duminică, octombrie 29, 2006

Fug.

- Vă pot ajuta cu ceva? întrebă fata veselă.
Avea cam nouăsprezece ani şi probabil aceasta era prima ei slujbă.
- Aş dori să plătesc astea şi am făcut plinul la pompa doi, răspunse ursuz bărbatul.
Fata luă băutura energizantă şi sandvişul şi le trecu peste cititor. Acesta scoase câteva sunete stridente.
- Păreţi foarte obosit...oamenii pe aici sunt foarte primitori şi poate că aţi putea dormi pe undeva. Clipi de câteva ori şi zâmbi arătându-şi dantura perfectă. Era foarte drăguţă.
Bărbatul rânji şi-i răspunse ironic:
- Dacă rămân la tine, mă vei întreba de ce fug.
- De ce fugi? încercă fata să intre în joc.
- Nu de ce, de cine. N-ai înţelege.

Cinci minute mai târziu, benzina era plătită şi domnul X gonea iarăşi pe autostrada de est. Tot timpul spre est, pentru că acolo este răsăritul. Totuşi, nu putea să nu se uite în retrovizoare, ca şi cum spera să-l urmărească cineva, dar în spate nu era decât un apus roşiatic de soare.

miercuri, octombrie 25, 2006

Anunt.

Celui/Celor care mi-au furat maaina:
Hai ca mi-am cumparat astazi doua dintre cartile acelea care erau in spate. Adica alea doua groase, ca m-am gandit ca poate va plac si voua. Deci, nu mai astept inpoi decat pe aia mica si galbena si pe aia mica si de economie. Si bata, sa am cu ce va bate dupa. Multumesc.

P.S. Maine incep la zece. Tot nu avem voluntari?

marți, octombrie 24, 2006

Siguranţă şi încredere.

Mi-au furat maşina. Cum cine? Ei. Am constatat acest lucru astăzi pe la prânz când m-am dus până la maşină să-mi iau nişte cărţi pe care le lăsasem în portbagaj. Ajung la locul de parcare şi îl găsesc deja ocupat de altcineva. Mai caut ce mai caut prin parcare într-o încercare disperată de a găsi maşina, dar fără succes. Sentimentul care te încearcă atunci când realizezi că ţi s-a furat maşina nu poate fi descris, de aceea nici nu voi încerca. Tot ce pot spune este că ai un reflex idiot de a te uita stânga-dreapta, de parcă te aştepţi să apară maşina de undeva. Eventual cu Andreea Marin lângă - "Este seara taaaa...".
Ajung înapoi acasă şi sun la informaţii (pentru că nu vroiam să sun direct la 112, ca să nu ţin liniile ocupate, de). Mi se zice că la 955. Sun la 955 şi acolo nu aud decât o bandă care îmi spune să sun la 112. Mă rog, sun la 112. Mă simţeam ca-n Occident. O tipă amabilă, îmi ia datele, mă asigură că se va rezolva, ba mai mult, îmi face legătura cu cine trebuie la Furturi Auto. Deja începeam să mă simt bine.
În mod normal, a trebuit să mă duc în Candiano Popescu să declar furtul. Cam de când am ajuns acolo, s-a rupt firul în socialisto-comunist. Când am păşit în faţa ghişeului a fost de parcă am trecut o graniţă temporală cu 20 de ani în trecut. Nu mai eram la Poliţie, ci la Miliţie, domnişoara amabilă de la telefon s-a transformat în plutoner de miliţie cu burtă mare, mai multe cefe şi opt clase. Am dat cam o oră declaraţie despre cum mi s-a furat maşina. Un moment clasic este deja dialogul despre ce aveam în maşină:

Miliţianul: Aveaţi ceva în maşină?
Eu: Da, nişte cărţi?
Miliţianul (circumspect): Câte?
Eu: Patru.
Miliţianul: Ce fel dă cărţi?
Eu (contrariat, zic ceva la repezeala): Nu mai ştiu...beletristică.
Miliţianul: Scrie acolo - "Patru cărţi beletristică". Altceva mai aveai?
Eu: Un pulover...
Miliţianul: "şi un pulover". Era al dumneavoastră? (Dau din cap că da)..."bărbătesc de culoare" şi scrii acolo ce culoare avea.

