marți, decembrie 25, 2007

La mulţi ani!

Hai, la mulţi ani! Sărbători fericite şi un an mai bun decât ăsta de se duse.

sâmbătă, decembrie 22, 2007

Poveste de dragoste pe intelesul barbatilor.

El o iubeste. Ea la inceput nu-l prea place dar dupa ceva timp se obisnuieste cu el. Raman impreuna pe veci.

vineri, decembrie 21, 2007

Ludovic şi-un pic.

Vuieşte presa de câteva zile despre cazul domnului ministru care-a făcut accident. Astă-seară a apărut şi dânsul să explice într-o emisiune la Antena3. Ca de obicei, trebuie să-mi exprim şi eu părerea în stilul caracteristic, adică cu liniuţă de la capăt. Poate-mi răspunde cineva şi mie...
  • De ce este Ciutacu idiot şi cum dracului a ajuns redactor-şef la un ziar important?

  • De ce jurnaliştii tineri în care ne puneam speranţa aleg să se vândă pentru...nici nu ştiu pentru ce? Fraţilor, ca să devii jurnalist trebuie să ai pasiune pentru treaba asta, trebuie să crezi în ceva. Merită să renunţaţi la asta pentru nişte bănuţi aruncaţi de Voiculescu? Sunt de acord să-l favorizaţi şi să-l pupaţi niţel în c*r, dar chiar să pregătiţi emisiunea cu Orban dinainte? Badea, de la tine aveam alte pretenţii că nu eşti prost ca Ciutacu.

  • De ce nu face Poliţia ceva în legătură cu banda de hoţi de plăcuţe de înmatriculare din zona Cotroceni? Pentru că în accident s-au pierdut patru plăcuţe care nu au putut fi explicate de domnul Orban decât ca "furate". E clar o grupare care filează maşinile de ministru implicate în accidente ca să le fure numerele. Nişte nenorociţi...

  • De ce nu vede nimeni cât de uman e ministrul? Păi dacă s-a dus să vadă de ce plânge o fetiţă pe trotuarul celălalt, vă daţi seama cât de bun la suflet e? Poate că de-asta i-a pasat şi nişte mii de euro, să nu mai plângă.

  • De ce nu o internează nimeni pe mătuşă la nebuni pentru că vorbeşte despre bani care nu există, de fapt?

  • De ce-l mai ascultă cineva pe Cristoiu?

  • Dacă n-a fost cu victimă, de ce dracului a mai stat ministrul în frig timp de trei ore să aştepte Poliţia?


Hai, fiţi "copii cuminţi" cum spune chiar Orban că e şi judecaţi singuri. Şi nu vă mai uitaţi la Antene sau la Ciutacu. Seara bună.

joi, decembrie 20, 2007

Domnii puternici din spatele femeilor de succes.

Dacă deschizi orice tabloid care se respectă nu e zi să nu citeşti ba despre Gina Pistol care şi-o trage cu Poponeţ, ba despre Laura Andreşan care ne spune ce fotbalist din naţională o are mai mare. Şi dacă nu-i loc de astfel de ştiri te salvează rubrica meteo în care o jună aproape dezbrăcată te anunţă că mâine o să fie ger şi că ar trebui să pui mai multe haine pe tine.

Eu merg mai departe şi întreb: de ce nu se scrie nimic despre părinţii acestor fete? Vreau să ştiu ce fel de cafea bea domnul Pistol dimineaţa. Vreau să ştiu dacă se poate duce la autobaza la care lucrează şi-i poate privi pe colegi în ochi. În aceiaşi ochi cu care câteva minute mai devreme o inspectau pe fetiţa lui prin diverse reviste tipărite pe hârtie lucioasă. Vreau să aflu dacă în familia Andreşan, domnul Andreşan o întreabă pe nevastă-sa: "Ce mai face aia mică?" "Eee, ce să facă şi ea, se f*te pe la Bucureşti.", răspunde soţia în timp ce-şi face de lucru prin bucătărie. Chiar, în familia Andreşan e loc de bucurie dacă află că fetiţa lor e mai bine plătită?

Eu cred că acestor oameni li se încalcă drepturile! Păi vă daţi seama că domnul Andreşan nu mai poate urmări nici un meci al echipei naţionale de fotbal alături de prieteni fără să fie întrebat de cel puţin două ori ceva de genul: "Hai, bre, zi-ne şi nouă cât o are Mutu, că mata ştii!" sau "Nea Mircică, hai, bre, roag-o şi tu pe fie-ta să-mi facă rost de un autograf pentru ăla micu!". Sau vă daţi seama că domnul Senzual nu mai poate urmări nici o emisiune de meteo. Poate doar pe ProTV, că acolo prezintă Busu.

marți, decembrie 18, 2007

Balaurian.

Fraţilor, e groasă! Vin arahnidicii cu sutele de milioane şi nici măcar Lorin Fortună nu poate să-i oprească! De ce? Pentru că arahnizii tarantulari sunt ca nişte şobolani duali, deci sunt foarte puternici şi efectul de scădere al variaţiei frecvenţei este fenomenal. Chiar domnul Fortună este depăşit şi se ştie că dânsul are un rang astral foarte ridicat. De asemenea, domnul Ion Ţiriac se luptă cu o goriliană maiaşă ospătăriţă la împinge-tava.

Deci, ce să mai: Tânăr şerpilian generos caut vulturiană pentru relaţie somniliană.

Detalii aici şi aici.

miercuri, decembrie 12, 2007

Tu eşti cam prost. De ce nu te faci poliţist?

Astăzi, pe la ora trei undeva pe Calea Victoriei mă deplasam spre Universitate în braţele senzuale şi calde ale Italiencei. Deodată, îmi arunc privirea în afara micro-universului erotic din interior şi sesizez o maşină cu doi gabori. Ca oricare cetăţean hăituit de braţul lung şi corupt al legii, toate simţurile mi se ascut şi verific, instinctual cele trei puncte majore din codul rutier: viteza, centura şi telefonul. Pentru că, se ştie, dacă nu încalci aceste trei articole poţi umbla cu portbagajul plin de arme şi cu două curve legate pe bancheta din spate că nu-ţi face nimeni nimic. Viteză nu aveam, căci tot bulevardul era blocat de la Guvern până în piz*da mă-sii, centura stătea tensionată peste pieptul puternic şi lucrat la sală, iar telefonul era închis.

Totuşi, ceva mi-a atras atenţia: oamenii gaborii aveau radarul pornit! Pe cine dracului or fi vrut ei să prindă acolo? Bicicliştii care dădeau cox printre maşini? Pensionarii grăbiţi de pe trotuar? Puradeii care spălau parbrize peste limita legală de viteză? Treceţi în mămica voastră în intersecţie şi dirijaţi traficul, şpăgari infecţi şi îmbuibaţi de merdenele ce sunteţi! Cu Udrişte cu tot!

marți, decembrie 11, 2007

Revista presei.

"Profa de sex oral" din Filiaşi rupe tăcerea şi ne povesteşte în CanCan că ea nu făcea sex oral cu iubitul ei, dar dansa lângă un prieten. Care a băut 100 de Alexandrion. Într-un bar din Filiaşi. Rectificare: în barul din Filiaşi.

1500 de boşo persoane de vârsta a treia s-au călcat în picioare pentru bilete de tratament. O vară fierbinte la Băile Govora!

Nişte agarici de la Primărie au propus interzicerea virajului la stânga in peste 100 de intersecţii din Bucureşti, informează Cotidianul. Chestia asta nu ne afectează prea tare pentru că, oricum, virajul la stânga devenise uşor periculos de când pe majoritatea străzilor există un tranşeu fix pe mijloc, deci pe unde se vira la stânga. Să fie primit!

Ziarul Click are o ştire despre o angajată a BCR care-şi făcea poze goală în biroul de la bancă. E urâtă. Tot în Click e o poză cu Eva Mendes goală. Ea nu e urâtă.

Revista (?) Tricolorul are un amalgam de articole, unul mai interesant decât celălalt. De la relatarea activităţii Partidului România Mare de Moş Nicolae, trecând prin documentare despre moartea lui Stalin şi "Fructe care pot limita cancerul la prostată". Totuşi, cea mai importantă ştire este despre ziua de naştere a Mitzurei Arghezi!

Zoso (pentru că şi el e un tabloid ieftin, nu?) ne spune că în Bulgaria există Burn la sticlă. O fi, dar nouă când ne măreşte pensiile?

Petocuri punct ro are aceeaşi ştire de când s-a deschis: bărbaţii sunt dobitoci.

Noapte bună.

duminică, decembrie 09, 2007

De vânzare.

Nu ştiu dacă l-aţi întâlnit până acum, dar există un individ care-şi face veacul prin aglomeraţia de vis-a-vis de Antena 1 vânzând DN1-iştilor portavoci (ăsta e pluralul la portavoce?). Stau eu şi vă întreb de câte ori aţi fost prinşi în trafic şi aţi simţit nevoia de o portavoce?

Sau, în drum către munte: "Dragă, hai să luăm şi noi un megafon de la tipul ăsta, că poate nu au la hotel."
Sau înapoi acasă din delegaţie: "Să iau şi eu o portavoce nevestei, să nu se prindă că am fost iar cu amanta."

marți, decembrie 04, 2007

$umY

Waiting 4 you. Sorry.

duminică, decembrie 02, 2007

Eliberaţi internetul!

Fraţilor, sfârşitul este aproape. Deşi a început ca un mediu de comunicare pentru oameni de ştiinţă şi porn gratis, internetul a ajuns locul de joacă al retarzilor. Hai, dacă până acum aceştia stăteau ascunşi sub pseudonime de genul kr3atza_13 sau g|0vanny_grandi0$ul prin canalele ştiute de (m)irc, recent avem idioţi de prim rating care ne agasează constant.

1. Andressa este ca de obicei. Nu pot să citesc nimic din ce scrie şi nici eu nu ştiu exact ce mă enervează la ea. Cert e că mă scoate din sărite în mod pasiv, fără să facă nimic. Văd că şi-a tras şi ea nişte bănuţi făcând trafic unui magazin mizerabil pentru muieri.
2. Zoso - nu voi înţelege niciodată de ce citeşte lumea nişte propoziţii scurte, urâte şi tâmpite. Mai nou văd că s-a umplut de reclame şi este mai anost ca niciodată. Cât de curând o să ajungă să publice posturi monosilabice.
3. Subiectiv - trebuie menţionat că l-am văzut în carne şi oase (deşi el habar n-are unde sau când). De fapt, mai mult în oase că e slab mort şi urât ca dracu'. Despre blogul lui, numai de bine - plictisitor şi arogant în continuare cu un praf de publicitate peste.
4. Arhi - noul intrat în Top 10 cei mai enervanţi oameni cu succes prin internetul românesc. Prea multe nu ştiu despre el, decât că e un omuleţ grăsuţ şi enervant care se crede inteligent şi haios. Omule, eşti penibil.

Vă rugăm, daţi-ne internetul înapoi! Sau faceţi-vă voi un internet în altă parte şi lăsaţi-ne în pace.

joi, noiembrie 29, 2007

Ochiul dracului.

- 800 de milioane de pâini
- 40 de milioane de manuale şcolare
- 800 de mii de calculatoare
- 4 mii de ambulanţe complet echipate
- 2 mii de locuri de cămin pentru studenţi
- 74 de kilometri de autostradă (la preţul special Bechtel)
- 50 de elicoptere-ambulanţă complet echipate

Acestea sunt doar câteva din lucrurile care s-ar putea face cu cei 400 de milioane de euro pe care-i dăm pentru construirea unei catedrale în Bucureşti.

joi, noiembrie 22, 2007

Ajutaţi un blog sărman!

Îţi place acest blog?
Râzi la glumele mele răsuflate?
Plângi alături de pretzeL?
Citeşti mult cu Rădulescu?

Indiferent care este răspunsul tău la întrebarea de mai sus, fă şi tu un gest de mare angajament şi VOTEAZĂ-NE!

Mergi pe pagina asta, caută sietchdeganduri.blogspot.com şi dă-ne votul tău. Hai, te rugăm, că nu te costă nimic.

Mulţumesc,

Telefoanele mobile şi Linuxul.

Pe gnokii.org se găseşte un program care controlează diverse telefoane mobile prin diverse tipuri de conexiuni (de la cablu până la Bluetooth) şi care merge pe Linux. Da, merge cu telefonul meu, dar:
gnokii --reset hard
nu e ceea ce v-aţi aştepta, ci revine la toate setările din fabrică şi şterge agenda telefonului. Nu e de jucat cu comanda asta. :(

marți, noiembrie 20, 2007

Eeeeei, pisi!

Bun. Acum că v-am atras atenţia cu un titlu siroposo-misogin să vă explic despre ce e vorba. Se pare că băieţii deştepţi de la Asus au scos o drăcovenie de laptop care se numeşte Eee PC şi care, in esenţă este o chestie măruntă (900 de grame la cântar) şi cu Linux pe ea. Nu insist cu detaliile tehnice pentru că le puteţi urmări şi pe site.

Mă interesează jucăria pentru că e ieftină (pe la vreo zece milioane de lei vechi), pentru că rulează Linux şi pentru că ar lovi grav în imposibilitatea mea de a purta laptopul de trei kile după mine oriunde. De asemenea, mă interesează pentru că e un concurs pentru bloggerii care scriu despre el. Normal, nu mă aştept să câştig - zoso şi andressa sigur stau la pândă după orice premiu care conţine cuvântul "blog" în titlu.

