vineri, iunie 23, 2006

Acasă.

Drumul de la gară spre blocul B3 de la marginea Craiovei l-am facut destul de repede. Chiar dacă era noapte, m-am bucurat să recunosc peisaje familiare, peisaje în care mi-am petrecut 18 ani din viaţă. "Ce bine că am ajuns acasă", mi-am spus atunci. Veneam după o sesiune obositoare, o sesiune în care am simţit că profesorii îşi bat (iar) joc de noi şi de-abia aşteptam să ajung acasă, în sfârşit. Viaţa în cămin nu e aşa de plăcută, să ştiţi.

Am intrat în casă pe la ora zece seara şi m-am îmbrăţişat cu părinţii mei. Îmi era dor de ei şi, ca de obicei, mama m-a poftit în bucătărie de unde deja simţeam mirosul de sărmăluţe. După un semestru întreg de şaorma, sandwich-uri şi alte semi-preparate, mâncarea mamei a venit ca o uşurare. Totuşi, ceva nu era în regulă. Zâmbetele erau cam reţinute şi conversaţia a fost mai mult despre vreme, până la un punct:
"Câte examene ai picat, până la urmă?", a întrebat tata într-o doară.
Hopaa! Nu e bine. După 12 ani de şcoală alături de ai mei, cunoşteam mult prea bine tonul acesta.
"Trei.", răspund eu cu aceeaşi aparentă dezinteresare. Aşa începe dansul.
"Cam multe. Eu şi mama ta eram integralişti în primul an."
"Bineînţeles că eraţi integralişti, doar n-aţi făcut algebra cu Mandache!"
"Nu contează cu cine am făcut! Şi pe vremea noastră se făcea carte, să ştii!", veni răspunsul standard.
"Ce pot să spun? V-am povestit deja, şi-au bătut joc de noi. La algebră n-a luat aproape nimeni examenul şi a dat nişte subiecte imposibile."
"Eu cred că tu ai scăpat de sub control acolo, la Bucureşti. Puteai să înveţi şi tu mai mult şi să nu stai toată ziua cu fata aia!", se bagă şi mama în vorbă.
"Am învăţat foarte mult şi te-aş ruga să o laşi pe Ioana în pace!"
"Nu ţipa la mama ta! Dacă învăţai, îţi luai examenele. Că nu-ţi plătesc degeaba cazarea şi mâncarea acolo, măcar examenele să ţi le iei dacă altceva nu faci!"
Evident, argumentul de neclintit: dacă învăţai, luai examenele. Dar niciodată nu le-a trecut prin minte că nu e vina mea. Şi evident că altceva nu fac. Atunci când am vrut să mă angajez, mi-au cerut experienţă şi programul se suprapunea cu orarul încărcat, că nu-s la fără frecvenţă, pentru Dumnezeu!
"Asta e, le dau în toamnă.", zic eu fără tragere de inimă.
"Şi ai face bine să le şi iei!"

Cam asta a fost discuţia de ieri seară. Am adormit cu o durere de cap infernală, iar acum stau şi mă uit la televizor pentru că oricât am încerca, nimeni nu poate trece peste cearta recentă. Am venit acasă şi mă uit la televizor pentru că părinţii pe care de-abia aşteptam să-i văd, în care căutam un sprijin, sunt de părere că orice s-ar întâmpla este vina mea. Mă uit la televizor pentru că iubita mea este departe, la Bucureşti. La naiba, asta puteam să fac şi în cămin. Şi puteam să şi fumez în timp ce mă uitam la televizor.

duminică, iunie 18, 2006

Asul s-a întors şi fotbal.

Astă seară mi-a adus aminte Răzvan (să trăieşti, Şerifule!) de un fapt incontestabil: sunt mai popular decât Daniela Gyorfi! Încă puţin şi o să-i bat şi pe Nicoleta Luciu şi pe Silviu Prigoană! Viva la revolusion.


De asemenea, mă enervează Campionatul Mondial de Fotbal din Germania. De câte ori am şi eu timp să mă uit la meci joacă ba Ghana, ba Iran sau Statele Unite. Aşa că nu mă uit. Apoi aflu că Cehia şi-a furat-o de la Ghana şi nu înţeleg ce se întâmplă. Le-au promis mâncare dacă bat, sau cum? Nu înţeleg cum poate echipa Ghanei să bată o naţională aflată cu 50 de locuri mai sus în clasamentul FIFA.
Să fie motivul că africanii chiar au jucat de plăcere, fără nici o obligaţie? Să conteze atât de mult faptul că Cehii sunt profesionişti, că majoritatea vin după un an întreg de jucat la cluburi foarte mari în Europa, unii până în finale importante. Cred că acest meci a fost dovada vie că orice pasiune transformată în slujbă încetează a fi pasiune şi devine o corvoadă. Toată lumea îşi pune prea mari speranţe în unele echipe şi presiunea este enormă. N-aş vrea să fiu în pielea jucătorilor cehi la meciul următor.

sâmbătă, iunie 17, 2006

Muzici.