După câtva timp, terminăm cu declaraţiile şi iar am avut o scânteie de speranţă când a venit comisarul Popescu (după ce se termină ancheta, îi voi da numele real) să ancheteze la faţa locului. Adică, am mers împreună până la locul de parcare. Erau Popescu şi partenerul lui, într-o Dacie MAI. Nu tocmai Miami Vice, dar ce dracului, asta avem, cu asta defilăm. Mă urc în spate şi am parte de o cursă infernală. Vă jur, am fost atent, nu a semnalizat niciodată! Ajungem în faţa blocului şi le arăt unde era maşina, la care partenerul lu' Popescu scoate o cameră foto şi mă pune: "Staţi dumneavoastră exact unde era maşina, să facem nişte poze." Trage nişte fotografii şi prin parc - i-o fi plăcut coloritul frunzelor. În acest moment, mă aşteptam să mergem să investigăm împreună, să-i "scuturăm" pe cunoscuţii hoţi din cartier, să vorbim cu vreun informator, să stăm la filaj. Ei bine, nu. Asta a fost, vă contactăm noi. Şi au plecat.

P.S. Cine mă duce şi pe mine mâine la facultate? Încep la opt.

duminică, octombrie 22, 2006

"Crede in tine"

Incercand cu disperare sa inchei seria de post-uri in care eu si Cos ne taiam venele reciproc, (btw Cos, la mine la 3 da?) imi voi indreptata furia oarba catre umilul televizor din domiciliul fiecaruia. Aceast etern subiect mi-a furnizat inca o idee si m-a umplut de un amestec de frica si confuzie.

Mai concret, noua reclama la frigiderele (si nu numai) Arctic. Asadar, cat de rau ai ajuns sa ai nevoie ca frigiderul sau cuptorul sa iti spuna, sa crezi in tine??? Eu cred ca destul de jos. Nu este de ajuns ca deja te imbina Renault sa fii propiul tau sofer (parca ai de ales cand ai un Renault) sau ca prietenii stiu de ce cand tu habar nu ai si te chinui de 4 ani sa afli (sau de cand este reclama aceea nesuferita). Nu domnule, acum psihologul tau este prajitorul de paine...stie el de ce.

Nu vad cum, in ce fel si prin ce miracol acest slogan reuseste sa vanda aparatura electro-casnica si oricum daca cineva s-ar obosi sa imi explice as refuza sa inteleg (aviz celor de la comment :) ). Poate se gandesc sa lanseze un trend. Ma gandesc la seria Bebeko. NU POTI sa ai un copil pana nu ai gama Bebeko. E clar! Pana si eu inteleg asta. Asadar, extrapoland, daca vrei sa crezi in tine cumpara un Arctic. Usor, usor va reusi sa isi intaresca pozitia ca brand-ul cel mai ales in randul maniacilor depresivi probabil.

Chiar cand ma gandeam ca am terminat dezbaterea acestei fascinante revelatii si am stabilit targetul din noua promotie Arctic, site-ul lor ma aduce inapoi precum un cosmar recurent. Arctic Te place cand zambesti !?!?! Si daca nu zambesc, ma fugareste prin casa? Am sa ajung sa zambesc nervos ori de cate ori ma apropii de bucatarie precum o hiena? Sau poate vine sa intaresca ideea de Crede in tine...fii fericit...viata e frumoasa....lasa lama jos din mana...cumpara arctic!
Cine "coace" aceste sloganuri??? Si mai interesant, cine accepta si plateste aceste sloganuri???

cheia e la tine (reclama la bere), pisicile simt diferenta (reclama la o mancare de pisici), activ la interior - se vede la exterior (reclama la un iaurt), dare for more (reclama la un suc), ...iesi in MCavatanj (reclama la un fast food), just do it (reclama la incaltari sport) , ...daca am trai si noi la fel de intens precum musculita aceasta (reclama la un operator de telefonie mobila)....happy shopping!

In incheiere va las sa cugetati si sa va minunati iar eu ma duc sa pap o banana si sa ii povestesc cuptorului copilaria mea.

vineri, octombrie 20, 2006

Şi tu? Eu, nu.

