duminică, decembrie 24, 2006

Ştire.

Tăiaţi mielul cel gras! Gigel s-a întors!

marți, decembrie 19, 2006

CSI: Sinaia.

Probabil că majoritatea ştiţi că mi-au furat maşina. Ei bine, un nou capitol din viaţa mea plină de femei frumoase, maşini şi bani s-a desfăşurat astăzi.
Ceea ce începuse drept încă o zi monotonă a devenit o adevărată saga poliţistă. Totul a început cu un bip de la un număr pe care nu-l aveam în agendă. Deoarece la momentul respectiv eram în chiloţi, nu am sunat imediat, aşa că la interval de 30 de secunde a sosit cel de-al doilea bip pe telefonul mobil. Deja intrigat, purced să apelez acel număr...sună de câteva ori, apoi o voce necunoscută îmi spune: "De la Poliţia Capitalei - Furturi Auto vă deranjăm.". E clar că până şi poliţia şi-a dat seama că sunt un boss şi că nu trebuie decât să-mi dea un bip şi vedem dacă vreau să stau de vorbă cu ei sau nu.
"Păi nu mă deranjaţi Dumneavoastră, că eu vă sun.", îi răspund. Până la urmă, îmi comunică faptul că mi-au găsit maşina. La Sinaia. Şi îmi dă un număr de telefon să sun acolo. După cum vă puteţi închipui, deja eram exaltat şi mintea îmi zburda la multele aventuri avute în Veyrom (aşa o chema pe răposata). Sun la Sinaia şi îmi răspunde o altă voce misterioasă:
"Bună ziua, vă sun în legătură cu maşina pe care aţi găsit-o...", zic eu plin de speranţe.
"Aaa, bună ziua, să ştiţi că am găsit-o aseară."
"În ce stare e?"
"Păi...ştiţi, e arsă."
"Arsă?"
"Da, în proporţie de 80%. Dar să ştiţi că motorul e încă bun şi aţi face bine s-o ridicaţi astăzi."
"De ce astăzi?", întreb deznădăjduit.
"O fură ţiganii până mâine dimineaţă..."

Să recapitulăm pentru cititorii care au deschis jurnalul mai târziu: în primul rând, poliţia îmi dă bip, când îi sun îmi spun că au găsit maşina, dar că e incendiată şi că ar fi bine să mă duc s-o iau cât mai repede, ca să n-o fure ţiganii. Poliţia îmi spunea să mă grăbesc ca să n-o fure. Poliţia.

Cum, necum, ajunge tata la Sinaia să vadă care-i treaba. Aparent, agentul cu care am vorbit e o fire foarte optimistă, deoarece acel 80% e mai degrabă un 99.9%. De asemenea, este evident că nu este un mecanic foarte priceput, deoarece motorul era, citez din El Comandante (tata): "(...)scrum, praf şi pulbere. Mort. Zob. Terminat.". Restul este deja istorie, dar voi relata pe scurt ceea ce s-a întâmplat în continuare: caroseria carboniazată a fostului meu bolid a rămas acolo, pompierii au scris în raport că totul a pornit de la instalaţia electrică. Se pare că instalaţia electrică s-a hotărât să toarne şi benzină peste maşină înainte să facă scurt-circuit, dar astea sunt detalii. Cazul este clasat.

Ce am învăţat din acest episod? Poliţia Română are, într-adevăr bugetul foarte limitat - nici măcar un telefon pe mobil nu-şi permit; dacă vreţi să comiteţi o infracţiune nu trebuie decât să furaţi o maşină din Bucureşti, o duceţi la Sinaia, vă faceţi treaba şi o incendiaţi. Poliţia locală nu-şi va pune niciodată întrebarea de ce? şi în veci nu vor căuta indicii. Amin!

luni, decembrie 18, 2006

Clovnii roşii.

În sfârşit, după 17 ani, Statul Român a condamnat comunismul. Acesta este un lucru bun. În sfârşit, după 17 ani, cei care au avut de suferit, familiile celor care au murit, celor care au fost la canal, în închisori, celor care au murit prin beciurile Securităţii au primit oficial scuze şi recunoaştere din partea Statului Român. Din păcate, comunismul n-a murit, ci trăieşte în continuare în nava amiral a democraţiei - Parlamentul.
Clovnii roşii, pătaţi de sânge şi de comunism au dat încă o reprezentaţie într-un moment ce ar fi trebuit să fie solemn, arătându-ne astfel adevărata identitate a comuniştilor democraţi. Dragii mei Vadim Tudor, Geonă, Iliescule, Nicolae Văcăroiu şi ceilalţi, ţineţi minte asta: din cauza fraierilor acelora care-au murit în '89 puteţi face voi circ în Parlament. Ruşine!

miercuri, decembrie 13, 2006

Scrieri alese.

Deşi mi s-a sugerat din partea publicului spectator să-i las în pace, nu mă pot abţine: prostia mă deranjează, iar când trebuie să mă confrunt tete-a-tete cu ea sunt chiar dezgustat. Astăzi, despre cei care nu sunt în stare să scrie pe o tastatură.

