marți, iunie 13, 2006

Fiecare cu piticii lui.

Este ora 03:24. În scrumieră fumegă o ţigară. Langă ea stă o cană mare pe jumătate plină cu cafea solubilă făcută cu apă minerală. Pe deasupra cearcănelor adânci, studentul urmăreşte înfrigurat nişte foi cu formule, calcule şi teoreme mâzgălite cu creionul. Mai bine renunţ acum, gândi. Ce-ai spus?, întrebă creatura. De mai bine de două ore, stătea în spatele studentului, fără să scoată un sunet, dar mereu atentă. Sau, mai bine zis, atent. Era un pitic, cu capul foarte mic şi urechi ascuţite.
- Nimic..., replică studentul cu voce tare.
Piticul începu să râdă foarte ascuţit şi strident. I se zgâlţâiau foile din mână de atâta râs. De când a apărut, de acum două zile, studentul nu l-a văzut decât cu acele foi în mână. Cum n-a îndrăznit încă să-l întrebe, presupunea că foile conţin subiectele de la examenul de mâine.
La început a crezut că înnebuneşte, dar acum se obişnuise cu apariţia piticului care se prezentase drept "cel mai mare coşmar al tău". Bineînţeles că a urmat o serie de râs isteric. Luându-şi inima în dinţi, studentul se întoarse către pitic:
- Cine eşti, de fapt?
- Hmmm, văd că eşti mai curajos decât ceilalţi.
Încă o repriză de râs. Era binedispus astăzi. Faţa lividă nu lăsa să se vadă acest lucru, totuşi:
- Am atât de multe nume că nici eu nu mai ştiu...
- Dumnezeule mare, fu replica studentului care-şi făcea o cruce.
- Stai potolit, nu e ceea ce crezi. Nici Dumnezeu, nici Cel Căzut n-au treabă aici. Pur şi simplu nu te vrea nimeni, nu te-ai prins? Ai prea multe păcate ca să ajungi în Rai şi eşti complet inutil în partea cealaltă. Şi aici intervin eu...
Tonul folosit aducea aminte de o reclamă proastă de teleshopping. La aspiratoare-minune, parcă.
- Hai, ce te albeşti aşa la faţă. Fii şi tu mai relaxat, ce dracului!
Izbucni iarăşi într-un hohot de râs. În mod deloc surprinzător, studentul nu aprecie gluma.
- Ce vrei de la mine? întrebă aproape şoptit studentul.
- Ehe...n-ar mai fi aşa de haios dacă ţi-aş spune, nu? În principiu, vreau să te eliberez. Pe tine şi pe colegii tăi. Hai să facem o călătorie.
Piticul pocni din degete şi, deodată se treziră amândoi într-o sală de cinema goală, asezaţi în primul rând.
- Ia priveşte aici, spuse Piticul şi arătă spre ecran.
Proiecţia era a unei camere liniştite, aranjată cu gust. Prin întuneric, pe pat se vedeau două siluete.
- E profesoara ta de algebră cu soţul ei. Nu-i aşa că dorm liniştit? Hai să mai vedem.
Imaginea se mută pe o stradă aglomerată. În centru era un individ cu un aparat foto la ochi. Când aparatul coborî, studentul îl recunoscu pe proful de geometrie descriptivă.
- Nu ştiai că e la un simpozion în Astralia? Tocmai se pregăteşte să-şi îmbunătăţească cunoştinţele vizitând opera din Sydney. N-ai fost niciodată acolo, nu?
Imaginea se schimbă iarăşi. Alt profesor se uita la filme porno.
- Eh...e şi el om, nu? Glasul Piticului devenea din ce în ce mai ironic. Hai să vedem ce fac colegii tăi.
Imagini frumoase din cămin, cu studenţi obosiţi care încearcă să înveţe, cu gândaci pe jos şi manele din camera vecină.
- Ce condiţii tari vă oferă ăştia, continuă Piticul pe un ton mieros. Mmmm, urmează scena mea preferată.
Pe ecranul de proiecţie apăru o scenă de sex.
- Uite! Maria, fosta ta iubită. Hai, că mai ţii minte, te-a lăsat pentru că nu aveai timp de ea. Stai liniştit, face foarte bine, oricum îşi găsise pe altcineva înainte să se despartă de tine - un tip plin de bani. Plin de bani şi de timp, normal.
Studentul privea hipnotizat şi strângea din ce în ce mai tare cotierele capitonate:
- Nu! Nu se poate aşa ceva! E o minciună! striga cu toată puterea.
- Dacă ai fi avut şi tu mai mult timp... Sau mai mulţi bani... Nu înţeleg de ce ţi-a trebuit trusa aia de izograf de patru milioane. A, ba ştiu: ţi-au cerut-o la facultate ca s-o foloseşti o singură dată.
Pocni iarăşi din degete şi reveniră în camera studentului. Cu privirea la ceasul de la mână, Piticul spuse:
- Chiar acum, Maria îşi aprinde ţigara de după, iar tipul ăla îi face cadou un inel. A dat patru milioane pe el.
Râsul Piticului intră până în măduva oaselor studentului. Nu mai era isteric, era rău.
- Dute-n morţii mă-tii! Ce vrei? strigă studentul cu o răutate aproape egală.
- Ia pistolul ăsta şi gândeşte-te cine-i de vină pentru toate astea. Ştii ce-ai de făcut.
Cu aceste vorbe, îi puse un revolver pe masă şi dispăru.

A doua zi, la facultate era agitaţie mare. Poliţia încercuise zona şi medicul legist tocmai constatase decesul profesoarei de algebră. Alte două ambulanţe se grăbeau spre Spitalul de Urgenţă. Agentul principal Popescu discuta cu un subaltern:
- A spus de ce-a făcut asta?
- Cică i-a spus un pitic. E sărit rău.

14 comentarii:

Komodo spunea...

Superb.

Anonim spunea...

Mai scrie !

pretzeL spunea...

si ce iti mai zic piticii cos?

sky spunea...

omg :)

chew spunea...

cos ai idee de unde pot macar sa inchiriez un pitic??nu mi`ar strica un AK-47..si ti`as face si tie un serviciu:)

Costin spunea...

Imediat ce o sa pun reclame pe site, vei avea posibilitatea sa cumperi de la sponsorii nostri.

JediMind spunea...

Unele lucruri sunt exagerate. Este forma in carne si oase a omului rece ? :D

Costin spunea...

"Unele lucruri sunt exagerate."
Cand vei ajunge si tu la facultate (sau chiar liceu), iti vei da seama. Pana atunci, n-ai cum, asa ca ia-o ca atare.

marquy spunea...

eu as vrea un pitic pentru unii dintre colegii mei. in special pentru provinciali.o sta ei in gandaci da tot de cacat sunt.

shiona spunea...

am ramas masca...mi-a placut f mult povestioara...nu am cuvinte

Mish spunea...

io sunt ala de care spui?
subiectu principal? ca daca nu voi fii

Anonim spunea...

Here are some links that I believe will be interested

Anonim spunea...

Interesting site. Useful information. Bookmarked.
»

Anonim spunea...

I say briefly: Best! Useful information. Good job guys.
»

Trimiteți un comentariu

Ţineţi minte, ne plac mai mult comentariile favorabile.