Înainte, îmi plăcea să ies în oraş. Mă relaxam şi mă simţeam bine. Râdeam foarte mult şi făceam lumea să râdă, dar cu trecerea anilor (poate că nu sunt ani, dar cine mai ţine socoteala?), râd din ce în ce mai puţin. Serile plăcute cu beri multe se împuţinează pentru că toată lumea vine cu maşina şi, invariabil, prima jumătate de ora din discuţie este rezervată traficului infernal din Bucureşti şi imposibilităţii găsirii unui loc de parcare. Apoi, încep să sune telefoanele şi fiecare vorbeşte cam zece minute ca să-şi rezolve nişte ultime probleme înainte de încheierea zilei de lucru.
Normal, se formeaza grupuleţe, până la urmă lumea tot se simte bine; mai depeni o amintire, mai spui ultimul banc cu Gigi Becali, mai flirtezi cu Gigica. Marele sentiment de gol apare la sfârşit, când observi că toată lumea se duce acasă însoţită, fiecare are pe cineva şi, oricât de mult ai vrea să duci măcar un amic acasă, tot singur ajungi în maşină. E frig şi singurul tău gând inteligent este dacă să-ţi aprinzi sau nu încă o ţigară. Decizi să nu pentru că e frig rău afară. Momentul cel mai deprimant, însă este atunci când chiar ajungi acasă, dai o tură prin frigider, constaţi iarăşi că n-a avut cine să-l umple. Apoi te indrepţi spre pat şi, bineînţeles că toate lucrurile sunt exact aşa cum le-ai lăsat pentru că n-a avut cine să ţi le deranjeze. Te bagi în aşternut şi te omoară liniştea - îţi dai seama că nu respiră nimeni lângă tine, nu te înghionteşte nimeni cu genunchiul în coaste şi nu-ţi fură nimeni plapuma.
Apoi, liniştea te întreabă: "Şi tu?". Îi răspunzi, aproape adormit: "Eu, nu..."

marți, octombrie 17, 2006

Fum si oglinzi.

Ma gandeam recent, oare ce te poate sa face sa te simti mai gol pe dinauntru decat un truc de magie caruia ii afli secretul la sfarsit? Acum sincer, eu mereu am crezut (imatur, stiu) ca atunci cand nu imi pot explica ceva, oare chiar nu exista un strop de magie? Doar asa un pic, de vara? Si nu, nu ma refer la toaster sau miracolul electricitatii. Ma refer la aceea aura mistica, cand ti se taie respiratia asteptand ca femeia sa fie taiata in jumatate, linistea din sala, doar tu si magicianul care te joaca pe degete. Toate aceasta magie, acesta suprasarcina de sentimente rispita brusc cand afli secretul.
Societatea de consum ti-a tras-o din nou baiete. Lumea vrea iluzii, noi le vindem 3 la 10 mii. Vai, chiar ai crezut? Ce dragut esti, du-te acasa si maturizeaza-te.

Evident totul este in cel mai pur sens metaforic. Nu am fost la un spectacol de magie si nu stiu cat de curand am sa merg. Ce am inteles eu, ca totul este doar un joc de lumini si umbre, fum si oglinzi si ropote de aplauze la final cand se aprind luminile si tu nu ai inteles nimic. "Spectacolul s-a terminat" , iti spune batrana care matura pe jos. Tanti...you don't know the half of it.

Maturizarea este un proces pe care eu il urmez foarte anevoios si cu care ma impac foarte greu (sau chiar deloc). Nu sunt de acord cu ideea ca trebuie sa cresc, ca lumea mai si moare, ca prieteniile se mai racesc si ca dau navala peste tine responsabilitatile si te prind cu pantalonii in vine jucandu-te in nisip.

A trebuit sa incep sa lucrez de curand si nu pot spune decat ca a venit ca o mare cireasa pe tortul meu de 20 de ani. Nu atat ca este greu, dar in momentul in care ii raspunzi cuiva care te intreaba "ce faci?" cu "sunt la birou" ceva in mintea ta se rupe. Iarna devine un inconvenient major, adio bucuria cu care priveai prima ninsoare. La naiba iarasi nu porneste masina si trebuie sa dau si zapada si imi ud si pantofii si sacoul. Adio aruncat cu banii aiurea si te gandesti tu ce faci mai incolo. La revedere iesitul seara pana rasare soarele, maine am de lucru, nu pot.

