joi, august 31, 2006

Manelix - ediţia I.

La sugestia lui Cristi, voi începe o nouă rubrică săptămânală: Manelix! Prin aceasta, voi încerca să ofer tuturor băjeţilor kultzi versurile lor preferate din melodiile lor preferate, fără număr.
Astazi, ca să sărbătorim noul album Iron Maiden, vă ofer integral şi în exclusivitate, versurile baladei Te-a zăpăcit banii, te-a înnebunit şmecherii de Florin Salam.
Te-a zăpăcit banii
Te-a înnebunit şmecherii
Că tu lipseşti zi de zi
Şi nu mai vii(x4)

Let me hey hey
Let me hey hey
Let me hey hey
Di da da da (x3)

Da da da da
Eu m-am îndrăgostit de cineva
Care acum ştiu că e viaţa mea
Da da da da da da
E viaţa mea

Te-a zăpăcit banii
Te-a înnebunit şmecherii
Că tu lipseşti zi de zi
Şi nu mai vii(x4)

Let me hey hey
Let me hey hey
Let me hey hey
Di da da da (x2)

Da da da da
Eu m-am îndrăgostit de cineva
Care acum ştiu că e viaţa mea
Da da da da da da
E viaţa mea

luni, august 28, 2006

Sentimente.

- Îmi cer scuze că vă deranjez, maestre, dar vroiam să vă întreb ceva.
- Nu deranjezi, tinere. Ia un loc lângă foc.
Maestrul Hu era foarte bătrân. Nimeni nu ştia exact cât de bătrân este, iar când era întrebat răspundea că nici el nu mai ţine minte şi că, oricum, vârsta era irelevantă. Chiar în noaptea aceasta, în timp ce pregătea ceaiul, arăta cam de 80 de ani, dar dimineaţa era întotdeauna mai proaspăt.
- Ce te frământă? Poate ai mâncat prea mult mistreţ la cină, mmmm?
- Nu, maestre. Îmi e frică.
- Te înspăimântă noaptea? Sau poate ţânţarii aceştia mari?
Cu o mişcare rapidă din încheietură (sau îşi deplasase şi cotul?), Maestrul prinse în pumn o insectă:
- Spune-mi, Kim, crezi că ţânţarului îi este frică?
- N-nu credeam că insectele au sentimente, maestre.
- Toate lucrurile au sentimente. Până şi focul. Vezi cum se înalţă mândru către cer, dar şi lui îi este teamă. Este speriat când vede pietrele, pentru că ştie că nu le poate consuma. Imediat ce ne servim ceaiul, o să-ţi arăt o poveste.
- Îmi e frică de lupta de mâine, maestre. Numai când mă gândesc şi simt cum îmi încetinesc reflexele.
Între timp, Maestrul Hu turnase ceaiul şi se apropiase de ucenicul său. Îi puse trei degete pe frunte şi se treziră amândoi pe un câmp de bătălie. Kim se obişnuise deja cu felul acesta direct al maestrului de a-i "arăta" poveşti.