Cum m-ar ajuta Asus Eee PC la scrisul pe blog? Simplu, aş fi mai fericit dacă l-aş avea, deci aş putea scrie mai multe articole în loc să frecventez diverse cârciumi în căutare de femei băutură voie bună! Şi ştii ce? La cât de uşor e, aş putea să-l iau şi pe Eee ăsta după mine, să explic damelor ce-i aia Linux de calitate!

De la ce vine Eee? Eee E Elementar!

miercuri, noiembrie 14, 2007

Atenţie, radar!

Din surse sigure (agentul de poliţie care m-a amendat aseară) am aflat că toată săptămâna aceasta va fi radar la baza podului Grant, pe Turda (pe sensul dinspre Crângaşi). Aşa că aveţi grijă!

Editare ulterioară: se confirmă, am trecut şi ieri pe acolo şi erau băieţii la datorie.

duminică, noiembrie 11, 2007

Nicu Ghe.

Iată, reporterii sietch au făcut o nouă descoperire şocantă: Profilul de hi5 al lui Nicu Gheară!

Să fie primit!

sâmbătă, noiembrie 10, 2007

Analiză.

Un exemplu clar privind dorinţa femeilor de a domina Lumea îl constituie şi felul în care manifestă aroganţa de a crede că toată lumea gândeşte precum ele. Din obişnuinţa de a ţese intrigi şi planuri complexe de defăimare a bărbaţilor, multe femei rămân cu reflexul de a asocia acest comportament şi masculilor din jurul lor.

"Imi dai şi mie sarea, te rog?" - această întrebare nevinovată poate provoca o cascadă de raţionamente în mintea diformă a unei femei. De la "nu îi place cum gătesc" pâna la "are pe alta" pentru că are nevoie de un aport de sodiu, dar noi nu facem sex suficient ca să transpire prea mult, deci o face cu altcineva. Din păcate, modelele acestea mentale sunt incompatibile cu firea sinceră şi directă a bărbaţilor. Da, fetelor, noi putem răspunde unei întrebări printr-un singur cuvânt. Nu avem nevoie de două fraze complete, dintre care una să se incheie cu semn de întrebare. "Sunt grasă?". "Da.". Vedeţi? E simplu, nu trebuie să explicăm că, de fapt, şi grăsuţele sunt frumoase în felul lor şi că au o fire plăcută şi ne fac să râdem. Nu. Întrebare-răspuns. Simplu.

Şi dacă tot suntem aici, poate că ar fi timpul să aruncăm bomba: există momente în care bărbaţii chiar nu se gândesc la nimic. În mintea voastră ştiţi asta, pentru că şi voi aveţi perioade (mult mai lungi, dacă mă întrebi pe mine) similare, dar tot nu vă abţineţi să trântiţi întrebarea: "La ce te gândeşti?" Răspunsul este simplu: "Dacă aş fi vrut să ştii, aş fi spus-o, n-aş fi gândit-o."

Un alt exemplu clasic este presupunerea făcută de majoritatea femeilor cum că bărbaţii au puteri telepatice şi aceste puteri sunt îndreptate exclusiv către jumătatea mai bună. "Mi s-a rupt o unghie astăzi, de ce nu m-ai sunat?". Poate pentru că habar n-aveam că ai o problemă manichiuristică ce necesita intervenţia mea pe modul consolare. Poate pentru că aveam un trilion de lucruri mai bune de făcut care în general îţi plătesc ţie programările la cosmetică.

miercuri, noiembrie 07, 2007

Domnul Potrivit.

De-abia ce mai aveam puţin să reuşesc să-l chem pe Mr. Proper prin fluierat, că au schimbat reclama. Acum trebuie să baţi în nişte oale într-un anumit fel şi de-abia atunci apare cheliosul homosexual să-ţi facă ordine în casă. Acum, am şi eu nişte întrebări: dacă tot bate drumul până la mine, pot să-l rog să treacă şi pe la Carrefour să ia o navetă de bere şi nişte pâine? Şi-ncă ceva, o avea pretenţii după ce face curat? Că eu nu sunt gay.

joi, noiembrie 01, 2007

Bebeluşa, Păpuşa, Petruşa!

Dezminţire: Următorul post va fi pe deplin înţeles doar de colegii mei din liceu. Vă pup pe toţi.

Dragii mei, se ştie că majoritatea vedetelor erau firi singuratice în anii tinereţii, de dinainte de descoperire. Unii spun că majoritatea persoanelor pe care le vedem pe sticlă erau chiar neinteresante şi nu au lăsat o impresie majoră asupra celor din jur. Iată, sietch vine cu o confirmare la această teorie.

Poate că unii dintre voi ştiţi că la Cârcotaşi este în desfăşurare un concurs de alegere a următoarlor bebeluşe. Ceea ce nu ştiaţi este că pe site-ul lor există şi poze cu candidatele, iar ceea ce va veni ca un şoc este că o cunoşteţi din liceu pe una dintre ele!

Observaţi, vă rog, prima poză, în care avem o imagine panoramică a colegei noastre. Privirea este orientată undeva în afara cadrului, cu o căutătură erotică, menită să atragă imaginaţia într-o capcană mortală. Îmbrăcămintea este la limita dintre cuminte şi obraznic, lasând la vedere cei 35 de centimetri de picioare sexoase.
Cea de-a doua poză ne arată faţa umană şi dragăstoasă, de femeie casnică aflată la peşte cu soţul, între o serie de grătare încinse şi bere la pet. În ultima fotografie vedem ipostaza de vampă a discotecilor din Eforie Sud, cu ochelari periculoşi şi încă 35 de centimetri de picioare (drept comparaţie, balustrada din spate are jumătate de metru înalţime).


Mi-e dor de voi, noapte bună!

Completare: Iată, şi colegii din facultate au cu ce se mândri. Aştept comentarii pe marginea fotografiilor!

marți, octombrie 30, 2007

Breaking news.

Întrerupem acest inventar pentru o ştire de maxim angajament. Andreea?

Ziarul CanCan vine cu încă o lovitură dată lumii mondene româneşti după "Te iubesc de mă cac pe mine!". Clic aici pentru detalii!

Update! Iată şi filmul complet!

Comentariile sietch, mâine. Stay tuned.

duminică, octombrie 28, 2007

INVENTAR.

deci inchis...momentan :)

marți, octombrie 02, 2007

Răcoreală rutieră.

Fraţilor, am coborât în Infern şi m-am întors! Contrar a ceea ce ai putea crede, Infernul (sau Iadul cum îl numim în cultura populară) nu este un loc ezoteric şi exoterm, ci se află la câteva străzi distanţă de tine şi poartă denumiri binecunoscute precum Ştefan cel Mare, Magheru, Barbu Văcărescu şi altele. Şi Iadul are taximetrişti. Taximetrişti care protestează de la Unirii până la Televiziune. Mai are blonde care, deşi n-ar putea dirija o răţuşcă de cauciuc într-o cadă fără îndrumarea părintească a unui bărbat, îşi cumpără maşini ridicol de mari şi ridicol de scumpe (vezi coenzima Q7). Să nu uităm de omniprezentele Dacii papuc pline cu articole de tâmplărie geam termopan şi PVC.

În iadul numit Bucureşti se întâmplă şi fenomene paranormale, cum ar fi manete de semnalizare care pur şi simplu nu funcţionează. A văzut vreunul dintre voi, vreodată, un semnal pe BMV? Eu, personal, nici nu ştiu dacă la BMW semnalele sunt tot galbene sau altă culoare. Totuşi, cea mai cruntă pedeapsă sunt arterele principale blocate din cauza "lucrărilor". Nu ştie nimeni, niciodată, când vor începe, în ce constau şi când se vor încheia lucrările. Tot ce ştim este că "se lucrează". Pe patru miliarde de străzi odată. Cu doi oameni. Pe cuvântul meu, sunt ferm convins că în tot Bucureştiul nu sunt decât doi oameni angajaţi la drumuri.

Şi-ncă o chestie. Dacă mai prind picior de stelist pe la Universitate, voi claca. Îmi cumpăr o armă automată şi o descarc în primul oficiu poştal. Băăăăăi! Mi se rupe de meciurile voastre şi de toţi retarzii de fotbalişti! Nu mă interesează că vreţi să vă bucuraţi! Duceţi-vă şi bucuraţi-vă la Becali acasă, nu în mijlocul traficului de rahat de la Univesitate!

vineri, septembrie 28, 2007

Despre dragoste (dedicatie).

Erai sigur pe tine, erai genul de baiat care stia intotdeauna ce sa spuna si cand sa spuna, aveai sute de prieteni care te faceau sa nu te simti niciodata singur, aveai o prietena care te iubea si pe care in adancul sufeletului si tu o adorai...puteai sa te numesti popular sau implinit, puteai sa te numesti fericit din punctul de vedere al tuturor doar din al tau mai putin.

Mereu nemultumit, erai atras de tot ce nu aveai, vedeai ce stralucitoare sunt lucrurile altora si ti le doreai chiar daca erau seci, frumoasa lor poleiala te atragea.
Nu mai simteai iubirea pentru ca o aveai, era deja in tine…asa cum un om puternic nu ar mai vrea sa fie tare, un om sanatos nu ar mai ravni sa fie sanatos sau un om frumos nu si-ar mai dori frumusete asa si tu imbatat de dragoste te-ai crezut stapan pe ea si nu ti-ai mai dorit-o...pentru ca nimeni niciodata nu sufera pentru lipsa lucrurilor pe care le are.


Faceai tot ce iti dicta instinctul, doar pentru ca puteai, si ce dulce sentiment era...te gandeai atunci cand umileai inteligent un baiat sau cand flirtai cu iubita unui prieten ca e sentimetul suprem...sa simti ca poti face orice vrei.
Erai ca un suveran pe tron, cel putin asa te imaginai, aveai tot ce iti doreai, pentru ca in mod nedrept ai fost binecuvantat cu parinti bogati si inteligenta, iar peste toate mai aveai si frumusetea omului tanar, pareai intr-adevar pur dar in adancul tau ascundeai putreziciune.

Dar clipele acelea sunt trecute, acum esti cu capul plecat si cu mainile sprijinite pe oglinda din baie, esti stors de lacrimi si ai ochii rosii de durere si de plans, o imagine jalnica, atat de departata de idealul masculin pe care ti-l doreai...nu mai esti omul de ieri sau de acum o saptamana, esti decazut, rupt si blestemat de propriile tale fapte, te intrebi cum ai putut sa fi atat de orb si de nesabuit...te prabusesti in genunchi si incepi sa plangi iara, nu ai mai facut-o de cand te-ai julit la genunchi intr-a doua...dar acum singur cu tine si iti permiti sa fi din nou copil.

Cand straluceai si te credeai un zeu, nu iti refuzai nimic, nicio placere...nu iti pasa de nimeni si de nimic, atunci cand glumeai rautacios nu vedeai tristetea din ochii prietenilor, atunci cand inselai cu nonsalanta nu te gandeai la durerea din sufletul iubitei, atunci cand iti laudai bogatia nu simteai invidia de pe chipul lor. Credeai ca tot ce ai va fi al tau pentru totdeauna de asta nu aratai deloc dragoste sau respect, erai ca un mosier care credea ca tot i se cuvine, uitand de pamanturile sale lasand totul in voia sortii.

Totul a fost asa pentru tine pana intr-o noapte ploioasa de noiembrie, cand te simteai bine in club inconjurat de fete si prieteni, prin fum si printre pahare de cocktail erai in mediul tau. Erai centrul atentiei ca de fiecare data, simtindu-te bine cu prietenii tai si uitand de iubita care te astepta singura acasa, de momentele cand i-ai jurat iubire vesnica privind in ochii ei, cand erai inca la inceputul relatiei si erai in stare sa faci orice sa o farmeci si sa o stii numai a ta, toate aceste ganduri erau departe de tine, pierdute printre stropii de alcool.
Acum era in bratele tale altcineva, nu ii stiai nici bine numele dar o doreai pentru ca nu era inca a ta...simplu, capabil de rationamente fine si cateodata de momente geniale, acum te invelai in nepasare. Acum zambesti cu amar, dar atunci te considerai la fel de neinfricat ca un erou grec, plecai in lupta fara platose nu iti imagineai ca vreo sageata te poate atinge.

Raceala zilelor de noiembrie ai inceput sa o simti in suflet, cand te-ai intalnit cu cea mai buna prietena a iubitei tale, nu credeai ca ai s-o vezi in "clubul tau" cum nici ea nu credea ca o sa te vada imbratisand atat de tandru pe altcineva.
Din acest moment fatal fierea a inceput sa curga, in cateva zile erai despartit de iubita ta si purtai vina distrugerii unei relatii superbe, nu mai erati cuplul care intorcea priviri si nu va mai statea "atat de bine impreuna", ai incetat sa vorbesti la plural. Te gandeai in momentele acelea ca ai sa treci peste, in rautatea ta ti-ai zis ca macar tu erai cel care a ranit si nu invers...te consolai ca ai fost atat de bun incat ea nu a cautat altceva si ea era asa plictisitoare incat te-a impins spre altcineva.
Ca un betiv trezit in zorii zilei, ai inceput sa simtit cum visul in care ai trait se destrama, luand cu el fericirea ta si lasand in schimb gustul amar al vinovatiei, ai vazut ca zilele fara ea nu au aceeasi aroma, ca nici o mangaiere nu o poate egala pe a ei...ca nici o soapta nu iti incalzea sufletul ca "te iubesc"-ul ei, oricat ai fi fost de arogant si egoist simteai ca ai pierdut ceva de pret.

