duminică, decembrie 24, 2006

Ştire.

Tăiaţi mielul cel gras! Gigel s-a întors!

marți, decembrie 19, 2006

CSI: Sinaia.

Probabil că majoritatea ştiţi că mi-au furat maşina. Ei bine, un nou capitol din viaţa mea plină de femei frumoase, maşini şi bani s-a desfăşurat astăzi.
Ceea ce începuse drept încă o zi monotonă a devenit o adevărată saga poliţistă. Totul a început cu un bip de la un număr pe care nu-l aveam în agendă. Deoarece la momentul respectiv eram în chiloţi, nu am sunat imediat, aşa că la interval de 30 de secunde a sosit cel de-al doilea bip pe telefonul mobil. Deja intrigat, purced să apelez acel număr...sună de câteva ori, apoi o voce necunoscută îmi spune: "De la Poliţia Capitalei - Furturi Auto vă deranjăm.". E clar că până şi poliţia şi-a dat seama că sunt un boss şi că nu trebuie decât să-mi dea un bip şi vedem dacă vreau să stau de vorbă cu ei sau nu.
"Păi nu mă deranjaţi Dumneavoastră, că eu vă sun.", îi răspund. Până la urmă, îmi comunică faptul că mi-au găsit maşina. La Sinaia. Şi îmi dă un număr de telefon să sun acolo. După cum vă puteţi închipui, deja eram exaltat şi mintea îmi zburda la multele aventuri avute în Veyrom (aşa o chema pe răposata). Sun la Sinaia şi îmi răspunde o altă voce misterioasă:
"Bună ziua, vă sun în legătură cu maşina pe care aţi găsit-o...", zic eu plin de speranţe.
"Aaa, bună ziua, să ştiţi că am găsit-o aseară."
"În ce stare e?"
"Păi...ştiţi, e arsă."
"Arsă?"
"Da, în proporţie de 80%. Dar să ştiţi că motorul e încă bun şi aţi face bine s-o ridicaţi astăzi."
"De ce astăzi?", întreb deznădăjduit.
"O fură ţiganii până mâine dimineaţă..."

Să recapitulăm pentru cititorii care au deschis jurnalul mai târziu: în primul rând, poliţia îmi dă bip, când îi sun îmi spun că au găsit maşina, dar că e incendiată şi că ar fi bine să mă duc s-o iau cât mai repede, ca să n-o fure ţiganii. Poliţia îmi spunea să mă grăbesc ca să n-o fure. Poliţia.

Cum, necum, ajunge tata la Sinaia să vadă care-i treaba. Aparent, agentul cu care am vorbit e o fire foarte optimistă, deoarece acel 80% e mai degrabă un 99.9%. De asemenea, este evident că nu este un mecanic foarte priceput, deoarece motorul era, citez din El Comandante (tata): "(...)scrum, praf şi pulbere. Mort. Zob. Terminat.". Restul este deja istorie, dar voi relata pe scurt ceea ce s-a întâmplat în continuare: caroseria carboniazată a fostului meu bolid a rămas acolo, pompierii au scris în raport că totul a pornit de la instalaţia electrică. Se pare că instalaţia electrică s-a hotărât să toarne şi benzină peste maşină înainte să facă scurt-circuit, dar astea sunt detalii. Cazul este clasat.

Ce am învăţat din acest episod? Poliţia Română are, într-adevăr bugetul foarte limitat - nici măcar un telefon pe mobil nu-şi permit; dacă vreţi să comiteţi o infracţiune nu trebuie decât să furaţi o maşină din Bucureşti, o duceţi la Sinaia, vă faceţi treaba şi o incendiaţi. Poliţia locală nu-şi va pune niciodată întrebarea de ce? şi în veci nu vor căuta indicii. Amin!

luni, decembrie 18, 2006

Clovnii roşii.

În sfârşit, după 17 ani, Statul Român a condamnat comunismul. Acesta este un lucru bun. În sfârşit, după 17 ani, cei care au avut de suferit, familiile celor care au murit, celor care au fost la canal, în închisori, celor care au murit prin beciurile Securităţii au primit oficial scuze şi recunoaştere din partea Statului Român. Din păcate, comunismul n-a murit, ci trăieşte în continuare în nava amiral a democraţiei - Parlamentul.
Clovnii roşii, pătaţi de sânge şi de comunism au dat încă o reprezentaţie într-un moment ce ar fi trebuit să fie solemn, arătându-ne astfel adevărata identitate a comuniştilor democraţi. Dragii mei Vadim Tudor, Geonă, Iliescule, Nicolae Văcăroiu şi ceilalţi, ţineţi minte asta: din cauza fraierilor acelora care-au murit în '89 puteţi face voi circ în Parlament. Ruşine!

miercuri, decembrie 13, 2006

Scrieri alese.

Deşi mi s-a sugerat din partea publicului spectator să-i las în pace, nu mă pot abţine: prostia mă deranjează, iar când trebuie să mă confrunt tete-a-tete cu ea sunt chiar dezgustat. Astăzi, despre cei care nu sunt în stare să scrie pe o tastatură.

