricarui fir de curiozitate inca de la radacina.

Andreea spunea...

Scuzati pleonasmul "epilarea [..] de la radacina". Folosisem alta exprimare initial si de aceea a ramas asa.

pretzeL spunea...

^^ o micuta perfectionista? :)
ma rog...dificil de facut ce spui tu, avand in vedere faptul ca printre cele mai definitorii trasaturi ale umanului este curiozitatea si nevoie de raspunsuri si de a intelge.

@iulia
atunci esti un om fericit!

Andreea spunea...

Right :D si perfectionista si dificil de facut ce am spus. Mai ales ca *gemenii* sunt atat de curiosi.. ( pentru cei care nu stiu "cu ce se mananca astrologia" imi asum afirmatia ca pun etichete :)) )

pretzeL spunea...

Nu mai pune etichete! :)

Andreea spunea...

Nimic nou. :)

pretzeL spunea...

timpul este relativ. ceva vechi pt tine poate fi nou pt mine! (eu voi avea ultimul cuvant :D...spam spam spam)

Razvan spunea...

bai baiete eshti mai lacrimogen decat ultimu episod din "sclava isaura" sau "maria dolore"...nu te mai duci la sala si estrogenu isi face de cap...oricum e un post pt partea feminina a publicului

pretzeL spunea...

ai innebunit de la atata salsa si capoeira! Ce este feminin in postul meu?

Costin spunea...

Adica, in afara de tine?

pretzeL spunea...

Am invatat de la cel mai bun in bransa ^^ pe cand un cocktail?

Anonim spunea...

cam narcisit post-ul asta cu moartea, batrane pretzel.. ;) murim cu totii si asta e.. poate imi fac si eu cont aici sa bat si eu campii putin.. poate am si eu ceva de zis..mi-ar face PLACERE.. ;)

pretzeL spunea...

buna remarca si ai dreptate! Fa un cont si te astept cu PLACERE batrane.
Doar sa nu devenim prea mari scriitori si ne lovim cu capul de tavan. ;)

Trimiteți un comentariu

Ţineţi minte, ne plac mai mult comentariile favorabile.