Orb ai fost cand nu ai realizat iubirea ce i-o purtai, era asa de puternica in sufletul tau incat fara sa stii pe ea ti-ai cladit viitorul.
Noptile erau pline de scenariile tale, te gandeai ce face, unde este, cu cine...stiai ce ai fi facut tu in locul ei si te speriai ,stiai ca in atatia ani petrecuti impreuna i-ai transmis din teribila ta dorinta de razbunare iar asta nu iti dadea pace.
Apoi prietenii au fost bucurosi sa iti spuna ca a gasit pe altcineva, ti-au zis-o direct, cu o inocenta fatarnica ca si cum ar fi fost uimiti ca nu stii deja.

Da chiar aseara ai aflat ,de atunci nu ai putut sa dormi sau sa functionezi, il stiai pe el iti era vag prieten, daca acum doua-trei luni era demn de mila si nu ii dadeai importanta fiind un simplu chip care iti era aproape la petreceri, acum se transformase in tot ce nu ai fost tu pentru ea , incepi sa-i vezi calitatile si iti dai seama ca o poate face sa te uite, incepi sa nu te mai consideri cel mai bun, usor usor cobori de pe tron.
Esti inlemnit, gandul iti fuge aiurea si imaginatia care te-a ajutat intotdeauna acum e cel mai mare dusman al tau...de fapt tu esti, incepi sa te prabusesti din interior, incepi sa vezi numai raul din jurul tau.
Mintea ta este inundata de imagini, iti pui mainile la tample si te rogi ca aceasta avalansa sa se opreasca, vezi fara sa vrei cum cei doi se tin de brat in parc, cum ea rade, cum e vesela...cand era cu tine radea la fel, chiar si cand tu erai nepasator ea iti arata ca te iubeste.
Era fericita numai cand te vedea, acum va fi fericita cand il va vedea pe el. Incerci sa tragi aer in piept si sa te calmezi, dar mintea te pedepseste, oricat ai incerca sa te gandesti la altceva nu te poti concetra si iti apare ea in minte, orice ai gandii este legat printr-un fir invizibil de ea...de cum arata, de cum zambea, de ce gandea si cum vorbea.

Incepi sa plangi, nu ai mai facut-o de mult, aproape uitase-si cum e, o vezi cu ochii mintii, e atat de frumoasa, la fel de frumoasa ca atunci cand statea in pragul dormitorului cu un zambet strengaresc pe chip, dar acum nu mai era dormitorul tau si incepi fara sa vrei sa te gandeshti la ceea ce nu puteai pana atunci concepe.
O vezi in bratele lui jumatate goala suspinand de placere, o vezi cum il strange la piept cum i se da toata, cum respira greu si zambeste...tot ce ai vazut-o simtind impreuna cu tine acum simtea cu el. Cazi in genunchi si simti cum inima ta este o simpla rana in piept, cum tot in jurul tau nu mai are rost si iti blestemi momentul de ratacire, te intrebi de ce lumea mai exista cand tu in suflet ai atata durere. Cum de puterea ce tine separate frumosul si uratul, binele si raul, iadul si raiul nu se prabuseste odata cu tine...te intrebi de ce zambesc oamenii si de ce mai cade ploaia, cu ce sens se mai intampla toate acestea.
Te ridici cu greu si incepi sa nasti ura, vrei sa ia totul in jur foc si sa se cutremure pamantul...atata ura ai in suflet incat te intrebi daca vei mai putea vreodata sa simti altceva, urasti fericirea si pe toti oamenii fericiti. Te gandesti numai la ea si la el, cum cea careia ii ziceai "copila" ar fi fericita fara tine, cum ochii aceea mari si albastrii ar putea sa priveasca pe altul asa cum te privea pe tine, nu vrei sa crezi ca ce pana acum un timp era de drept numai al tau acum e al altuia.

Au trecut doua luni de cand nu mai e a ta, ploaia a facut loc zapezii dar mizeria din sufletul tau nu a facut loc decat altei mizerii...privesti pe geam si vezi cum zapada fuge de vant si involutar nu recunosti palida imagine din coltul geamului, aceea slaba si mortuara masca e chipul tau.
Pleci capul si iti dai seama ca toata puterea ta era din iubirea ei...

joi, septembrie 27, 2007

Anunţ.

Domnişoara (sau doamna) care şi-a pierdut un nasture verde la mine în maşină este rugată să se prezinte la locul cunoscut pentru a şi-l recupera. Mulţumesc.

miercuri, septembrie 26, 2007

Maniere.

Este nepoliticos să vorbeşti la telefon 30 de minute în timpul mesei.

luni, septembrie 24, 2007

The morning after.

O rază de lumină te izbeşte peste ochi ca un prosop ud în vestiar. Primul lucru care-ţi trece prin cap este o durere ascuţită şi aproape imediat devii conştient de ţiuitul pe care-l ai în urechi. Da, iar ai fost în club. Deschizi ochii şi te mişti puţin, ca să nu mai ai soarele de dimineaţă în retină. "Asta nu-i camera mea...", îţi spui.

Atunci o simţi - e o altă fiinţă lângă tine. Frânturi de amintiri îţi străfulgeră prin craniu: lumini violente, muzică cu prea mulţi decibeli peste nivelul acceptabil, trupuri asudate unduindu-se în ritmuri îndrăcite şi multă băutură. Brusc, devii conştient de faptul că eşti gol, doar cu un cearşaf peste şolduri. "Doamne, te rog să nu fie urâtă.". Te ridici uşor în capul oaselor şi te uiţi spre ea. E urâtă. Scanezi rapid camera şi identifici cel puţin trei articole de îmbrăcăminte care sunt sigur ale tale, la blugi va trebui să verifici mai atent. Cu o mişcare fluentă, de mii de ori repetată, te scurgi din pat fără cel mai mic zgomot şi-ţi culegi chiloţii şi şosetele, apoi verifici blugii. Sunt ai tăi şi în mod surprinzător mai conţin şi portofelul şi telefonul. Cinci minute mai târziu realizezi că (iar) va trebui să mergi fără tricou spre casă - pur şi simplu nu e de găsit şi nici că stai să se trezească bestia.

"Bună dimineaţa, Costin", auzi o voce spartă în spatele tău. Te întorci încetişor: "Bună...ăăă...Bună."
"Uite ce gătit eşti! Plecai undeva, iubire?"
Iubire! Asta n-are cum să fie de bine. "Păi...ăăă...da. Da, plecam! Trebuie să ajung la...ăăă...la serviciu. Da, la serviciu! Ştii, eu lucrez şi sâmbăta." Scenariul deja începe să se desfăşoare în capul tău ţeapăn şi inevitabil ca o paradă militară.
"Prostuţule, azi e duminică. Aiurit mai eşti...", zise balaurina în timp ce se ridica din pat şi venea spre mine. E mai rău decât mi-am închipuit...Cum de-am putut să mă culc cu aşa ceva?

Un sunet cristalin risipeşte încordarea ta şi, probabil, reveria ei în care rememora clipele de extaz de-azinoapte. Îţi sună telefonul şi realizezi că e singura ta şansă. E timpul pentru spectacol:
"Salut, mă, ce faci?"
"Ce faci, meştere? Uite de ce te-a..."
"Cum? Ce s-a întâmplat?" - imprimi o notă de alarmare în vocea ta.
"Ce, ma? Nu s-a întâm..."
"Dumnezeule mare! E cineva rănit?"
"Băi, nu ştiu ce-ai băut, dar vreau şi eu. Unde pana mea eşti?"
"Da, vin imediat, cum să nu! O să mă rog pentru el." - închizi telefonul şi o umbra de tristeţe îţi trece peste figură. Te întorci către Betty cea Foarte Urâtă şi-i spui într-un mod care nu acceptă nici o discuţie ulterioară: "Un prieten de-al meu a avut un accident de maşină. Mă duc la spital să văd ce s-a întâmplat."


Şi de aceea e bine să nu vă alarmaţi dacă răspund la telefon şi vorbesc fără noimă. În final, totul va fi dezvăluit!

miercuri, septembrie 19, 2007

Satin şi venin.

Lumânarea trimitea umbre dansatoare peste aşternuturile din satin. Cei doi iubiţi zăceau unul în braţele celuilalt, încercând să nu lase nici un atom rebel între trupurile lor asudate. Mâna lui se odihnea peste sânul Dianei, încercând să-i copieze rotunjimea fertilă, iar mâna ei era aruncată puţin sub cicatricea de la umărul drept al lui Paul.
- Îmi pare bine că te-ai întors.
- Doar ţi-am promis, iubito...

De-abia făcuseră dragoste şi sămânţa lui începuse să se usuce pe coapsele perfecte ale fetei. Diana îşi apropie buzele de urechea bărbatului ei cu un foşnet de perne şi un uşor oftat:
- Spune-mi, cât mă iubeşti?
- Mai mult decât viaţa, dragoste, îi spuse şi o sărută pe tâmplă. La fel de bine ar fi putut s-o sărute oriunde, căci din partea sa a fost mai mult un gest reflex - o dovadă necondiţionată de iubire, de parcă i-ar fi fost teamă să nu treacă prea mult timp între două sărutări.

Îl încălecă şi-i ţintui mâinile pe pat.
- Dacă mă iubeşti atât cât spui, îmi vei îndeplini orice dorinţă.
- Porunceşte, domniţă, intră Paul în rol.
- Promite-mi că nu mai pleci niciodată. Nici dacă te cheamă ei doi, nici dacă te cheamă Dumnezeu.
O umbră trecu peste chipul lui Paul şi surâsul îi îngheţă:
- Vorbeşti serios, nu?
- Dacă pleci, nu mă vei mai găsi aici. Nu-mi place de ei, Paul.
- Dar sunt prietenii mei cei mai buni. La naiba, fiecare mi-a salvat viaţa de nenumărate ori, nu cred ca...
- Ţi-au salvat viaţa numai pentru că din cauza lor ţi-o pui în pericol! i-o reteză fata scurt.
- Iubito, dar au nevoie de mine.
- Şi eu am nevoie de tine, mai multă decât ei doi! A sosit clipa să alegi: ori eu, ori ei.
- Stai puţin, nu poţi să...
- Ba pot şi o fac. Alege!

Aceea a fost ultima noapte în care a văzut-o pe Diana. Câteva luni a continuat raidurile alături de tovarăşii săi, dar nu-i mai putea privi în ochi, aşă că Paul îi părăsi şi pe ei şi-acum hoinărea întreaga ţară, fără nici un scop. O singură noapte în aşternuturi de satin i-a înveninat întreaga existenţă.

sâmbătă, septembrie 15, 2007

Nesimtitul.

Simti ca ceva nu este in ordine cu tine, de la un timp incoace te-ai schimbat, nu mai esti acelasi baiat finut din liceu...unii zic ca te-ai maturizat, ca ai inceput "sa vezi cum e viata". Acum iti spui ca ai alte sisteme de valori, ca pretuiesti alte lucruri, ca stii ce e bine, ce e rau si ce vrei de la viata.

Esti confuz....ei bine nu ar trebui ! Pur si simplu exista o sansa sa fi devenit un...nesimtit.

Nesimtitii, oricat de greu de crezut vi s-ar parea, sunt printre noi... din randurile lor fetele isi aleg sotii, copiii isi primesc tatii, noi ne avem prietenii. Cum ii putem deosebi ? Cum ne putem da seama cine este un nesimtit ? Ei bine... am incercat sa izolez cateva simptome ale unui potential nesimtit:

1) te porti frumos cu ai tai doar cand le ceri bani.

2) iesi in oras cu prietenii si cu "povestitorul" ,tipul lame care bea schlossgold si cappy tempo ca sa-ti spuna a doua zi, ce ai facut intre 2 si 6 dimineata.

3) cand pui pe mess status "mi-e dor de prietena mea" iti zic cinci fete "dar sunt aici puiule".

4) cumperi flori unei fete, doar daca vrei sa faci sex.

5) te cunosc barmanii.

6) ai mai multe mijloace in repertoriu (in afara alcoolului) atunci cand vrei sa te faci varza. Esti foarte creativ in acest domeniu.

7) incep numele de tipe sa se repete in agenda ta. Asa ca trebuie sa le pui la sfarsitul numelui un 2,un 3 sau daca esti in faza terminala chiar un 4.

8) indiferent ce conduci, o supernova tunata sau ultimul SL, ai avut un moment cand i-ai dat blana pana a ajuns turometrul pe rosu...si ti-ai zis "las ca mai poate fata..".

9) ai facut sex si ai adormit imediat.

10) apa minerala preferata a ta e Heineken.

11) folosesti "irefutabil" si cand te referi la unele tipe nasoale

12) jumatate din povestirile tale haioase incep cu: "eram la o petrecere, frate...".

13) iti dai examenele toamna...sau cel putin iti propui

14) in mintea ta intre a face sex si a face dragoste nu exista nicio diferenta.

15) esti spaima batranilor de pe linia lui 300...nu ai ceda locul nici unei gravide batrane cu handicap si copil in brate.

16) cand vrei sa iti platesti taxele si ai in fata 10 octogenari, spui cu privirea in sus si fluierand usor: "ce noroc domne, ca s-au dat compensate la farmacie !".

17) te razi rar...te speli si mai rar si atunci cand o faci o bifezi drept realizare pe ziua respectiva.

18) consideri ca pentru fiecare prieten exista "o suma de rupt tovarasia".

19) esti ca un monitor din anii 80', esti capabil sa identifici maxim 16 culori.

20) ai o memorie selectiva...nu stii cand e ziua mamei tale, dar poti spune oricand unsprezecele' de baza al echipei preferate.