Îi cunoaştem cu toţii - fie de pe mass-enger, fie datorită mailurilor pe care le trimit, fie dintr-un forum pe care mai scriem. Sunt acei oameni care pur şi simplu nu sunt în stare să scrie într-o formă acceptabilă. Adică cum?
Adică parcă au uitat pur şi de semnele de punctuaţie, pe care nu le mai folosesc sau le folosesc alterat. Ce minte bolnavă s-a gândit pentru prima dată să înlocuiască vechea şi îndelug folosita cratimă ("liniuţa de unire" cum îi spuneam în ciclul primar) cu apostroful acela întors (că nici nu ştiu cum se numeşte - `)? Sa nu mai spunem de folosirea excesivă a punctelor de suspensie îndesite şi înzecite în loc de orice alt semn grafic. NU, în loc de virgulă nu se pune ".....". La fel dacă vrei să laşi fraza în suspensie - pune dracului numai 3 (trei) punctuleţe. Aceşti oameni aproape că sunt mai enervanţi decât cei care nu mai folosesc deloc semne de punctuaţie (deşi, de multe ori pe aceştia aproape că nu-i înţeleg). Mai puneţi mâna pe o carte de gramatică!
Urmează, în sfârşit, cei care din lipsă de altă activitate folosesc în loc de 'ş' şi 'ţ' infamele 'sh' şi 'tz'. De ce? De ce ar dori cineva să strice un text prin astfel de grupuri de litere? Să presupunem că nu ai suport pentru limba română (deşi, acest lucru nu mai este valabil de foooarte mult timp). Chiar nu-ţi poţi da seama că e mai urât în felul acesta? Chiar nu realizezi că laşi o notă de superficialitate şi de gândire puerilă? NU, nu e cool să scrii aşa!
Normal că i-am lăsat la sfârşit pe adevăraţii genului. Pe campionii prostiei în scris electronic - cei care fac prescurtări! Să trecem repede peste idioţenii gen "k" în loc de "ok", "pt" în loc de "pentru" şi inofensivul "nb" pentru "noapte bună" (pe acesta aproape că-l înţeleg, prescurtarea fiind substanţială) şi să intrăm direct în grosul problemei: folosirea lui 'k'. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor (ca să folosesc limba de lemn mediatică), e penibil să scrii cu 'k' în loc de 'c'. E urât, arată cât de dobitok eşti şi are un efect devastator asupra esteticii textului. K să nu mai spunem că dovedeşte lumii k skrii la kterink şi k nu-ţi pasă de discuţie. Te-ai prins?

Paradoxul este că în viaţa "reală", unii dintre ei sunt oameni inteligenţi, iar majoritatea nu ar concepe să scrie astfel pe hârtie. Aşa că haideţi să facem un exerciţiu scurt: înainte să apăsăm pe enter să ne punem întrebarea "aş scrie aşa ceva pe o bucată de hârtie?". Mulţumesc.

marți, decembrie 12, 2006

Face şi muzică.

Îmi cer scuze că n-am mai scris demult, dar lipsa de inspiraţie şi de timp m-a împiedicat să scot ceva de calitate. Deşi nu-mi doresc să continuu printr-un rant, mă văd obligat s-o fac. După ce că e om de media, se ia de Badea şi, să nu uităm, e arogant (Să-mi numeri blogurile, Subiectiv!), mai nou, Alex Mihăileanu se pricepe şi la muzică.

Îmi permit, din modesta mea sărăcie, să-i dau un sfat "tăticului blogosferei" din România: încearcă să faci ca mine - când nu ai nimic bun, nu mai scrie! Cititorii vor fi acolo şi peste două zile şi vor fi mult mai încântaţi să-şi arunce ochii peste ceva bun decât peste nişte presupuneri ieftine de birt. Staţi, totuşi, cu ochii pe primul comentariu la articolul respectiv: nu ştiu cum, necum, dar a scăpat de cenzură un text care chiar are ceva de transmis şi nu-l ridică pe Subiectiv în slăvi (probabil o scăpare de moment).


Una peste alta, promit să scriu şi ceva serios cât de curând posibil. Mulţumesc pentru răbdare.

miercuri, decembrie 06, 2006

Cyberdyne Systems.

Foarte multe cărţi şi filme de anticipaţie prevăd un viitor în care maşinile şi oamenii sunt în război. Este atât de imposibil un astfel de viitor?