Îi cunoaştem cu toţii - fie de pe mass-enger, fie datorită mailurilor pe care le trimit, fie dintr-un forum pe care mai scriem. Sunt acei oameni care pur şi simplu nu sunt în stare să scrie într-o formă acceptabilă. Adică cum?
Adică parcă au uitat pur şi de semnele de punctuaţie, pe care nu le mai folosesc sau le folosesc alterat. Ce minte bolnavă s-a gândit pentru prima dată să înlocuiască vechea şi îndelug folosita cratimă ("liniuţa de unire" cum îi spuneam în ciclul primar) cu apostroful acela întors (că nici nu ştiu cum se numeşte - `)? Sa nu mai spunem de folosirea excesivă a punctelor de suspensie îndesite şi înzecite în loc de orice alt semn grafic. NU, în loc de virgulă nu se pune ".....". La fel dacă vrei să laşi fraza în suspensie - pune dracului numai 3 (trei) punctuleţe. Aceşti oameni aproape că sunt mai enervanţi decât cei care nu mai folosesc deloc semne de punctuaţie (deşi, de multe ori pe aceştia aproape că nu-i înţeleg). Mai puneţi mâna pe o carte de gramatică!
Urmează, în sfârşit, cei care din lipsă de altă activitate folosesc în loc de 'ş' şi 'ţ' infamele 'sh' şi 'tz'. De ce? De ce ar dori cineva să strice un text prin astfel de grupuri de litere? Să presupunem că nu ai suport pentru limba română (deşi, acest lucru nu mai este valabil de foooarte mult timp). Chiar nu-ţi poţi da seama că e mai urât în felul acesta? Chiar nu realizezi că laşi o notă de superficialitate şi de gândire puerilă? NU, nu e cool să scrii aşa!
Normal că i-am lăsat la sfârşit pe adevăraţii genului. Pe campionii prostiei în scris electronic - cei care fac prescurtări! Să trecem repede peste idioţenii gen "k" în loc de "ok", "pt" în loc de "pentru" şi inofensivul "nb" pentru "noapte bună" (pe acesta aproape că-l înţeleg, prescurtarea fiind substanţială) şi să intrăm direct în grosul problemei: folosirea lui 'k'. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor (ca să folosesc limba de lemn mediatică), e penibil să scrii cu 'k' în loc de 'c'. E urât, arată cât de dobitok eşti şi are un efect devastator asupra esteticii textului. K să nu mai spunem că dovedeşte lumii k skrii la kterink şi k nu-ţi pasă de discuţie. Te-ai prins?

Paradoxul este că în viaţa "reală", unii dintre ei sunt oameni inteligenţi, iar majoritatea nu ar concepe să scrie astfel pe hârtie. Aşa că haideţi să facem un exerciţiu scurt: înainte să apăsăm pe enter să ne punem întrebarea "aş scrie aşa ceva pe o bucată de hârtie?". Mulţumesc.

marți, decembrie 12, 2006

Face şi muzică.

Îmi cer scuze că n-am mai scris demult, dar lipsa de inspiraţie şi de timp m-a împiedicat să scot ceva de calitate. Deşi nu-mi doresc să continuu printr-un rant, mă văd obligat s-o fac. După ce că e om de media, se ia de Badea şi, să nu uităm, e arogant (Să-mi numeri blogurile, Subiectiv!), mai nou, Alex Mihăileanu se pricepe şi la muzică.

Îmi permit, din modesta mea sărăcie, să-i dau un sfat "tăticului blogosferei" din România: încearcă să faci ca mine - când nu ai nimic bun, nu mai scrie! Cititorii vor fi acolo şi peste două zile şi vor fi mult mai încântaţi să-şi arunce ochii peste ceva bun decât peste nişte presupuneri ieftine de birt. Staţi, totuşi, cu ochii pe primul comentariu la articolul respectiv: nu ştiu cum, necum, dar a scăpat de cenzură un text care chiar are ceva de transmis şi nu-l ridică pe Subiectiv în slăvi (probabil o scăpare de moment).


Una peste alta, promit să scriu şi ceva serios cât de curând posibil. Mulţumesc pentru răbdare.

miercuri, decembrie 06, 2006

Cyberdyne Systems.

Foarte multe cărţi şi filme de anticipaţie prevăd un viitor în care maşinile şi oamenii sunt în război. Este atât de imposibil un astfel de viitor?

Dacă, să ne imaginăm, la un moment dat se proiectează un creier artificial capabil de conştiinţă de sine? Ar fi acesta mai bun decât al unui om? Probabil că primul model ar fi destul de rudimentar, dar ulterior s-ar dezvolta şi nu e atât de greu să ne imaginăm că se va proiecta un creier echivalent cu cel uman. Trebuie să ne dăm seama că, din start, această "fiinţă", deşi aparent egală cu un om, ar fi net superioară. În primul rând, ar avea acces la un "coprocesor" capabil de cel puţin 2.2 miliarde de operaţii matematice într-o secundă (laptopul de pe care scriu acum e capabil de această performanţă). Apoi, nu e greu să ne imaginăm că o astfel de fiinţă ar avea acces aproape instantaneu la surse enorme (cantitativ vorbind) de informaţie - spre exemplu, o bibliotecă întreagă stocată pe un harddisc nu mai mare decât cel de sub degetele mele. Ţi-ar fi frică de o astfel de maşină? Şi mie. Şi acesta ar fi doar începutul, normal că în timp maşinile ar proiecta şi construi alte maşini - mai bune, mai puternice. Perfecte.

Cine ar porni războiul? Credeţi că maşinile ar începe exterminarea oamenilor? Sincer să fiu, îmi place să cred că ceva mai bun decât noi nu ar face această greşeală. Mai degrabă oamenii s-ar speria atât de tare încât ar porni într-o cruciadă împotriva creierelor artificiale. Partea cea mai proastă e că noi am pierde. Nu neapărat războiul, dar am pierde ceea ce am construit şi am fi înfrânţi prin însăşi condiţia umană.