21) cand vrei sa te simti apreciat, mergi prin Matasari, acolo itzi fac fetele cu mana si iti striga numele.

22) pentru tine romantismul este doar un curent literar.

23) ai scrijelit cel putin o data pe banca, sloganuri de genu: "bat si fut / ca masina de cusut" sau "studenta dornica de sex 072345...(nr unui coleg)"

Acestea fiind spuse, sietch isi declina orice responsabilitate privind identificarea eronata a unor oameni de toata isprava, drept nesimtiti.

In cazul in care aveti unul sau mai multe simptome va rugam sa va prezentati de urgenta la sediul redactiei si sa iesiti cu noi la o bere (mai putin cu pretzeL care nu bea "aceasta forma barbara de alcool").

miercuri, septembrie 12, 2007

Cum să recunoaştem hipioţii.

I-ai văzut la metrou, la Romană, pe la Universitate şi mai ales pe lângă Facultatea de Arhitectură. Sunt creţi, au fulare şi târăsc după ei un roman de Cărtărescu. În episodul de astăzi, cum recunoaştem hipioţii?

Îmbrăcăminte. După cum am amintit, nu există hipiot fără un fular sau o eşarfă încolăcite în jurul gâtului, indiferent de temperatura de afară sau existenţa zăpezii. Pantofii trebuie neapărat să fie Converse asortaţi la pantalonii cadrilaţi. Partea superioară poate fi casual sau clasic: pulover tricotat şi cămaşa roz pe dedesubt. Nu uitaţi ochelarii cu ramă groasă, că e jale.

Muzica. Hipiotul ascultă orice nu se dă pe radio. Îi place alternativul în toate formele sale, muzica electronică (alta decât house, care se dă la radio Deea) şi brit-pop-ul (adică Blur şi Radiohead pentru neiniţiaţi). Pentru a dansa frecventeaza B52, Expirat sau ClubA (pentru hipiotul începător sau fără bani). Sub nici o formă nu suportă heavy-metal-ul, pe care îl consideră a fi prea violent sau hip-hop-ul, prea pauper artistic pentru el.

Accesorii electronice. Ipod. Hipiotul nu poate funcţiona dacă nu are un ipod, pe care îl laudă cu orice ocazie. Este atras de designul exclusivist şi toată zarva de pe net care îl înconjoară, considerând-ul un dispozitiv avangardist, care îl plasează înaintea celorlalţi. Telefonul hipiotului este neimportant, cât mai vechi posibil, pentru că un aparat scump te face automat sclavul companiilor de telefonie, iar hipiotul este nonconformist. Nu atât de nonconformist ca să nu aibă telefon, dar suficient de nonconformist ca să-ţi arate ţie că nu-i pasă.

Mijloc de transport. Bicicleta este idealul pentru orice emo-kid modern sau un scuter pentru cei înstăriţi. Hipiotul urăşte orice formă de SUV, dar şi-ar cumpăra cu plăcere şi mândrie o Toyota Prius pe care ar vopsi-o albastră şi ar desena flori galbene peste ea. O altă pasiune automobilistică este Smart-ul care i se pare hipiotului de un design extraordinar.

Vacanţă. Atunci când termină munca la agenţia de publicitate la care lucrează ca fotograf, hipiotul o porneşte uşor către Vamă, unde se duce în aceleaşi cluburi ca-n capitală (B52, Expirat etc.), bea rezonabil şi se plânge că "nu mai e ca pe vremuri". Asta în fiecare vară din ultimii zece ani, dar revine atras de acest Mecca al alternativului. Iarna bagă snowboard.

Pasiuni. Fotografia, filmul şi publicitatea. Arată-i unui hipiot o poză de calitate îndoielnică, un film regizat de un congolez naturalizat în Mexic şi un spot publicitar de neînţeles şi poţi face orice cu el.

vineri, septembrie 07, 2007

Viciu.

Ar trebui sa te abtii. Macar sa incerci. Dar nici atat nu vrei. Nici nu te-ai gandit de fapt o secunda la asta. La primul semn te-ai aruncat cu capul inainte asa cum ai visat mereu sa o faci. Nu iti pasa de consecinte. De fapt, stai! Ce consecinte? Mai departe de prezent nu ai mai gandit. Il savurezi la maximum. Te imbeti cu el. Te imbeti cu ea.

-Ce ai facut azi?
Clipesti des, parca nu ai auzit. Asa faci mereu cand incerci sa o ascunzi.
-Nimic, draga mea.
-Mereu spui asta.
-Niciodata nu fac nimic interesant.

Minti mai mult ca niciodata. Probabil ca astazi a fost una dintre cele mai interesante zile din viata ta. Ti-au tremurat mainile ca la 16 ani cand te intrebai daca e indeajuns de draguta floarea si daca o sa ii placa filmul. Acum, trecut prin atatea, acelasi gol in stomac te inteapa cand o privesti pe ea. Cafeaua probabil a fost buna. Nu ai de unde sa stii insa. Nu mai tii minte ce ai comandat, cum se numea sau ce gust avea. Si prajitura sigur era delicioasa. Ai incredere in locul in care ai fost. Insa nici nu te-ai atins de ea. Nu aveai ochi, urechi, buze si ganduri decat pentru o singura persoana din toata incaperea. Si te rugai la Dumnezeu asa cum ai facut in toti anii ca si ea sa simta la fel.

Priveai uimit, ca la o piesa de teatru absurd in care personajele iti aduc aminte de cunoscuti si te amuzai cu gandul ca vreodata s-ar lasa sa ajunga in situatii atat de ciudate. Insa nu! Era real. Se uita la tine, tu la ea si zambea. Acum 2 saptamani nici in cele mai indraznete sperante nu ai fi crezut ca se va intampla asa ceva. Cat de departe v-a aruncat soarta. Parca mereu ai inotat impotriva curentului cand a fost vorba de ea. Si totusi, acum, in aceasta clipa suspendata, sunteti mai aproape ca niciodata.

Rasflui, tragi aer in piept.

-Un latte machiato te rog.

E superba, nu s-a schimbat deloc si totusi e complet diferita. Te simti stangaci. Ce sa ii spui visului tau atunci cand il privesti in fata. Exista cuvinte potrivite? Ar trebui sa se inventeze o expresie care sa simbolizeze exact ce simti tu acum. Sa o trantesti pe masa si gata. Ea sa inteleaga tot. Sa inglobeze cea mai vasta gama de sentimente posibile, 1000 de idei, trairi, vise, dorinte, sentimete, impliniri, dezamagiri si sperante desarte. Dar stii ca intelege oricum. Totul. Mereu a inteles.

-Tu ce vrei?

Asta e tot ce a scornit mintea ta. Atat. Dupa atatia ani. Atat?? Nu, nu ai cum sa dai timpul inapoi. E zis si a ramas zis. Zambeste de parca ar sti ca in sufletul tau mori si renasti de 100 de ori cu fiecare miscare a ei.

-O cafea, simpla, neagra.

Scoti tot din aceste 4 cuvinte. Iti imaginezi ca asa isi face ea cafeaua dimineata, cand se scoala din pat, cu tricoul ei prea mare care ii dezgoleste un umar. Deschide geamul, se stramba la soare si se duce catre filtru. Nu! E ibric. Sigur e ibric. Isi face o cafea, simpla, neagra. Si o soarbe pe terasa. Ma rog, ar putea sa fie si filtru de fapt. Si poate sa stea si pe pervaz, poate nu are terasa. Important e ca ii place sa priveasca lumea, sa analizeze. Da, de asta esti sigur. Asa e ea. Asa trebuie sa fie. Asa ai facut-o tu.

"Spune-mi un cuvant, spune-mi orice"
-Stii, nu ar trebui sa facem asta...
"Orice dar nu asta, zambeste, zambeste, zambeste te implor zambeste!"
Zambeste.
-De ce ai spune asa ceva?
Amesteca tacticos in cafeaua neagra precum parul ei.
-Am putea rani foarte multa lume.
-Iti pasa?
-Nu si daca am putea fi fericiti noi doi.
-Crezi ca am putea?
Tace, nu spune nimic. Am dus jocul prea departe. Am exagerat si nu e prima oara dar cand e vorba de tine nu ma pot abtine niciodata. Ma emotionez. Ca un copil care stie lectia prea bine si din dorinta de a spune tot si a lua nota 10 se blocheaza si nu spune nimic.

...ma blochez si nu spun nimic.

Discutam de trafic, vreme, amintiri, scoala, facultate, slujba, de nimeni, de nimic, maruntisuri si banalitati. Insa comunicarea nu mai are loc la nivelul vorbelor. Numai ca ne-am vazut aici, acum, inseamna mai mult decat orice am putea spune. Vorbele nu isi au rostul. Stim amandoi inevitabilul.

-Iti vine sa crezi?
-Nu.
-Te-ar surprinde daca ti-as spune ca nici mie.
-Nu.
-Daca e un vis, si acum te-ai trezi, ce ai face?
-As incerca sa dorm toata viata ca macar in vis sa te pot avea.

Atat de umili, atat de fericiti si impacati, multumind pentru fiecare secunda in care ne putem privi, vorbi...iubi. Sorbim existenta celuilalt, imbatandu-ne cu fiinta lui, aproape tacuti. Am sopti daca am putea se ne auzim peste muzica din cafenea, numai de frica sa nu speriem visul. Nu ne vad certandu-ne niciodata. Am indurat tot ce a fost de indurat singuri, in tacere, separat, in vieti false si fara inteles, uniti atat de mult sufleteste incat acum nu a mai ramas decat iubire...atat. Iubirea in cea mai pura forma, precum un vin maturat ce in timp si-a macinat toate impuritatiile ramanand doar cea mai nobila si intoxicanta licoare. O iubire tacita care a indurat mai multa drama decat orice roman. Acum e momentul sa o savuram. Nu mai avem ce pierde pentru ca deja am pierdut totul. Acum putem doar incet, incet sa ne regasim.

Dupa atatia ani de asteptare timpul e relativ. O saptama in care nu vorbesc cu ea trece precum cateva clipe. Abia am timp sa revad ultimele discutii, sa le dau noi intelesuri, sa inteleg trecutul si sa zaresc viitorul. Suntem la a 6-a intalnire. Nu, nu am facut nimic special. Cel putin nimic special pentru lume. Pentru noi...a fost mai magic decat orice. Nu ma trezi, lasa-ma sa visez, nu, nu mai vin acasa, nu astazi....ce am patit? Nimic, doar stii, eu niciodata nu fac nimic interesant!

joi, septembrie 06, 2007

Despre fericire.

Fericirea si nefericirea sunt in suflet…” (Democrit)


Incerc sa reflectez asupra fericirii, despre cum ea apare, ce o aduce, ce stranie compozitie are …cum de la cel mai glorios imparat pana la cel mai sarman nenorocit, omul poate fi mangaiat de ea. Generata de ce e mai nobil, bogat, decadent si imbelsugat pe de o parte….pe de cealalta tot ce e simplu, onest si curat, fericirea ramane aceeasi in esenta, forta ce impinge omul spre auto-depasire de-a lungul timpului.

In timp ce afara se perinda bogatia imprezivibila a naturii cu urgiile si binefacerile ei, mereu de nepatruns, omul sta fix in jurul propriei fericiri, sta legat mortal de ea, crispat si mereu gata sa jertfeasca orice pentru perpetuarea ei.

Adesea zeii, ca niste parinti iubitori si-au intors chipurile de aur asupra omenirii si din coltul ochiului au stors o lacrima perfecta de virtute, pentru a da creaturii lor un model, dar niciodata nu au plans cum au facut-o ca atunci cand s-a nascut Cirus. Prin nisipul vrafuit, printre dunele orientului, in mijlocul leaganului civilizatiei s-a nascut, din vrerea destinului, imparatul pamantului.

Destinul i-a fost croit dinainte, fiului persiei ii era scris sa uneasca tot ce era de sange cu el si sa subjuge tot ce avea sa considere potrivnic si avea sa o faca natural fara greutati, asa cum apa stie sa-si croiasca drumul printre stanci si sa modeleze dupa voia ei ceea ce pare de neclintit.

Cu setea de glorie si de tot ce e lumesc in sange si manat de o dorinta turbata de a stapani tot ce e atins de soare, Cirus si-a adus la picioare imperii, regate si nenumarate neamuri, a cucerit fara sa clipeasca cetati si palate, totul pentru a ajunge la sfantul Babilon.

Ajuns pe tronuri a ordonat sa-i fie adusi cei mai iscusiti filozofi, sa-l incante cu dialectica si retorica lor pentru ca intr-un final abrupt cuvantul lor sa ii se plece sabiei lui, nu credea in nimic, poate doar in forta lui si in victorie, era scarbit de prietenii ce-l criticau cinstit preferand numai lingusitorii cel laudau urandu-l.

Nu avea iubire decat pentru soldatii lui, singura legatura cu cetatile arse din spate si campurile inrosite de batalie, nu iubea femeia si nu o respecta ci o privea ca pe un animal colectiv, dupa plictisul erotic devenea brusc scaldata in inutilitate si o facea cu draga inima cadou ostii, era beat de preamarire…a facut din secaturi regi, numai ca sa nu-i mai stea in preajma, era banal pentru el tot ce ar fi fost glorie pentru altii, era nascut plictisit de placere ...dar prin sange ii inota nevoia de fericire.