În ultimul timp, am ascultat numai trance şi muzică electronică. N-aş putea să spun din ce cauză (poate pentru că merge al naibii de bine cu codingul şi cu învăţatul - monotonia, de!). Ca să nu fiu egoist, vă arăt şi vouă ce radio ascult. Face parte din reţeaua SomaFm.

marți, iunie 13, 2006

Fiecare cu piticii lui.

Este ora 03:24. În scrumieră fumegă o ţigară. Langă ea stă o cană mare pe jumătate plină cu cafea solubilă făcută cu apă minerală. Pe deasupra cearcănelor adânci, studentul urmăreşte înfrigurat nişte foi cu formule, calcule şi teoreme mâzgălite cu creionul. Mai bine renunţ acum, gândi. Ce-ai spus?, întrebă creatura. De mai bine de două ore, stătea în spatele studentului, fără să scoată un sunet, dar mereu atentă. Sau, mai bine zis, atent. Era un pitic, cu capul foarte mic şi urechi ascuţite.
- Nimic..., replică studentul cu voce tare.
Piticul începu să râdă foarte ascuţit şi strident. I se zgâlţâiau foile din mână de atâta râs. De când a apărut, de acum două zile, studentul nu l-a văzut decât cu acele foi în mână. Cum n-a îndrăznit încă să-l întrebe, presupunea că foile conţin subiectele de la examenul de mâine.
La început a crezut că înnebuneşte, dar acum se obişnuise cu apariţia piticului care se prezentase drept "cel mai mare coşmar al tău". Bineînţeles că a urmat o serie de râs isteric. Luându-şi inima în dinţi, studentul se întoarse către pitic:
- Cine eşti, de fapt?
- Hmmm, văd că eşti mai curajos decât ceilalţi.
Încă o repriză de râs. Era binedispus astăzi. Faţa lividă nu lăsa să se vadă acest lucru, totuşi:
- Am atât de multe nume că nici eu nu mai ştiu...
- Dumnezeule mare, fu replica studentului care-şi făcea o cruce.
- Stai potolit, nu e ceea ce crezi. Nici Dumnezeu, nici Cel Căzut n-au treabă aici. Pur şi simplu nu te vrea nimeni, nu te-ai prins? Ai prea multe păcate ca să ajungi în Rai şi eşti complet inutil în partea cealaltă. Şi aici intervin eu...
Tonul folosit aducea aminte de o reclamă proastă de teleshopping. La aspiratoare-minune, parcă.
- Hai, ce te albeşti aşa la faţă. Fii şi tu mai relaxat, ce dracului!
Izbucni iarăşi într-un hohot de râs. În mod deloc surprinzător, studentul nu aprecie gluma.
- Ce vrei de la mine? întrebă aproape şoptit studentul.
- Ehe...n-ar mai fi aşa de haios dacă ţi-aş spune, nu? În principiu, vreau să te eliberez. Pe tine şi pe colegii tăi. Hai să facem o călătorie.
Piticul pocni din degete şi, deodată se treziră amândoi într-o sală de cinema goală, asezaţi în primul rând.
- Ia priveşte aici, spuse Piticul şi arătă spre ecran.
Proiecţia era a unei camere liniştite, aranjată cu gust. Prin întuneric, pe pat se vedeau două siluete.
- E profesoara ta de algebră cu soţul ei. Nu-i aşa că dorm liniştit? Hai să mai vedem.
Imaginea se mută pe o stradă aglomerată. În centru era un individ cu un aparat foto la ochi. Când aparatul coborî, studentul îl recunoscu pe proful de geometrie descriptivă.
- Nu ştiai că e la un simpozion în Astralia? Tocmai se pregăteşte să-şi îmbunătăţească cunoştinţele vizitând opera din Sydney. N-ai fost niciodată acolo, nu?
Imaginea se schimbă iarăşi. Alt profesor se uita la filme porno.
- Eh...e şi el om, nu? Glasul Piticului devenea din ce în ce mai ironic. Hai să vedem ce fac colegii tăi.
Imagini frumoase din cămin, cu studenţi obosiţi care încearcă să înveţe, cu gândaci pe jos şi manele din camera vecină.
- Ce condiţii tari vă oferă ăştia, continuă Piticul pe un ton mieros. Mmmm, urmează scena mea preferată.
Pe ecranul de proiecţie apăru o scenă de sex.
- Uite! Maria, fosta ta iubită. Hai, că mai ţii minte, te-a lăsat pentru că nu aveai timp de ea. Stai liniştit, face foarte bine, oricum îşi găsise pe altcineva înainte să se despartă de tine - un tip plin de bani. Plin de bani şi de timp, normal.
Studentul privea hipnotizat şi strângea din ce în ce mai tare cotierele capitonate:
- Nu! Nu se poate aşa ceva! E o minciună! striga cu toată puterea.
- Dacă ai fi avut şi tu mai mult timp... Sau mai mulţi bani... Nu înţeleg de ce ţi-a trebuit trusa aia de izograf de patru milioane. A, ba ştiu: ţi-au cerut-o la facultate ca s-o foloseşti o singură dată.
Pocni iarăşi din degete şi reveniră în camera studentului. Cu privirea la ceasul de la mână, Piticul spuse:
- Chiar acum, Maria îşi aprinde ţigara de după, iar tipul ăla îi face cadou un inel. A dat patru milioane pe el.
Râsul Piticului intră până în măduva oaselor studentului. Nu mai era isteric, era rău.
- Dute-n morţii mă-tii! Ce vrei? strigă studentul cu o răutate aproape egală.
- Ia pistolul ăsta şi gândeşte-te cine-i de vină pentru toate astea. Ştii ce-ai de făcut.
Cu aceste vorbe, îi puse un revolver pe masă şi dispăru.