Nimic nu este permanent. Evident o sa spuna toti, dar nu si pentru mine. In ultima vreme toate aceste lucruri au aparut pentru mine ca primele schite pentru Da'Vinci. (a se citit "precum idei geniale). Imi place sa cred ca totul are un strop de magie, ca lumea nu este murdara si abrutizata. Nu simte invidia, nu este capabila sa te insele sau sa iti faca rau cu adevarat. Sa cred ca ceea ce vad la televizor este atat de departe incat nu ma va atinge niciodata. Sunt aici, ferit in coltisorul meu caldut si ascuns pentru totdeauna. Restul, ce aud ca au facut Gigel cu Gigica sunt doar povesti. Mie nu mi se poate intampla asa ceva. Le privesc cu un aer degajat si ma bucur astepand prima zapada. Mie nu mi se poate intampla nimic. SUNT INVINCIBIL...sunt un copil. (ignorance is bliss...please bless me)

LE: tot ce am scris mai sus este gresit. Nu mai sunt de acord cu nimic de acolo...

sâmbătă, octombrie 14, 2006

Hausaufgabe.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă faceţi un amic şi apoi, după mai mult timp petrecut "împreună" (mă refer la ordinul de mărime cateva luni spre un an - mai din cauza faptului ca aveţi aceeaşi slujbă, mai la o bere etc.) să vă daţi seama că respectiva persoană pur şi simplu doesn't cut it? Adica are nişte defecte evidente şi deranjante care până la urmă te fac pe tine să arăţi prost, căci "cine se aseamănă se adună", vorba 'ceea. Nu ştiu cum de n-ai observat atâta timp sau poate că ai observat, dar atunci nu prea te interesa, dar noua situaţie socială te cam împiedică să ai astfel de prieteni. Oricum, ce-i de făcut? Persoana respectivă te consideră deja prieten şi nu mai ştii cum să ieşi. Ha! Vedeţi, nu s-a gândit nimeni la asta. Aştept răspunsuri pe adresa redacţiei.

vineri, octombrie 13, 2006

Care-O-meter.


Asta referitor la persoanele care m-au întrebat de ce am citit ieri ziarul la cele două cursuri de geodezie.

marți, octombrie 10, 2006

Secret agent man.

"There's a man who leads a life of danger
To everyone he meets he stays a stranger
With every move he makes another chance he takes
Odds are he won't live to see tomorrow

Secret agent man, secret agent man
They've given you a number and taken away your name

Beware of pretty faces that you find
A pretty face can hide an evil mind
Ah, be careful what you say
Or you'll give yourself away
Odds are you won't live to see tomorrow

Secret agent man, secret agent man
They've given you a number and taken away your name

Secret agent man, secret agent man
They've given you a number and taken away your name

Swingin' on the Riviera one day
And then layin' in the Bombay alley next day
Oh no, you let the wrong word slip
While kissing persuasive lips
The odds are you won't live to see tomorrow

Secret agent man, secret agent man
They've given you a number and taken away your name

Secret agent man"

Johnny Rivers - Secret agent man


Astăzi mă simt ca un agent secret. Poate că sunt, aşa că ar trebui să te fereşti de mine.

duminică, octombrie 08, 2006

Băieţi buni.


Vrei sa fii şi tu "Bad Boy"? Citeşte Sietch în continuare!

sâmbătă, octombrie 07, 2006

Fumuri.

Am reuşit să depistez toate lucrurile care mă împiedică să mă las de fumat:
  • Cafeaua - nu se poate să ai o cafea în faţă şi să nu tragi un fum, două: e împotriva ordinii Universului.

  • Pauzele la facultate - ai zece minute în care să faci ceva, altceva. Pentru măncare nu prea ai timp şi chiar că trebuie să-ţi dezmorţeşti picioarele, aşa ca te duci până afară. Afară se fumează şi ar fi chiar lame să stai cu mâinile în buzunare. Aşa că fumezi.

  • Barbu Văcărescu - eşti în maşină şi mergi atât de repede încât te depăşesc băbuţele care vin de la piaţă, bineînţeles că ai prins banda proastă şi toată lumea din faţa ta face stânga, doar tu vrei să mergi înainte. Aşa că fumezi, mai ales că nu ai muzică.