Nevoie ce avea sa si-o satisfaca cum numai omul insetat de preamarire stie, prin propria vointa, ajungand pe tronul lumii, in miticul Babilon unde netulburata providenta il mana. Acolo avea sa traiasca ceva strain de firea lui, avea sa simta un prim moment de uluire atunci cand el insusi a realizat strafulgerator ca e rival al zeilor, cand rotit parca intr-o spirala a fericirii a vazut nenumaratii supusi ce venerau pamantul atins de pasii lui si ii inchinau cânturi, cand a vazut statuile din temple cu chipul sau, cand tot ce atingea el devenea sfant si tot ce displacea devenea pedeapsa. Inainte vorbea rar, doar atunci cand era mirat ca nimeni nu-i intelege incruntatura ochilor, acum chipul lui nu sufera nici o schimbare nici un fir de indoiala nu-i brazda chipul, vrerea i se ghicea.
Era mai mult decat fericire senzatia ce o traia, aerul din jurul lui se pleca emotionat in fata-i, iar inima nu-si mai gasea loc in piept, sangele ii clocotea si fericirea ii inunda corpul iar lumina bucuriei imprastia si ultimele umbre ale vechii lenevii…nu-l mai interesau amanuntele, el avea lumea…in sfarsit traia prin aur si putere fericirea promisa.

In urma puternicului imparat nisipurile desertului isi ascundeau jocul, firicele prindeau avant si se desprindeau de marea galbena de dune pentru a se pierde rand pe rand in albastrul cerului, acest joc captivant incepe timid sa-si grabeasca dansul, nisipul se invarte si este vanturat din ce in ce mai rapid, treptat orice logica a miscarii se stinge si face loc usor nelinistii, vechea ordine se rupe si totul cade in haos. Timpul isi pierde insemnatatea si curgerea lui este oarba, in secunde se perinda ani si totul parca fuge dintr-un punct spre infinit, in acest vartej un firicel se desprinde din neantul de intuneric si din aurul nisipului se transforma in albul zapezii, pentru a se asterne cuminte pe un alt fir alb. Albul incet ascunde tot, devine mai puternic si odata cu el se insinueaza si intepatorul frig.

Era o noapte obisnuita pentru Ivan Denisovici. Batran uitat de lume, ce adesea isi facea adapost prin cotloanele din mahalalele moscovite, sa-si fereasca trupul de naprasnicul frig si sufletul de privirile dezaprobatoare ale celor instariti. Victima a tot ce e uman, de mult nu a mai cunoscut iubirea sau macar intelegerea unui semene, doar din cand in cand o servitoare cu suflet bun se mai indura de el si ii dadea resturile de la o masa a boierilor.

Dar viata nu a fost asa cruda de la inceput pentru Ivan Denisovici …tanar fiind, el avea o slujba respectabila de functionar, avea o nevasta iubitoare, o casa chibzuit gospodarita si mai ales, o avea pe lumina ochilor lui, pe micutza Duniecika…un inger de fetita care ii bucura zilele si il facea sa uite de toate grijile, totul se petrecea in tihna si siguranta domnea in viata lui. Dar cum perioadele de liniste nu dureaza mult, in viata eroului nostru aveau sa se infiripe germenii dezastrului. Precum intr-un joc de domino nefericirile au inceput sa se dezvaluie, la inceput frumoasa lui nevasta a fost rapusa de o necrutatoare febra aftoasa, desi tanarul contopist facu tot ce era omeneste posibil, stand cu noptile la capataiul bolnavei, destinul avea sa-si urmeze cursul intr-o neagra si rece noapte de decembrie.

Cu inima plina de amaraciune, nu a mai vrut sa stie de nimic, s-a refugiat in propria casa uitand de lume…iar lumea a uitat de el, a fost dat afara din slujba, prietenii i-au intors spatele, pana si rudele nu mai vroiau sa aiba de a face cu el. Intr-un moment de aparenta luciditate a hotarat sa-si dea copila in grija unei matusi din Sankt Petersburg, convins ca starea lui materiala nu putea sa asigure viitorul Duniei.

Fatala i-a fost decizia, inconstient el a hotarat pierderea si ultimei lumini din viatza sa. Corespondenta cu copila s-a rarit odata cu trecerea anilor, Dunia raspunzandu-i din ce in ce mai tarziu la scrisori pana cand placerea ei de a-i citi randurile a apus, intunecand astfel sufletul sarmanului om. Strain de sine a inceput sa pribegeasca pe strazile albe ale capitalei, nu isi mai dorea o casa, simpla reamintire a caminului de alta-data ii taia adanc in sufletul, dorea sa fuga, sa nu mai simta nimic pentru nimeni…dorea sa fie un hoinar.

Cand zeii dau omului cupa de amaraciune sa-si potoleasca setea, pedepsindu-l il intaresc facand sa ii se para si veninul dulce. Tot asa si Ivan Denisovici deja batran si lipsit de dorinta vietii a putut renaste, cand pe peronul garii moscovite in unul din momentele lui de ratacire a zarit o mandra domnisoara, desi sfios la inceput omul isi simtea inima cum incepe a nu-si gasi loc in batranul piept, uimit nu intelegea noul sentiment era cufundat in el, dar nu avea cum sa-l inteleaga, orbit batranul se repezi si lua de mana frumoasei domnisoare si fulgerator privind in ochii ei, uluirea isi puse stapanirea pe el, era Dunia, fata lui, mai blanda si mai incantatoare decat in visele lui, mai frumoasa decat imaginatia lui putea concepe. Fata la fel de surprinsa cu o tresarire de caprioara, sufocata de emotie lasa o lacrima sa se scurga pe obrazul de portelan si cu voce delicata si stinsa spuse: „tata…„. Sarmanul batran se lasa rotit intr-o spirala, condus fiind de fericire, abandonandu-se lacrimilor.
Era mai mult decat fericire senzatia ce o traia, aerul din jurul lui se pleca emotionat in fata-i, iar inima nu-si mai gasea loc in piept, sangele ii clocotea si fericirea ii inunda corpul iar lumina bucuriei imprastia si ultimele umbre ale vechii nefericiri…nu-l mai interesau amanuntele, el avea lumea …in sfarsit traia prin dragoste si bunatate fericirea promisa.

Iubitorilor de porumbei.

Cum trebuie să fie menajera columbenilor?
Între două vârste.




Auzită la Radio Guerilla.

marți, septembrie 04, 2007

De ce?

De ce mereu cand ai probleme simti nevoia sa le imparti cu cineva?

luni, septembrie 03, 2007

Hocus porcus.

Cică bărbaţii sunt nişte porci. O auzim de când suntem mici, facem glume pe tema asta la liceu, ne ferim să părem aşa când suntem mari, deci aşa trebuie să fie. Sau? Când, oare, a avut loc întrunirea umanităţii şi s-a hotărât de către un grup de grase urâte (cunoscute în unele cărţi şi sub numele de feministe) că noi, bărbaţii, trebuie să fim sclavii estrogenului degustător de telenovele?

Bărbaţii suportă brusc comparaţie cu anumite animale râmătoare de pe lângă gospodăria omului de fiecare dată când, vezi Doamne, fac greşeala să nu se gândească la consoartă. Pardon, nu numai să se gândească, dar să facă în vreun fel să arate lucrul acesta. Preferabil cât zâna este la coafor, inconjurată de alte zâne practicante de aranjamente capilare, ca să se vadă în anturajul ei cât de apreciată este. Recte, fie un mesaj, fie un telefon dulceag.

Ajuns acasă, masculul obosit are parte, pe lângă porţia de ciorba afumată, şi de tratamentul aplicat în 85% din cazuri: "Nu m-ai sunat deloc...". Degeaba încerci să te scuzi că ai crăpat de treabă la birou, căci primeşti clasicul: "N-ai avut cinci minute să mă suni şi pe mine?". Nu, mă, n-am avut! Am fost niţel cam ocupat să-mi tocesc tinereţea ca să-ţi cumperi tu genţi făcute de homosexuali francezi şi să ne luăm casă împreună. Unde dracului o fi împreună ăsta, că tot io plătesc şi ratele la maşină?

Da, dragii mei, suntem nişte porci. Dar nu din motivele pe care ni le spun ele. Nu, suntem nişte porci pentru că suntem folositori pe lângă gospodărie, pentru că ne aşteptăm tăierea inevitabilă fără să comentăm nimic, pentru că în adâncul sufletului ştim că după Crăciun o să ne ia locul un porc mai gras. Nu mai fiţi porci!

duminică, septembrie 02, 2007

Amiciţie.

Eşti cool. Ştii că eşti pentru că toată lumea ţi-o spune. Ştii că eşti cool pentru că faci toate lucrurile pe care ar trebui să le facă un băiat cool: ştii să fii haios şi să spui glume, obligatoriu bei bere pentru că asta beau liceeni, fumezi ştrengăreşte şi asculţi muzică bună. Implicit, toate fetele te plac şi, implicit, le-ai spus că ai avut multe iubite până acum şi toată lumea te crede când spui asta pentru că se vede pe tine cât de familiar te porţi.
În sfârşit, iese cu tine şi fata pe care o placi, aceea cu care ai tot încercat să intri în vorbă de la începutul anului. O cunoşti mai bine decât prietenele ei, fără să fi schimbat mai mult de două vorbe vreodată. Aseară aţi stat la discuţii vreo trei ore în barul de lângă liceu şi ţi s-a părut minunat, iar acum stai lângă ea pe o bancă din parc. Deja s-a întunecat afară şi ea îţi spune că i s-a făcut frig. "S-o iau în braţe?" De obicei eşti foarte increzător şi faci cele mai nebuneşti lucruri, dar de data aceasta nu ştii ce să faci. "Ştiu că vrea. Doar a stat şi aseară cu mine...dar dacă vrea să fim doar amici? Ce-ar zice dacă aş lua-o acum în braţe?". În fond, nu ai mai sărutat nici o fată până acum şi habar n-ai cum s-o faci. În mod cert o fată atât de drăguţă ca ea a avut prieteni cu care s-a sărutat; de fapt, şi tu ar fi trebuit să ai, dar eşti mult prea timid şi de-asta ţi-ai construit o mare aură de băieţaş care le ştie şi le-a încercat pe toate. "Lasă, mai bine mai aştept şi o să fiu cu ea când o să fiu mai experimentat. Da, da, clar aşa trebuie...".

"Ce naiba face? Ar trebui să mă fi sărutat până acum." - gândeşti. "Un băiat ca el sigur ar face primul pas. Doar e mai golan, aşa...". În colţul gurii îţi apare un zâmbet pentru că ştii că sigur o să te arzi cu băiatul ăsta, sigur are pe altcineva sau o să te lase curând, doar nu e genul care să stea doar cu o fată. Dar îţi place atât de mult, poate chiar din cauza aceasta. Acum ţi s-a făcut frig de-a binelea şi el nu schiţează nici un gest. E clar că nu e interesat. Vrea să fiţi doar amici, probabil. "Oricum nu eram eu de nasul lui, sigur cunoaşte fete mult mai drăguţe decât mine", începi să te resemnezi şi îl întrebi ce părere are despre tipa care a câştigat concursul de miss săptămâna trecută.

joi, august 30, 2007

Glume de căcat.

Nici nu ştiu cum să încep. Deci, ştim cu toţii că Cătalin Botezatu e gay. Surpriza vine din partea ziarului CanCan, care a găsit pe undeva o înregistrare cu cearta dintre Cătă şi iubitul său de atunci, Daniel. Ce să mai tura-vura, dar să auzi cum un homosexual zice unui alt homosexual: "te iubesc de mă cac pe mine" este un post în sine.

Totuşi, ne-am putea întreba din ce cauză s-a destrămat relaţia celor doi. Poate pentru că Botezatu îşi exprima dragostea în momentele cele mai intime?

Senzaţional: cât eşti de trendy?

Observând afluenţa de fete atrase de romantismul exagerat al lui pretzeL precum o ceată de molii războinice asltând un bec, m-am hotărât să vă vin în ajutor, dragelor! Iată, sietch (în colaborare cu Cool Girl) îţi arată cât eşti de trendy, sexy, cool!!! Testul îl găsiţi aici, iar mai jos răspunsurile la care cele mai cool fete nu s-au gândit vreodată.

Care este cea mai mare greseala in materie de fashion. Sa porti haine care sunt:
Murdare.
Nu conteaza numai ce e la vedere, lenjeria e la fel de importanta. Ai prima ta intalnire cu un tip pe care ai pus ochii de secole. Lenjeria pe care o alegi este:
Lipsă. N-ai cum să nu-l cucereşti dacă scoţi leopardul la aer.
Cerceii rotunzi si mari sunt:
Rotunzi şi mari. Nimic de ascuns aici.
Esti la un mega-party si porti o pereche de pantofi super-cool. O ora mai tarziu trebuie sa fii la scoala. Ce faci?
Te culci cu tipul cu care-ai stat toată seara ca să te ducă acasă în braţe, chiuleşti de la şcoală, apoi te culci cu dirigintele ca să-ţi motiveze absenţele. Girl-power!
O sedinta de tuns, vopsit si aranjat la un salon bun in centrul orasului o sa te coste:
Nu ştiu, plăteşte Giany.
Lenjeria din plasa este:
Ineficientă. Vezi întrebarea numărul doi.
Doina Levintza este:
Femeie.

duminică, august 26, 2007

Oricare altul.

“…raurile au depasit cotele de alrma iar in baragan…”

Mereu m-au plictisit stirile. Ma intind lenes catre telecomanda. E vineri seara. Am o sticla de bere rece, sunt in boxeri si maieu si mai am un telefon pe silent undeva, care probabil vibreaza in draci. Maine am sa primesc multe injuraturi. Dar acum, acum e seara mea si doar a mea.