A doua zi, la facultate era agitaţie mare. Poliţia încercuise zona şi medicul legist tocmai constatase decesul profesoarei de algebră. Alte două ambulanţe se grăbeau spre Spitalul de Urgenţă. Agentul principal Popescu discuta cu un subaltern:
- A spus de ce-a făcut asta?
- Cică i-a spus un pitic. E sărit rău.

luni, iunie 12, 2006

Wishlist.

Pentru că se apropie ziua mea de naştere şi sunt convins că toată lumea vrea să-mi ia cadou, uite ce aş vrea:
Mă rog, asta dacă nu cumva aveţi bani de-un laptop (să fie pe 64 de biţi, normal).
Atenţie! Cine nu-mi ia cadou, nu primeşte de băut. Cine îmi ia cadou identic cu alt cadou primit, nu primeşte de băut. Cine îmi iau cadou urât, nu primeşte de băut.

sâmbătă, iunie 10, 2006

Stresiune.

După cum bine ştiţi, a început sesiunea. Dacă încă nu v-aţi dat seama, uite câteva sfaturi ca să vă daţi seama dacă Dumneavoastră sau un cunoscut este în sesiune. Deci, ştii că eşti în sesiune când:
  • ...nu-ţi permiţi luxul de a dormi două ore pe noapte.
  • ...cumperi o cutie de ness pe care scrie 25-30 de căni şi se termină după ce-ţi faci patru cafele.
  • ...te reapuci de fumat.
  • ...dimineaţa încetează să fie perioada din zi în care te trezeşti, ci devine perioada din zi când mai faci o cafea şi o pauză scurtă.
  • ...te uiţi pe un monitor pus pe text-mode şi plin de numere şi spui: "Da, acum e bine.".
  • ...refuzi invitaţii la bere.
  • ...eşti gelos pe colegul de cameră că a dormit mai mult decât tine.
  • ...fiecare propoziţie se incheie cu o înjurătură.
  • ...trebuie să cânţi cu voce tare "I am a woman in love" a Barbarei Streissand ca să nu adormi la volan.
  • ...nu ţi se pare anormal să-ţi suni colegii la patru dimineaţa ca să-i întrebi cum au făcut la referatul cinci.
  • ...nu ţi-ai mai făcut duş de trei zile şi nu simţi nevoia.
  • ...singurul subiect care-ţi vine în minte când vrei să scrii în blog e sesiunea.
  • ...nu ştii că a început Campionatul Mondial de Fotbal.
  • ...colegii nu te mai recunosc din cauza bărbii.
  • ...dacă ar fi asasinat preşedintele, tu nu ai ştii.
  • ...îţi vine să faci pipi, dar te complaci în situaţie.
  • ...îţi spui de câteva ori pe zi că trebuia să dai la -completaţi aici numele facultăţii uşoare preferate-.
  • ...râzi la postul acesta.

joi, iunie 01, 2006

Rea căutătură mai are una lume.

A sosit şi vremea mult aşteptată - să vedem ce mai caută lumea pe internet! În continuare, termenii cu care se ajunge la mine pe site de pe Google:
  • mondene
    Se pare că mulţi români sunt interesaţi de ştiri mondene, din categoria Irinel şi Monica, ce balsam de păr foloseşte Roxana Ciuhulescu şi ce hârtie igienică a ales Cabral când a fost în vizită la Băicoi. Vă recomand cu deosebită căldură site-ul Libertatea. Astăzi, Miki, Unik si Ro-Mania, la Giurgiu!