  • Aşteptarea - orice moment în care trebuie să aştepţi ceva e un prilej bun pentru o ţigară. "Aaa, mai întârzii? Lasă, am şi eu timp de-o ţigară...".

  • Sesiunea - momentele acelea în care ai face orice numai să iei o pauză, aşa că fumezi.

  • Fumătorul de lângă tine - dacă mai eşti cu cineva care fumează, s-a terminat.

  • Coreea de Nord care face teste nucleare - îţi dai seama că poţi muri din alte cauze cu mult înainte de cancerul la plămâni.

Cu alte cuvinte, singura soluţie pentru a mă lăsa de fumat ar fi să intre in ilegalitate cafeaua, să nu mai avem pauze la facultate, dar nici sesiune, să se dinamiteze Barbu Văcărescu, să fiu atât de important încât să nu mai aştept după nimic, să nu mai fumeze nimeni şi să fie pace în lume. La naiba!

miercuri, octombrie 04, 2006

AP.

Uitându-mă la televizor (destul de rar, permiteţi-mi să spun), nu pot să nu observ acele categorisiri făcute de CNA. Mă refer, evident la faimoasele: "Genul programului: comedie. Poate conţine limbaj licenţios etc.". Care este scopul general al acestor etichete? Evident, să protejeze copiii de violenţă excesivă, scene de nuditate şi altele. Puteţi să spuneţi că sunt paranoic, că am o imaginaţie bogată sau mai ştiu eu ce, dar nu este atât de greu să ne imaginăm următorul scenariu: undeva pe la două noaptea, copilul nu are somn şi se strecoară în sufragerie, unde este poziţionat de obicei televizorul, şi începe să butoneze telecomanda. Vi-l puteţi imagina zicând vreodată: "Ah! La naiba, nu am încă 18 ani, aşa că nu mă pot uita la Sex fierbinte în trei cu Laura Andreşan şi nici măcar la Răzbunarea samuraiului înarmat cu Uzi"? Aşa că, la ce ne mai trebuie cerculeţ pe film? Plus că, de ce să nu recunoaştem, pătrăţelul roşu face parte deja din pop-culture. Era mai cool.

Rezultatul ultimului studiu CNA asupra desenelor animate arată aşa:

  • Forme de violenta fizica: lovituri, bataie, ranire (cu obiecte), ranire (cu arme), crima, tortura, luare de ostateci, privare de libertate, tâlharie, explozie, accident, violenta de masa, distrugeri, altele.

  • Forme de violenta verbala: certuri, injurii, ridicare de ton, tipat, limbaj licentios, obscen, calomnie, insulta, ridiculizare, atac la persoana, amenintare, argou, altele.

Ale dracu' desene animate!

luni, octombrie 02, 2006

Curat rural.

Sunt sigur că toată lumea a auzit despre proiectul "Satul francez", un nou cartier situat în oraşul Bucureşti. Păi, dacă este un cartier într-un oraş, de ce se numeşte sat? Care ar putea fi legătura ascunsă dintre o aşezare rurală şi aceste clădiri din oţel, poroterm şi termopan? Cele mai apropiate vaci sunt casieriţele (De ce naiba este cuvântul acesta diminutivat? Majoritatea sunt persoane deloc drăgălaşe.) de la Billa Floreasca, renumite mondial pentru durerea profundă resimţită în părţile dorsale ale corpului faţa de doleanţele clienţilor.

Ar trebui să se facă şi un "Oraşul francez" în comuna Epureni, judeţul Vaslui pe o uliţă mai ferită. La naiba, mai bine să se numească "Metropola franceza" direct. Locuitorii acestor două zone s-ar putea felicita reciproc: "Da, dragă, e o zonă foarte bună - avem acces rapid la primărie, şcoală şi biserica şi nu e aşa de multă poluare ca-n centru". Bineînţeles, rudele mai sărace ale celor câţiva norocoşi, ar bârfi pe la barul de zi din sat despre "ai auzit, mă de a lu' Goangă? S-a mutat în metropola franceză. Dă-l dracu', ca are bani de la tac-su.".