Afara ploua marunt si molcom. Vatul bate usor printre frunzele ingalbenite ale copacilor. Mai aud o masina care trece din cand in cand agitand linistea noptii si imprastiind stropii murdari dintr-o balta.

Soneria. Nu vreau sa raspund. Sigur nu ma intereseaza sau orice ar fi care m-ar interesa poate sa astepte. Persoana insista. Ma gandesc ca o fi un prieten care nu are ce face si deja a vazut luminile aprinse. Ce sa fac, nu pot sa fiu atat de magar. Ma ridic cu greu, ridic recepotorul si urmeaza un daaaaa? foarte prelung si taraganat.

-Eu sunt

Mi se inmoaie genunchii. Numai o persoana putea sa spuneeu sunt cu atata nonsalanta de parca ar spune cel mai banal lucru. Ceva ce auzi toata ziua, ceva ce iti poate spune oricine, capata atatea conotatii atunci cand cuvintele se rostogolesc incet si raspicat de pe buzele...ei. Ma adunsau ma bine zis incerc.

-Iimediat

Ma uit la mine. Sunt in ultimul hal, ciufulit, neras si nici nu stiu unde imi sunt papucii. Ma cuprind emotiile. Nu poate sa ma vada asa, nu poate sa imi faca asta. Pun pariu ca ea este mai mult decat perfecta. Ma indrept inspre usa. Ating clanta rece si parca imi ia ore intregi sa o apas, sa deschid usa incet…si sa o vad in fata portii. E perfecta, mai mult decat perfecta. Rade. Stie exact ce a facut.

-Ma lasi aici in ploaie? spuse ea facandu-se mica si clipind des

-Da! si trantesc usa. Un zambet imi incolteste in coltul gurii in timp ce ma sprinjin de zid si rasuflu. Parca o simt si pe ea zambind. Stie ca niciodata nu o sa ii fie usor, niciodata nu am sa fac pasul inapoi si nici de la ea nu ma astept la mai putin.

Se sprijina in sonerie. E hotarata. Imi tremura mainile. Deschid usa din nou si ma sprijin in umar abordand o privire inocenta.

-Stimate domn, dar sunteti chiar neobrazat. Sa tineti o domnisoara asa in ploaie!

-Draga domnisoara, am senzatia ca doriti sa va insinuati pe proprietatea mea, sper ca nu ma veti forta sa dau drumul la caini.

-Deschide-mi poarta mai narodule! Pana nu ma enervez!

Asta a fost semnalul. Stiu prea bine cand si unde sa ma opresc cu ea. Ii deschid. Fuge prin curte elegant si agil cu pantiofiorii ei micutzi. Topaie evitand baltile si se apropie de terasa. Zareste motocicleta intr-un colt in curte. Parca zaboveste o secunda. Este alta, mai mare, mai puternica, noua. Sigur, nu va putea sa o inlocuiasca pe prima niciodata. Parca simt cum ii este dor de ea, de mine. Poate isi aduce aminte cand veneam sa o iau de la facultatate. Cand mergeam aiurea pe strazi in toiul noptii doar noi doi, cand ne intalneam intamplator, ea fiind cu masina si o harjoneam la fiecare stop. Evident, nu mi-ar spune asta niciodata. Dar stiu. Nici eu nu i-as spune ca imi sta inima in loc cand o vad ocolind baltile din curtea mea. Ca imi este atat de dor de serile in care venea plangand la mine la usa, tocmai se certase cu ai ei. Si ii dadeam dreptate si ii injuram impreuna parintii despotici si nebuni, apoi adormea in bratele mele pe la 4 dimineata.

Se opreste in usa si se uita la mine parca neintraznind sa intre. Picaturi i se scurg usor pe obraji de pe parul ud. Hainele imbibate de apa atarna pe ea facand-o sa para si mai mica. Nu imi aduc aminte sa o fi tinut atat de mult afara. Zambeste din nou. Stie ca mi-am dat seama. Probabil ca i-a trebuit mult curaj. Ea a fost mereu mai curajoasa. Desi acum parca nici nu indrazneste sa se uite in ochii mei. Tasneste, nu mai are rabdare, buzele noastre aproape se ating, simt cum imi saruta obrazul si ma strange cat de tare poate ea in brate. Si acolo, la intrarea in holul meu, printre stropi de apa, frunze, vise destramate si sperante renascute, 1 an, 3 luni si 16 zile de tacere au disparut ca prin minune.

Trec secunde, minute, ore....clipe. Nu imi dau seama. Stau pe canapea si ma uit la ea cum imi umbla in frigider.

-Tipic...nu te-ai schimbat deloc. Are dreptate intr-un fel. Sunt acelasi. Cred ca si la 50 de ani va sti sa umble si cu ochii inchisi in frigiderul meu. Ma uit la pantofii ei 37 langa adidasii mei 44. O imagine care era odata atat de obisnuita, ma uit la ea ca la un vechi prieten, pe care nu l-am mai vazut demult si pe care nu ma pot abtine sa nu il studiez. Mi-ai lipsit vechi prieten.

-Nu ai pe nimeni nu?
Clipesc uimit.
-Fripturi, bere si 12 feluri de sosuri. Cum ziceam, nu ai pe nimeni nu? si ridica o spranceana iscoditoare.
Zambesc.
-Repede sa stii tu. Nu am pe nimeni care sa se isi tina mancarea la mine...na! si scot limba.
Nu e deloc satisfacuta de raspuns dar mereu am stiu sa o fac sa rada.
-Hmm...te-ai umflat la loc. Ce ai facut?
-Pai da...am avut timp liber in vremea asta. M-am apucat usor de sala.
-Foarte bine, erai urat inainte.
-HAH! Aparent nu indeajuns de urat pentru tine.
-Eu te-am avut cat ai fost bun! si scoase limba.
Izbucnim amandoi in ras.
-Auzi dar la tine isi tine cineva mancarea in frigider? Incerc sa ridic o spranceana dar nu am putut niciodata
-Of course!...o pauza dramatica in care eu nu zic nimic. E un mare alintat insa. Nu suporta mancarea rece.
-Aha. Alintat micutul. Ce dragut, pai bine. Hai ca mi-a facut placere...
-Termina gelozie. Stii si tu ca mereu a fost alintat si se uita la mine in speranta ca imi va trece ideea prin capatana seaca.
Rad...a 3-a oara in 30 de secunde.
-Hahaha, ce mai face rasfatatul. Speram sa mi-l lasi si mie odata cateva zile. Daca imi dai cosuletul in care doarme nici nu se prinde fraierul ca nu mai e la tine.
-Te rog! E mult mai destept de atat!
-Par ar trebui sa stiu ca doar eu...
Ma intrerupe brusc.
-Ia taci putin!
La televizor nu stiu ce stire. Nu mai aud nimic. Se lipeste de mine, se urca peste mine, apuca telecomanda, da mai tare. Ma imbat. Parfumul ei, parul atat de fin care imi mangaie pieptul. O urasc. O urasc. O urasc. Sta asa. Nici nu indraznesc sa suflu. Ca un explorator in fata celei mai frumose creaturi nedescoperite inca, isi tine respiratie de teama sa nu sperie visul vietii lui. O simt toata cum ma atinge si parca fiecare centimetru de piele ma arde sub mangaierea ei involuntara. O atingere atat de cunoscuta odata, o atingere numai a mea.

-Eh, nimic interesant si ma priveste in ochi, parca abia acum realizand ce a facut. Se trage inapoi si urmeaza o tacere. Ne uitam unul la altul. Ne-am schimbat, am crescut. Nu mai suntem doi copii.

Seara se scurge incet cu conversatie marunta. Ne spunem un milion de lucruri fara a spune nimic. Ne primim in ochi si ne dam amandoi seama la ce ne gandim, ce regretam. Dorinta ascunsa din spatele privirilor. Atatea amintiri. Mereu vei fi a mea...mereu voi fi al tau.

Trantesc sticla de perete si aproape izbucnesc in plans. Sunt atat de beat incat nu ma mai pot tine pe picioare. Ma prabusesc jumatete pe marginea canapelei si jumatate pe podea si imi sfarsesc noaptea intr-un urlet de durere. Vantul umfla perdelele si de pe masa rostogoleste o hartie mototolita cu atata ura incat abia se mai poate discerne ca ar fi purtat un mesaj vreodata. "Sunteti invitati la nunta lui Marius si....

-Dana Matei, il iei pe Marius Damian sa iti fie sotul tau, la bine si la rau, pana cand moartea va va desparti?
-....da

Nu am mai vazut-o niciodata...si poate ca nici nu mi-am mai dorit.


joi, august 23, 2007

Tibia şi peremeul.

După ce toată noaptea ungurii şi-au scos ochii cu ţiganii, apoi i-au bătut jandarmii români pe toţi, iată o colecţie de bancuri de pe forumul Tribunului. Ca să vezi, sunt despre maghiari.

Clic aici!

duminică, august 19, 2007

Demn ze germans.

Scriere de duminică după-amiază.

Mi-am dat seama din ce cauză nu-mi plac mie maşinile nemţeşti. Adică, trecem peste faptul că oricine are tenul închis, burtă, trei cefe şi un CD cu Sorinel Puştiul de Aur trebuie să conducă un bemveu' sau un merţan. Trecem peste faptul că probabil au cele mai bune motorizări şi cea mai tare, să moară mă-sa tehnică. Nici nu vreau să menţionez că te ţin o viaţă de om şi dupa zece ani încă n-ai schimbat nici o piesă la o maşină germană.

Designer-ii germani nu ştiu decât două posibilităţi în desenatul unei maşini: serios sau agresiv. Fie că ne place sau nu, autoturismele ariene sunt fie mai serioase decât un austriac cu un băţ înfipt în locuri dosite, fie mai agresive decât un viking celibatar. Cum încă nu am o familie şi un post de conducere într-o corporaţie, parcă nu-mi vine să mă urc într-o limuzină. De asemenea, sunt suficient de sigur pe masculinitatea din dotare ca să nu-mi iau o maşină agresivă sau un SUV cu motor de curse. Ce rămâne de făcut? Simplu, îmi iau o maşinuţă care să stârnească adjectivele haios şi frumoasă.

Aşa că, Demn ze germans, buy ze orijinel!

marți, august 14, 2007

Parlamentări.

Transparenţa instituţiilor statului ne conferă stenogramele şedinţelor din Parlament. Mai jos, fragmente din stenograma Senatului din 25 iunie 2007, fix înainte de vacanţă.

Văcă:
(...) stimate colege şi stimaţi colegi, înainte de a intra pe amendament ca să-l supun votului, avem o propunere - domnule senator Frunda, am înţeles bine? - de respingere.
Frunda (din sală):
Da.
Văcă:
(...) Doamna senator Norica Nicolai, vă rog eu foarte mult. Şi reprezentantul Guvernului, vă rog să treceţi la locul dumneavoastră. Vă rog foarte mult. Domnule senator Verestoy, daţi-ne o mână de ajutor. Vă spun eu, terminăm mai repede şi puteţi sta de vorbă cu colegul.
Verestoy:
Nu deranjăm cu nimic.
Văcă:
Nu, dar nu e... să stea cu spatele la prezidiu nu prea este frumos. Vă rog foarte mult. (...) Domnul senator Gheorghe Funar, microfonul nr.8.
Funar:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Anexa nr.1 are 8 amendamente admise. Pardon, în total 10 amendamente. Iniţiatorii, la aproape toate dintre cele admise la comisie, suntem împotriva lor, cu excepţia punctului 9. Şi v-aş ruga, domnule preşedinte, să le supuneţi la vot pe fiecare separat. Mulţumesc.
Văcă:
Cred că aţi devenit optimist după primul vot, prea optimist. Bine. Supun votului dumneavoastră amendamentul acceptat de comisie de la poziţia 3. Numai o secundă. Vă rog să votaţi. (...)
Din sală:
Ce anume votăm? Raportul?
Văcă:
Nu raportul, amendamentele admise, asta supunem la vot. (...) Amendamentul de la poziţia 6, se solicită să se păstreze amendamentul propus de iniţiator, comisia propune eliminarea, deci votând nu, sunteţi de acord cu comisia. Vă rog să votaţi. (...)
V. Dinescu:
Domnule preşedinte, dumneavoastră aţi spus adineauri o chestiune pe care, poate din vina mea, eu nu o înţeleg. Aţi spus: "comisia propune eliminarea" şi, votând nu, suntem de acord cu eliminarea? Suntem de acord cu comisia? Cum să fim de acord? Votând nu, votăm împotriva amendamentului, care este al comisiei, dar este de eliminare.
Văcă:
Eu cred că nu aţi înţeles.
V. Dinescu:
Luăm stenograma, că e la îndemână.
Văcă:
Pe stenogramă, eu v-am spus: votând nu, sunteţi de acord cu comisia, votând da, sunteţi de acord cu domnul senator Funar, care a intervenit şi a cerut să se păstreze punctul de vedere iniţial. (discuţii în sală)
V. Dinescu:
Domnule preşedinte, nu este bine.
Văcă:
Dar nu este suficient de clar? Dacă am explicat votul, nu este suficient de clar? Da, înseamnă de acord cu iniţiatorii. Nu, de acord cu comisia. Dacă explicam greşit, era o treabă.
V. Dinescu:
Nu e bine nici acum, domnule preşedinte.
Văcă:
Deci, am propus textul domnului senator Funar, votat cu da. Puteam să pun şi invers, de acord cu dumneavoastră. (discuţii în sală)
V. Dinescu:
Dar nu se înţelege, domnule preşedinte.
Văcă:
(...) Stimate coleg, când veţi fi preşedinte, daţi dumneavoastră explicaţii. Vă rog să luaţi loc! Vă doresc succes!