În faţa lor apăru un cavaler într-o armură strălucitoare, cu o sabie de ceremonie în mâna dreaptă, calare pe un cal alb. Dintr-o dată porni în galop, cu arma ridicată deasupra capului. Priveliştea era impresionantă şi înfricoşătoare în acelaşi timp, iar în câteva secunde călăreţul ajunse în faţa a doi suliţaşi. Călăreţul fu zdrobit într-o clipită.
- Spune-mi, Kim, ce-a greşit cavalerul strălucitor?
- Nu trebuia să atace călare. Pe jos, ar fi avut şanse mult mai mari, eventual cu o armură mai uşoară.
- Bine. Acum, uită-te acolo.
În direcţia indicată de bătrân se vedeau două grupuri de bărbaţi care se atacau unii pe ceilalţi cu tot felul de arme. Într-una dintre tabere se afla un bărbat mătăhălos care mânuia o ghioacă şi care scoase un raget înfiorător şi începu să lovească în stânga şi în dreapta cu atâta ardoare încât, curând, toţi ceilalţi oameni din jurul său erau loviţi.
- Şi-a atacat şi tovarăşii...murmură Kim.
- O observaţie pertinentă.
- Acestea au fost două dintre sentimentele mai mici, continuă Maestrul. Vezi tu, cavalerul acela este, de fapt, Trufia. El a mers cale lungă până să ajungă aici, ba a şi câştigat nişte bătălii importante împotriva unor armate mari, însă l-au doborât doi suliţaşi pentru că nu a vrut să se dea jos de pe cal şi să renunţe la armura grea de ceremonie. Mai devreme ai văzut cum Mânia loveşte pe oricine, indiferent de care parte se află, dar acestea sunt sentimente trecătoare. Orice om renunţă la Trufie dupa ce dă de suliţaşi, orice mânie trece după ce ţi-ai lovit prietenii. Totuşi, tinere Kim, nu acestea sunt sentimentele periculoase, sentimentele periculoase sunt după dealul acela. Vino!
Curând, ajunseră pe coama dealului, iar ce văzură, aproape că-i tăie răsuflarea tânărului ucenic: două armate enorme, faţă în faţă, formate din monştri hidoşi si cavaleri strălucitori, arcaşi cu ochi ageri şi călăreţi zdrenţuiţi. În faţa fiecărei armate, conducătorii: în stânga, o fecioară cu părul în vânt, fără armură, ci îmbrăcată doar cu o rochie albă de mătase, buzele-i roşii ca sângele şi cerul precum întunecimea mărilor. Armata din dreapta avea în frunte un bărbat înalt, cu o mantie neagră pe umeri şi zale argintii protejându-i trupul. Teaca sabiei îi atârna pe lângă corp, până la cizmele înalte, dar ceea ce-l şocă pe tânărul Kim fu masca de pe faţă bărbatului - o mască inflexibilă, din aur, ce contura nişte trăsături puternice, întărite în bătălii, în jurul ochilor roşii ca rubinele apusului.
- Îţi prezint Iubirea şi Ura, spuse Maestrul. Uită-te bine la armatele lor şi spune-mi ce vezi.
- Sunt...sunt identice. Până la ultimul arcaş. Au exact aceeaşi soldaţi. Cum e posibil, maestre?
- Vezi tu, doar Ura şi Iubirea au fost suficient de puternice încât să-şi adune o armată, dar, după cum vezi, soldaţii sunt aceiaşi - uite Gelozia în prima linie, şi uite şi Minciuna, mai în spate, iar călăreţul acela negru nu e altcineva decât Trădarea - se află în ambele tabere. Totuşi, există o diferenţă, un singur soldat, atât de slab încât nimeni nu-i dă atenţie - Teama. Vezi tu, Teama nu a fost primită în tabăra Iubirii, pentru că, ei bine, ştii şi tu că îndrăgostiţii nu se tem de nimic. Teama va câştiga această bătălie, pentru că Teama i-a şoptit Urii să-şi pună o armură, în timp ce Iubirea stă acolo în pijama!
Într-adevăr, lupta nu dură decât câteva minute, timp suficient pentru Minciună sau pentru Gelozie să trimită o săgeată otrăvită prin rochia Iubirii.

- Gata, asta a fost tot, zise Maestrul şi se returnă, împreună cu Kim în faţa focului.
- Maestre Hu, dar eu cine sunt în toată povestea? Cum pot să previn bătălia aceea oribilă?
- Ahhh, da, uitasem...Cred că îmbătrânesc şi eu. Tu eşti pâmântul pe care se luptau cele două armate. N-ai decât să ridici un munte în faţa lor şi nu se vor mai întâlni. Acum hai să ne odihnim şi să nu uiţi de armură mâine.

joi, august 24, 2006

Mostly harmless.

Am terminat de citit Ghidul autostopistului galatic (mă refer, de fapt, la toate cele cinci cărţi) de Douglas Adams. Frumoasă carte. Ce vreau să spun este că oricine apreciază umorul de calitate şi science-fiction-ul ar trebui să citească şi să se bucure. Şi să nu uite unde îi este prosopul.

Rămânând în lumea ficţiunii ştiinţifice, am început să mă uit din ce în ce mai des la Star Trek: Voyager. Mi se pare al doilea după The Next Generation. E drept, personajele nu sunt atât de puternice şi de bine conturate, iar corcitura de klingoniano-umană mi se pare patetică (locotenent B'Ellana Torres), dar per total e drăguţă seria.

duminică, august 20, 2006

Din Au.

Acuma sunt in Austria, la Linz. Ca sa revin cu impresiile despre francezi: e clar ca sunt idioti. O sa punctez evenimentele importante ce m-au condus la concluzia ca sunt idioti:
  • Motorina se numeste altfel la ei. Ba mai mult, nici nu scriu Diesel pe ea.
  • S-a dat un homosexual la mine intr-un magazin de parfumuri.
  • Statia principala de metrou se numeste Charles Du Gaulle. Toate lucrurile importante se numeste Charles Du Gaulle. Chiar si lucrurile neimportante se numeste Charles Du Gaulle.
  • Am vazut un camion al armatei franceze. Era tras pe dreapta si avea capota ridicata, iar militarii stateau si se uitau la el.
  • Nu au reduceri pentru studenti.
  • Nu stiu sa vorbeasca alta limba decat franceza, care nu este o limba, deci nu stiu sa vorbeasca (ar fi trebuit sa asistati la scena in care o vanzatoare incerca sa "elp iu" sau sa auziti un francez care va indica bulevardul "Franklin Delano Roosevelt")
  • Autostrazile sunt scumpe si naspa (in sensul ca acolo unde neamtul ar fi construit un pod suspendat de 2km ca sa tina drumul orizontal, francezii s-au hotarat sa puna o rampa cu inclinarea de 10% - ce pi*da ma-sii).
  • Nu gasesti carti de cumparat in alta limba decat in franceza (am incercat sa intorc serviciul lui Trei Saorme, dar nu s-a putut - i-am luat altceva).