  • cristina teodorescu
    Profesioniştii deja caută ştiri mai rafinate, în speţă despre Cristina Teodorescu. Am aflat că e blondă, are o emisiune la B1 Tv, a pozat în Playboy şi cam atât. A, da, cică a apărut într-un film cu Wesley Snipes şi mai nou şi cântă (sau cel puţin aşa îmi zice Google). Ca să-i ajut pe cei aflaţi la mine pe site căutând-o pe Cristina, vă ofer aici o poză arătându-i compentenţa profesională de blondă. Competenţă care a şi consacrat-o, de altfel.

  • poezie vara, vara poezie, poezie de vara, comentarii poezie vara
    După cum bine ştim, se apropie Capacitatea, iar acest lucru se vede şi în statisticile acestui blog. Pentru toţi cei care caută comentarii pe internet, vă dă Tata Cos un sfat: mai bine puneţi mâna pe "Istoria Literaturii" a lui George Călinescu şi încheiaţi cu bâlciul. Sau copia-ţi [sic].

  • Menţiuni:
    Pentru domnul sau doamna care a căutat: cat consuma un bmw x5?, răspunsul corect este foarte mult. Vă mulţumim, mai treceţi pe la noi.
    Pentru cel care a căutat dezmăţ: sfatul meu este să vă duceţi în galeria rapidului îmbrăcat în roşu-albastru, să vedeţi acolo dezmăţ!
    Celui care a căutat nevoia de comunicare - te-ai gândit vreodată să-ţi cumperi un telefon, să-ţi suni prietenii şi să ieşiţi la o terasă ca să vorbiţi? Doar o părere...
Cam aceştia sunt termenii care s-au evidenţiat. Pe final, nu pot să vă doresc decât să aveţi o căutătură blândă în ochi şi o căutare decentă pe google.

Înfierare, concert şi tocilari - o ciorbă.

Aşa este, n-am mai scris demult pe aci. Din lipsă de timp, nu de alta (hai s-o zic pe aia dreaptă, nici cu subiectele nu stau prea bine). Adică vreau să zic că-mi pare rău că n-am mai scris, na!

Trecând la ale noastre, am constatat că există câte un voyeur ascuns în fiecare dintre noi. Lumea vrea să vadă cum trăieşti, ce să mai! Se vede clar, cele mai populare bloguri sunt cele fără un subiect anume, din ciclul "Astăzi am făcut şi am dres aia. Cutăriţă (automat cu link către blogul lui Cutăriţă) mi-a trimis o poză. Ia uite ce drăguţă e.". Ca să n-avem vorbe, vă spun de pe acum că eu nu fac aşa ceva. Nu am ţinut niciodată un jurnal, darămite să-l pun într-un loc public. Ăsta e mesaj direct pentru ăia care mă înjură pe chat că de ce nu scriu mai personal, că uite ce greşeli ai făcut, că alea-alea. Doamnelor, Domnilor - fuck off. Dacă aveam nevoie de sfatul unor necunoscuţi, îl ceream la coadă la medicamente, că pensionarii de acolo au mai multă experienţă decât un mucos pitit după o tastatură.


Acum, că m-am răcorit niţel, să vă mai povestesc. Am fost la concert Apocalyptica. Foarte frumos şi foarte decent. Muzica le-o ştiam şi le-o plăceam, dar să-i vezi în concert e altceva. Aproape că eşti uimit cum de nu se rup corzile şi cum pot sta în sincron pe ritmul acela drăcesc. A fost o experienţă foarte plăcută, mai ales că n-a venit extraordinar de multă lume, mai ales că m-am întâlnit cu oameni interesanţi şi interesaţi.


Tot astăzi am auzit cea mai tristă scuză posibilă: "Nu pot veni, că e fiica mea în sesiune" (a se nota că era vorba despre un eveniment foarte important, nicidecum de concert). Şi ce legătură are cu prefectura? Partea tristă e că persoana care a spus asta, chiar o crede. Femeie, fiică-ta are 20 de ani! Dacă şi acum are nevoie de mămica pentru a trece de sesiune, avem o problema! Uite, ăştia sunt tocilarii care termină întotdeauna primii, ăia care se implică, ăia de la care vă luaţi cursurile. Decât aşa, mai bine ca mine.


La final, ca să nu uit: mulţumesc frumos, Gigele, pentru că m-ai băgat pe pagina de mulţumiri. Să trăieşti!