Orice comentarii sunt de prisos. Iată şi textul complet al şedinţei menţionate.

luni, august 13, 2007

Trenule, maşină mică.

Din motive independente de dorinţa mea, am fost nevoit să călătoresc cu trenul. O experienţă unică în viaţă. Spun "unică" pentru că vă promit, e ultima oară când mă mai urc într-un CFR.

Totul a început în Mangalia, unde am aflat pe pielea-mi proprie că pentru a beneficia de faimoasa reducere pentru studenţi am nevoie de încă 25 de acte doveditoare pe lângă carnetul de student parafat, ştampilat şi parfumat. Nu-i nimic, îmi spun, n-o fi foc să plătesc biletul întreg până la Bucureşti. Apoi constat că programul de calculator care conferă locuri călătorilor are cel puţin un generator de numere aleatoare - persoana din faţa mea primeşte loc prin vagonul doi, iar eu prin vagonul nouă. Aş fi vrut să stăm împreună până la Medgidia unde cobora ea.

Bum! Şocul cel mare apare când mă uit la "Sosire" pe bilet - 22.30. În condiţiile în care plecam din Mangalia la 15.00 - da, şapte ore şi jumătate până la Bucureşti (timp în care aş fi putut străbate lejer câteva ţari...pe jos!). Lasă, nu-i nimic, îmi spun, măcar să mă bucur de companie până la Medgidia, hotărâm să ne urcăm în vagonul doi. Vine trenul. Mă uit pe vagonul din faţa mea şi văd un "2" scris mare şi sub el "Locurile 98-130". Arunc un ochi pe bilet - "Vagonul 2, loc 106". Norocos din partea mea! Nimic mai greşit. Doi-ul desenat pe vagon reprezenta clasa şi am aflat ulterior că toate vagoanele au aceleaşi locuri disponibile, adică de la 98 la 130.

În sfârşit, cu 30 de minute întârziere începe să se mişte şi trenul. Despre călătorie nici nu prea am ce vă spune, decât că probabil scaunele sunt studiate să fie cât mai puţin confortabile posibil, nu cumva să adoarmă călătoru'. Dacă mai ai şi norocul meu să nimereşti alături de un grup de tineri pasionaţi de manele (şi în ţara lui Guţă nu e foarte dificil să ţi se întâmple asta), tabloul este complet.

Nu mai am de adăugat decât că trenul nu era "rapid" nici în cele mai erotice închipuiri ale conductorului pentru că dacă se mişca mai încet mergea înapoi, spre mare. Băăăăi, CFR! Dacă vroiam să merg cu personalul şi să fac şapte ore până acasă nu mai dădeam 50 de lei pe bilet, cretinilor!

Banii înapoi!

sâmbătă, august 11, 2007

Time is of the essence.

Ca să închei seria de estrogen în cuvinte a tovarăşului Covrigel (dragă, fanii aşteaptă prima povestire cu inorogi şi curcubee), vă voi povesti despre un club nou din frumoasa capitală. Pe numele său Clocks, este aşezat pe Calea Moşilor 138 şi s-a deschis aseară. E mic la stat, dar mare la sfat şi cu sonorizare decentă. Preţurile sunt aşa-şi-aşa, iar muzica este tare dă tot (B52-style, pentru cunoscători). Aştept pozele de la tovarăşa Alexandra ca să vadă toată lumea că n-avem nimic de ascuns şi ca să citiţi distracţia pe feţele oamenilor.

Deci, lăsaţi discoteca sătească (în timpul zilei cămin cultural şi cinematograf) şi haidem cu toţii în Clocks.

luni, august 06, 2007

Pana cand moartea ne va desparti (II)

Statea tacut in copacul pe care il alese de ieri. Era inmarmurit. Privea mut la carnagiul din fata lui, ascuns de foliaj, o pereche de ochi vii, tineri, neobisnuiti cu asemenea imagini. Se uita la prietenul ce ii statea alaturi. Ranjea ca un tampit. Ii placea, iar el…el era complet dezgustat.
Isi aduse aminte vorbele tatalui cand ii dadu arcul sau. “Fiule, aceasta arma are puterea sa curme un mare destin, dar nu singura. Sper sa fii mai barbat decat mine si sa stii sa o folosesti”.

-Trezeste-te mai prostule! Ti-ai ales tinta?
Se destepta. Incepu sa clipeasca repede.
-Da, gata, lasa-ma….nu sunt intr-o graba sa incep sa ucid.
-Hai pana nu ne pierdem pozitia. Uite, deja am luat 4 fraieri. Hihihi…hai ca pierzi pariul. O sa fie plin de sageti albastre azi!

Era uimit cum la cei 19 ani ai lor puteau vorbi atat de usor de moarte, de moartea provocate de ei. Se facu mic. Se lasa si mai jos. Il vazuse! Mandru, mare, falnic, in fruntea ostilor, neinfricat. El era tinta lui. Pe un cal alb, armura aproape orbitoare. Atata curaj, atata bravura. Te aplaud in mintea mea. Dar tot iti voi lua viata.

Se gandi. Clar este cea mai buna tinta. Trebuie sa fie chiar regele. Atinse usor varful sagetii in timp ce o punea in arc. Era atat de ascutita incat ii dadu sangele. Foarte bine, asa trebuiau sa si fie. Tintele importante au mereu armura cea mai groasa, doar nu le ascutise toata noaptea degeaba. Auzi cum aproape pocneste sfoara arcului, muschii sai tineri se incordara. Atata pacat sa iei o viata. Isi aduse aminte de prima vanatoare alaturi de tatal sau. Nu a putut sa doarma toata noaptea. Mama si surorile lui il laudasera. Va fi un vanator bun, va putea sa aiba grija de familie. Sunt mandru de tine! Da, dar eu ce cred despre asta?

Slabiciune, slabiciune! Isi scutura capul. Slabiciune! Calaretul gonea ca un torent in mijlocul luptei impartind moarte in stanga si in dreapta. Nici scut nu are, se gandi. E nebun! Sau e neinfricat. Sau e una si aceeasi. Ochii i se aprinsera, sticlind de dincolo de adapostul frunzelor. Cam 300 de metri. Ii tinti umarul drept asa cum invatase, ca in goana sa sa ajunga in partea stanga, in inima. Trase! Auzi cum sageata suiera si se uita la penele rosii cum se unduiau in vant…sageata lui…atatea vise mergeau odata cu ea…atatea sperante…odata cu ea mergea si el. Adio calaretule!

In prima linie mereu. Hai! Hadeti toti odata! Acum! Cavalerii se aruncara din nou inainte. Animale nechezand, sabii zanganind, armuri trosnind…si tacut, vieti pierind. Trebuie sa spargem liniile, sa ajungem in mijlocul lor. Acum! Pentru a 13-a oara cavaleria grea impinse liniile inamice. Andrei se misca fulgerator, nici scut nu avea, pentru a putea struni calul mai bine. Armura sa stralucitoare era precum un far. Toata armata regelui era cu ochii pe el. Andrei avansa, avansau si eu. Andrei se oprea, se opreau si ei.

Auzi un suierat si apoi privi cerul. Era atat de frumos. Parca nu il mai vazuse niciodata. Norii alergau jucausi…ploaia ii mangaia usor fata…se gandi “ce pacat ca nu e senin, Ioanei i-ar fi placut”. Cazu parca, ca prin vis. Se izbi de pamant si ii zbura casca de pe cap. Parul sau lung si negru i se prelingea pe fata in timp ce un suvoi de sange cald si aproape negru ii siroia pe gat. Sabia vajai in aer in timp ce se invartea, calul necheza si se ridica in doua picioare si totul parca se misca cu incetinitorul. Pene rosii zburau ratacite undeva deasupra umarul sau stang.

“Capitanul e jos….capitanul e jos” incepura cavalerii sa zbiere! Stransera randurile in jurul lui facand un cerc cu armele indreptate inspre inamic. “Capitane! Sunteti bine?” “Da…nu va opriti, nu e nimic. Trebuie ca continuam ce am inceput, acum cat avem sansa de partea noastra! Trebuie!”…si in gandul lui “trebuie sa ajung la Ioana trebuie…trebuie!”

Nimeni nu indraznea sa ii atace pe cavalerii pusi incerc. Parca simtind ca ce se intampla acolo este dincolo de ei, simpli muritori. Sau din frica, sau din respect. In acel loc, confruntarea dintre viata si moartea luase o pauza. In mijlocul furtunii, Andrei avea liniste.

Corpul I se infiora la fiecare atinge. O ingretosa numai gandul. Fata ii pulsa de la atatea lovituri si printre lacrimi abia putea sa il mai vada. Pentru a 13-a oara incerca sa scape din stransoarea lui dar puterile o parasisera. Incerca sa strige, dar vocea ei pieri intr-un scancet ragusit.
-Termina! Daca te mai lovesc mult nici nu mai imi va ramane nimic de savurat. Rase cu pofta.
Ioana nu mai avea puterea sa mai spuna nimic. Nu mai exista cuvant pe care sa il adreseze, amenintare, rugaminte. Simtea cum se urca pe ea. Innebunise de frica. Andrei. Andrei…unde esti?

Ioana. Ioana unde esti?
-Delireaza. A pierdut prea mult sange. Trebuie sa ii scoatem sageata. Noroc ca nu i-a atins inima.
-Capitane…s-ar putea sa doara. Sunteti pregatit?
-Stai linisitit…nu mai este aici cu noi.

Mainele lui reci I se plimbau pe corp. Un corp pe care el il stia atat de bine. Ii stia fiecare unduire, fiecare cuta a pielii. Un corp si un suflet care ii fusesere inchinate lui erau acum desacrate. Incerca sa il mai indeparteze odata. Nu reusi nici macar sa il clinteasca. Il trase de haine. Il lovi in spate. Nimic. Deodata il simti. Rece, mai rece chiar decat trupul lui. Se sperie prima oara. Nici nu stia ce sa faca. Era chiar acolo jos, la spate, aproape de catarama lui. Atat de aproape. Eduard gafaia ca un animal infometat in timp ce incepea sa se infrupte din prada mult visata. Trase usor si tacut de maner. Vazu aproape fericita cum scanteia lama in lumina focului din semineu. Speranta! Se gandi o secunda. Solutia! Aproaze ezita. Scaparea! Infipse lama adanc…cu putere, fara nici cea mai mica urma de remuscare. Cutitul intra aproape pana la maner in carnea fina iar sangele nu intarzie sa tansneasca pe langa metalul rece inecandu-i stralucirea. Se uita in ochii lui. Ii cauta privirea. Pentru prima oara in aceasta seara avu puterea sa il priveasca. Eduard era inmarmurit cu gura intredeschisa. Se dadu de pe ea jos impleticindu-se. Prin privirea stupefiata se putu vedea cand imediat il fulgera un gand. Duse mana la spate si vazu ca ii lipseste cutitul. Ironia sortii, cutitul de la Andrei. Cand amandoi se facura cavaleri. Simbolul curajului, barbatiei, moralitatii si camaraderiei. Legati pe viata prin taisul metalului.

II scoase lui Andrei cutitul de la spate. Taiara sageata in jumate. Apoi se apucara sa o impinga prin partea cealalta. Pielea desupra omoplatului se innegri si in scurt timp pocni lasand sa se vada un varf metalic sangeriu. Apoi rana fu curatata si bandajata. Andrei statea palid, cu privirea pierduta si cu medalionul in forma de luna strans in mana, neschitand nici cel mai mic gest.
-E mort?
-Fizic nu. Se va face bine. E puternic. Insa mintea. Cred ca a facut un soc. Dar nu inteleg de ce? Nu e prima lui rana. Spuse asta in timp ce amandoi privira corpul sau tanar brazdat de numeroase taieturi, rani, lovituri si arsuri.
-Chiar nu inteleg. Ceva s-a rupt in el. Ceva s-a intamplat undeva.

Masa nu intarzia sa se umple de sange. Eduard timp de 1 minut nu spuse nimic si reusi sa stea in picioare. Cazu in genunchi. Ioana se ridica cu greu. “Iesi… afara…nu pe tine vreau sa te vad…acum”

Fara nici o vorba se supuse. Tranti usa si la fel cum veni se pierdu in noapte. Ioana reusi sa se tarasaca pana in pat. Nu simtea in mod explicit durerea. Se simtea doar vlaguita. Simtea cum viata se scurge din ea. Incepu sa planga. Pentru a mia oara in aceasta seara dar mai adevarat ca niciodata. Nu regreta ce a facut. Stia ca e singura solutie. Ea nu ar mai fi putut sa fie pentru Andrei niciodata asa cum si-ar fi dorit. Regreta ca nu o sa il mai vada, nu o sa il mai simta. Aveau atatea planuri. Atatea dorinte. Toate s-au curmat prin gestul necugetat cand a deschis usa. Ar fi dat orice sa poate schimba asta, sau ceva, orice. Ar fi dar orice sa isi mai poate vedea iubitul macar odata cat mai era pe aceasta lume. Deziluzia si hohotele de plans o napadira in timp ce privirea i se stingea. Muri cu medalionul in forma de soare in mana. Adio iubito!

Se trezi aproape sarind din pat.

-Usor capitane Andrei. Nu sunteti inca pregatit pentru asa ceva.
-Medic, ce s-a intamplat, unde sunt? Razele soarelui intrau discret printre crapaturile cortulul. De afara se auzeau pasarile cirpind, caii frematand, rasete si voie buna.