Mai sunt multe de spus, dar poate alta data, acum sunt obosit asa ca va spun: Noapte buna Romania, oriunde te-ai afla.

miercuri, august 16, 2006

Aux Paris.

Credeati ca ati scapat de mine? Ei bine, nu! Sunt plecat aux Paris si pana acum n-am gasti internet de unde sa-mi pun laptopul (bine, de fapt, au la hotel wifi, dar am fost mult prea lenes ca sa cobor pana in lobby sa va scriu). Prea multe nici acum n-am ce sa zic decat ca tocmai m-am indopat cu branza (nu tocmai telemea ;) ) si savurez un vin de Bourdeux pe terasa de la La Defense.

Pana una alta, am un singur comunicat important de facut: francezii sunt idioti! De la felul in care isi marcheaza autostrazile pana la metrou, francezii sunt idioti. Mai multe in episodul urmator.

P.S. Vremea la Paris este buna, in caz ca se intreba cineva.

miercuri, august 09, 2006

Turbo!

Generaţia mea de programatori a scris şi compilat primul program pe ceva ce începea cu "Turbo" (în cazul meu, Turbo Pascal). Ei bine, Borland a decis să reînvie spiritul Turbo. Menţionez că Borland este una dintre acele companii pe care le respect (foarte puţine, de altfel).

Oricum, să fie într-un ceas bun!

duminică, august 06, 2006

Şoferul din Iad.

Cum, necum, de două zile am pe mână un Matiz. Eu de când mi-am luat permisul de şofer am mers exclusiv pe Dacia 1310 (model `99), aşa că am avut un şoc atunci când m-am urcat (iar) în Matiz. [Spun "iar" pentru că examenul l-am dat tot pe un Matiz] Bineînţeles că prin şoc înţeleg un şoc fizic pentru că am oprit motorul. De două ori. De bine, de rău am pornit-o din loc, dar a trebuit să merg prin oraş. Evident că am prins toate semafoarele de cel puţin două ori pentru că opream motorul la fiecare dintre ele (asta spre disperarea celorlalţi participanţi la trafic - de altfel, cred că am şi provocat câteva atacuri cerebrale şi nişte preinfarcturi). Ca să fie tabloul complet, am reuşit să pornesc şi alarma (încă nu mi-am dat seama cum) şi am mers cam 100m pe Magheru până să-mi dau seama cum se opreşte.
Până la urmă m-am obişnuit şi am constatat următoarele:
  • Nu sunt drumurile proaste, e maşina foarte mică;
  • Legile inerţiei nu se aplică la Matiz - practic, daca ai scos maşina din viteză, se şi opreşte imediat;
  • Matizul este maşina treptei a cincea de viteză - de la 50 km/h până la 120-140 tot cu a cincea mergi.

miercuri, august 02, 2006

Brânza topită.

Tocmai am realizat cât de puţin s-a schimbat brânza topită de-a lungul anilor. Mă refer, binînţeles la binecunoscutul disc, care se desface prin lateral trăgând de o aţă şi care conţine sectoare de cerc de brânză topită. Vreau să spun că inventatorul acestei cutii ar trebui să primească o decoraţie sau ceva pentru că, de când mă ştiu eu, există brânză topită astfel ambalată, deci a trecut cu brio testul timpului. Chiar, cine îşi mai aminteşte faimoasa "La vache qui rit"? Doamne, ce de bancuri (în special cu domnul Iliescu) au ieşit de pe urma văcuţei care râde...
Că tot vorbim despre b.t. (brânză topită), numai mie mi se pare că seria de reclame cu copilaşii este deja prea trasă de păr? Dacă o mai ţin mult, o să înceapă să-i crească barba băieţelului. Plus că ar trebui să se sesizeze Protecţia Copilului: în fiecare zi, copii aceia mănâncă numai sandvişuri cu brânză topită şi, din câte ne dăm seama, nimic altceva. Bine nu e, vă spun! Chiar, mă întreb cum ar fi sunat acelaşi spot în comunism:
   - Am un sandviş cu telemea!
- Şi eu...

Trei-şaorme s-a întors.

Trei-şaorme s-a întors din Jărmania! Mâncaţi şi vă bucuraţi! Tăiaţi mielul cel gras şi faceţi-l kebab.