-Pai, sa o luam usurel. Dumneavostra sunteti aici inconstient cam de 10 zile. Intre timp noi am castigat lupta. De fapt erau castigate cam din prima zi. Am mai ramas mici grupari care au fost mai greu de gasit decat de invins. Iarasi ati salvat situatia cu cavalerii capitane. Si sa nu uitam cum ati…
-Excelent! Ma bucur sa aud asta! Acum intrebarea mea este de ce nu am plecat acasa?
-Pai marea majoritate au plecat capitane. Doar cavalerii dumneavoastra au refuzat sa plece si inca niste trupe. Restul sunt pe drum de cateva zile bune.
-Foarte bine! Calul meu? spuse Andrei ridicandu-se din pat nelasand chipul sa ii tradeze durerile incredibile.
-Dar capitane, spuse tanarul doctor razand, nu sunteti in stare nici sa mergeti. Cum sa calariti calul pana…
-Aha, uite-l. Il vad. Pare bine hranit si odihnit, zambi el. Tu tinere. Sa ma cauti la cetate. Trebuie sa iti multumesc pentru ca mi-ai salvat viata. Am atatea pentru care sa traiesc! si privirea i se lumina.
-Capitane va multumesc dar…capitane? Andrei deja nu mai auzea decat numele iubitei. “Ioana, iarta-ma…vin…vin acum”

-Unde este Doamna mea?
-Sire…stiti. Andrei parea desprins din alta lume. Parul sau negru ravasit, privirea surda, bandajul de pe umar imbibat de sange. Ce sa stiu? De ce nu mi-a iesit in intampinare. Si de ce gradina este asa paraginita? Lipsesc 1 luna si asta se intampla, rase el sec. Sa am eu o discutie cu ea si privirea iarasi i se pierdu la gandul ei.
-Sire…nu a iesit nimeni sa va intampine. Pentru ca nu mai este.
-Unde a plecat.
-Sire…nu a plecat nicaieri…doamna Ioana a murit.

Se uita la cer. Era senin Asa cum i-ar fi placut ei. Mangaia iarba cu mana. Era atat de fina. Simti mirosul florilor si bazaitul bondarilor. Totul era atat de plin de viata…

…Mort? E mort?
-Tu ce crezi? Auzi pasii care se apropiara.
-Ia uite ce armura are? Asta cred ca a fost cineva. Pacat ca are o gaura.
-Ma rog…haide sa luam ce ne trebuie si sa lasam vulturii sa isi faca treaba.
-Ce cutit dragut are…aha…ce scrie pe el, Eduard te cheama huh? Ei bine Eduard nu prea ai avut noroc astazi, si incepu sa rada prosteste. Celalalt nu ii impartasi entuziasmul.
-Vezi ca eu l-am luat? si ochii ii sticlira in timp ce si el incepu sa zambeasca.
-Eh…bravo tie.
Pene rosii zburau ratacite undeva deasupra umarului sau stang.

Simtea ura cum ii fierbea sangele. Slabise, nu mai era copil, nu mai era tanar, nu mai avea remuscari. Razbunarea era hrana lui. Da, acum avea grija de familie. Avea grija ca inamicul sa sufere cat mai mult in numele lor. Statea in copac cum facea mereu cand era de paza. Inca ii multumea lui Dumnezeu ca a reusit sa scape. In ultimile zile de lupta cavalerii parca innebunisera. Nu vazuse atata lipsa de mila, atata ura in privirea unui om vreodata…pana cand isi vazu privirea lui acum. Imaginea familiei sale ii alimenta focul urii. Nu vor uita…nu voi uita niciodata ce i-au facut. Stranse mai tare arcul…unica sa mostenire. Sfoara era in tensiune si sagetile ascutite asa cum ii placeau. Se uita la amicul de alaturi. Si el scapase. Incerca cu stangacie sa isi scrie numele in scoarta copacului. Prostul ranjea si nici nu isi dadu seama ca gresise o litera.

Se facu mic. Se lasa si mai jos. Il vazuse! Era mic, marunt, abia se distingea prin iarba deasa. Mergea incet si aplecat cu sabia scoasa. Armura murdara il facea abia descifrabil si nici scut nu avea.
-Asta-i al meu si puse o sageata cu pene albastre in arc. Trase. Rata cu putin. Soldatul din fata lor nici nu se clinti, mergand incet tot inainte. Pusera amandoi cate o sageata, una rosie si una albastra si trasera.Ii tinti umarul drept asa cum facuse de mii de ori ca in mers sa ajunga in partea stanga, in inima. Soldatul cazu secerat la pamant.

Auzi un suierat. Nici macar nu tresari. Vechile instincte de luptator erau de mult uitate. Spera doar sa nu ii astepte mult, deja il ratasera odata. Aha…nu se lasara asteptati. Mai incercara odata si erau doi. Ii si vazu de unde trag. Unul nu se ascunsese prea bine. Auzi cum armura este despicata de varful ascutit al sagetii. Aaah..dulce eliberare. Il lovira drept in inima, langa o rana mai veche. Dar acum nu mai era nimic acolo, doar un loc gol. Cea mai urata cicatrice a celei mai dulci amintiri.


"...luna pentru tine Andrei. Eu voi reusi mereu sa alung cele mai negre ganduri ale tale, voi reusi sa luminez cea mai neagra noapte. Dar am nevoie de tine, tu vei fi soarele meu, tu vei straluci atat de puternic incat sa ma luminezi si pe mine. Iar eu voi fi mereu acolo pentru tine cand iti va fi mai greu...cand va fi noapte"

marți, iulie 31, 2007

Pana cand moartea ne va desparti.

Fulgerul care brazda cerul sperie calul.

-Hooo batrane...hooo. Ai vazut tu mai rele la viata ta.

Calul fremata usor. Copitele i se adanceau in noroiul gros si incerca cu greu sa stea locul. Andrei il mai linisti mangaindu-l.
Ploua marunt si il uda pana la os. Armura ii era greoaie si umeda. Atinse usor manerul rece al sabiei. Ar fi vrut sa ii simta taisul. Sa se linsteasca. Sa o vada gata sa mai ia inca multe vieti. Sa stie ca este la fel de pregatita ca si el.

Se uita in zare. Le putea vedea focurile si steagurile. Erau atat de multi. Atat de multi incat nu crezuse vreodata ca intr-un loc se pot strange atatia soldati. Si toti doreau sa il omoare. Toti doreau sa ii ia viata. Era singur impotriva tuturor... Se scutura cand realiza ca strangea manerul sabie atat de tare incat il durea.

Intoarse incet calul in timp ce isi schimba expresia fetei. Un zambet ii incolti in coltul gurii.

-Mai are rost...?

Se auzi un raset general si un clinchet de arme. Divizia regelui de cavalerie grea isi privea capitanul.

-Ostasi! tuna Andrei. Se auzita 2000 de arme care lovira 2000 de scuturi in acelasi timp. Am trecut prin multe impreuna, prea multe ( rasete iarasi). Sincer as vrea sa nu va mai vad fetele o vreme. Dar iata-ne din nou aici. Din nou fata in fata cu inamicul. Nu are nume, nu are chip. Sau el se intoarce acasa sau noi. Eu zic ca noi sa fim cei care maine ne strangem nevestele si copii in brate! Nu lasati pe nimeni in viata, nu luati prizonieri, nu arati mila. O buruiana trebuie starpita pana la radacina!

Soldatii isi lovira din nou scuturile urmand imediat 3 urale scurte. Nu erau foarte entuziasti, dar Andrei stia ca sunt cei mai buni pana la ultimul. Era prea mult, vazusera prea multa moarte, prea multa mizerie, prea multa umilinta si tristete. Inamici insangerati, cazuti si cerisind mila, regi care pana ieri se credeau stapanii lumii, plangand si pupand potcoava calului in timp ce se rugau sa fie crutati. Lucrurile astea te marcheaza iar Andrei nu facea exceptie. Ii fulgera prin minte chipul Ioanei. Era singurul lucru care il tinea intreg spiritual. Ioana, atat de mica si inocenta, cu sufletul neintinat si atat de pur, reusea mereu sa ii spele sangele si moartea din suflet.

-Cum sunt?
-Maria ta....sunt...sunt preagatiti, stiti asta, dar ar vrea acasa. Ca si mine Maria ta.
-Stiu asta dragul meu Andrei, dar cat acesti caini cotropitori ne vor ameninta nu vom avea pace. Iar Eduard....Eduard inca nu a venit timpul lui. Iar eu trebuie sa imi stiu tara linistita. Nu mai am multi ani.
-Printul Eduard va un rege foarte bun.
-Ma rog in fiecare zi la Dumnezeu Andrei...si imi este ciuda iti spun...ciuda...
-De ce Maria ta?
-Pentru ca Eduard nu este mai mult....mai mult ca tine Andrei.
Andrei ramase tacut. Stai ca nu exista raspuns la ceea ce auzise.
- Sa ne pregatim Maria ta.
- Da...sa ne preagatim, spusele regele cu o privere pierduta. Moartea va avea de lucru in aceasta seara. Sa nu o lasam sa astepte.



Fulgerul care brazda cerul sperie calul.

-Calmeaza-te dobitoaca!

Eduard ii trase una cu hamurile.
Galopul calului rasuna pe strazile pietruite ale orasului in timp ce ploaia marunta ropotea pe acoperisurile caselor. Infasurat in mantia sa rosie calaretul se topea in noaptea gonind catre o destinatie precisa. Doar ochii ii sticleau printre picaturile de apa.

Ajunse la un grajd frumos si ingrijit. Lega animalul sa isi traga sufletul dupa goana, iar cu pasi marunti si apasati se indrepta inspre o casa. Lovi usa cu putere, parca nemaiavand rabdare, parca mistiuit de o boala anume trebuia sa isi gaseasca leacul acum.

Ioana se ruga. Se ruga asa cum se rugase in ultimii 8 ani mereu.

-Domne! Te rog ai grija de Andrei. Si iarta-l pentru vietile pe care le va lua astazi. Fa ca sabia lui sa fie cea mai ascutita in aceasta seara. Privirea lui cea mai agera si bratul sau cel mai puternic. Si te rog Doamne sa il aduci acasa pe Andrei sa...nu apuca sa isi termine rugaciunea. Auzi niste lovituri puternice in usa. Ii tresari inima...Andrei...


...declansa atacul! Era mereu primul. Mereu cu gandul de a termina mai repede. Mereu cu gandul sa ajunga acasa. Mereu cu gandul la Ioana. "Te rog Doamne ai grija de Ioana. Si iarta-ma pentru vietile pe care le voi lua astazi. Fa ca sabia mea sa fie cea mai ascutita in aceasta seara. Privirea mea cea mai agera si bratul meu cel mai puternic. Si te rog Doamne sa ma aduci acasa la Ioana sa...nu apuca sa isi termina rugaciunea. O sageata ii suiera pe langa el. Auzi, mai mult cu mintea decat cu urechile, sunetul a mii de arcuri incordandu-se. Cu un ultim gest inainte de inclestarea sabiilor isi saruta micul medalion in forma de luna de la incheietura.

Ioana isi stranse tare medalionul in forma de soare de la gat. Nu putea sa creada ca Andrei venise mai devreme de pe campul de lupta. Era numai zambet. Andrei al ei. Se intorase. Nevatamat. Obosit. Va avea atat grija de el. Andrei al ei.

Deschise usa si inima ii ingheta.
-Printe Eduard si dadu se se aplece.
-Termina cu prostiile Ioana. Si o prinse usor de barbie sa o ridice parca vrand sa o sarute.
-Eduard, Andrei nu este aici. Este pe campul...
-Nu fi prostuta Ioana. Stiu exact unde este capitanul de cavalerie al tatalui meu! Nu pe el am venit sa il vad.
-Atunci nu mai este pe nimeni pe care ai putea sa vezi aici...printe Eduard! si dadu se inchida usa. El puse gheta sa scumpa in usa si armura imaculata ii straluci in timp ce intinse bratul si o impinse pe Ioana.
- In seara asta vei fi a mea Ioana. Oricare va fi pretul!
-Nu inteleg, cum adica.
-Te rog sa terminam aceasta sarada prosteasca. Stii bine ca din copilarie trebuia sa fii a mea.
Ioana inceput sa dea inapoi cu pasi la inceput timizi iar apoi din ce in ce mai repede. Se dadu dupa un scaun. Eduard il dadu de perete cu un singura lovitura.
-Ioanaaaaa....nu ma enerva!
-Eduard cum poti face asa ceva. Nu vei scapa niciodata. Nu ai cum.
-Sa scap de ce? Hahaha! Ai uitat, sunt printul Eduard.
Ioana ajunse in coltul camerei. Nu mai avea unde sa se duca. Ochii lui scaparau foc, mainile ii erau incordate, respira greoi in timp ce se apropia de prada mult dorita. Isi dadu jos armura si o prinse pe Ioana de maini. Ea incepus sa se zbate zadarnic in timp ce o tranti pe masa
-Esti un las...esti doar un las nenorocit. Andrei te-ar omoara dintr-o lovitura....daca....daca nu ar fi pe campul de lupta in locul tau lasule!
-Hai sa nu stricam un moment asa de magic draga mea. Relaxeaza-te, poate chiar o sa iti placa.
-NICIODATA, urla ea
-Am zis sa te relaxezi, spuse Eduard in timp ce ii tras doua palme puternice. De ce nu putem sa ne intelegem? Cu un gest rapid si sigur ii rupse bluza. Ioana cedase. Nu il putea privi in ochi. Isi strangea medalionul soare de la gat...mintea ei nu mai era aici.


***