Dacă, să ne imaginăm, la un moment dat se proiectează un creier artificial capabil de conştiinţă de sine? Ar fi acesta mai bun decât al unui om? Probabil că primul model ar fi destul de rudimentar, dar ulterior s-ar dezvolta şi nu e atât de greu să ne imaginăm că se va proiecta un creier echivalent cu cel uman. Trebuie să ne dăm seama că, din start, această "fiinţă", deşi aparent egală cu un om, ar fi net superioară. În primul rând, ar avea acces la un "coprocesor" capabil de cel puţin 2.2 miliarde de operaţii matematice într-o secundă (laptopul de pe care scriu acum e capabil de această performanţă). Apoi, nu e greu să ne imaginăm că o astfel de fiinţă ar avea acces aproape instantaneu la surse enorme (cantitativ vorbind) de informaţie - spre exemplu, o bibliotecă întreagă stocată pe un harddisc nu mai mare decât cel de sub degetele mele. Ţi-ar fi frică de o astfel de maşină? Şi mie. Şi acesta ar fi doar începutul, normal că în timp maşinile ar proiecta şi construi alte maşini - mai bune, mai puternice. Perfecte.

Cine ar porni războiul? Credeţi că maşinile ar începe exterminarea oamenilor? Sincer să fiu, îmi place să cred că ceva mai bun decât noi nu ar face această greşeală. Mai degrabă oamenii s-ar speria atât de tare încât ar porni într-o cruciadă împotriva creierelor artificiale. Partea cea mai proastă e că noi am pierde. Nu neapărat războiul, dar am pierde ceea ce am construit şi am fi înfrânţi prin însăşi condiţia umană.

joi, noiembrie 30, 2006

Normal.

Sunt un om ca toţi ceilalţi.
Îmi plac filmele de la Hollywood, îmi plac filmele "proaste" de acţiune în care eroul scapă de fiecare dată şi se alege şi cu fata. Nu, nu vreau să văd filme regizate de africani. Vreau să văd filme cu buget nesimţit de mare şi nu filme independente care au imaginea gândită. Vreau să văd filme cu efecte speciale, împuşcături şi explozii.
Citesc. Îmi plac sci-fi-urile în "format cărămidă" (cum râde un prieten de-al meu), care nu se mai termină şi care mă duc acolo, departe. Nu-mi place să citesc despre mizeria umană, aşa cum o vede un scriitor cambodgian foarte apreciat. Asta pot s-o văd când ies pe stradă. Şi, sincer, mi se rupe total de Cărtărescu. Poftim, am spus-o!
Ascult muzica de-mi place. Da, câteodată vreau să ascult house. Da, am în calculator şi hip-hop. Îmi pare rău dacă dezamăgesc neascultând numai ceva de calitate. Şi ştii ce? Îmi place la nebunie "Modern Talking"!
Ţi se pare că mă îmbrac prost? Este strict problema ta. Eu mă îmbrac în primul rând comod, chiar dacă ţie îţi pare altfel. Şi încă ceva: nu mă voi îmbrăca niciodată stupid doar ca să fiu altfel.
Nu-ţi place cum arată iubita mea? Foarte bine, nici n-aş vrea asta, dar încearcă să nu mi-o mai spui, căci s-ar putea să mă supăr. Şi pentru că sunt un om atât de mizerabil, tot tu vei suferi.

Ăsta sunt eu. Îţi place de mine aşa, foarte bine. Nu? Ei bine, asta este numai problema ta, eu unul mă aflu în interiorul clopotului.

luni, noiembrie 27, 2006

CeN-Aş da!

Ia uite din ce cauză nu-mi fac eu referatul la geodezie fizică: iar a fost Gigi Becali pe OTV. N-oi fi eu om de media, aşa cum este Subiectiv (te pup pe obrăjori, Alex; chiar, te-ai putea prezenta ca: Media. Om de media. Ţi-ar da un aer mai bondian), dar ca om normal stau şi mă întreb: CNA-ul mai există? Adică, în afară de analize detaliate asupra limbajului din desene animate, ei se mai uită la televizor? Să zicem, pe OTV. Atunci când Becali îl face "Mucea" pe Chiliman. Sau când se exprima senin cum că "elevii musulmani să-şi ia şi ei un Coran mai mic la şcoală". Sau când zice că vrea să omoare toţi homosexualii.
Bine, lăsăm OTV-ul din apartament al lui Diaconescu Direct (chiar, pe Becali l-o fi trecut la întreţinere, că prea e tot timpul pe acolo?). Ce ne facem cu TarafTV? Sau cu EtnoTV? Sau cu cum-dracului-s-or-mai-numi-toate-căcaturile-de-televiziuni-ale-lui-Prigoană? Am văzut eu într-o după-amiază cum vindea un mare savant, domnul Ancu Dinca, tot felul de leacuri miraculoase. Băi, asta nu se numeşte escrocherie? Adică, CNA-ul îl amendează pe Dinescu că a zis "cur" într-o emisiune, dar e super-okay cu faptul că unii vând leacuri de cancer?

sâmbătă, noiembrie 25, 2006

Blogosfera se întoarce!

Lame-o-metrul a atins cote alarmante ale penibilului astăzi, prin însemnarea lui Subiectiv (uite, băiete, că mie nu mi-e frică să nu care-cumva să-ţi creez trafic; oricum ştiu că nu te va citi nimeni dintre cei care citesc aici). Iar se ia de Mircea Badea cum că, vezi Doamne, cineva şi-a bătut joc de el făcându-i un articol în Wikipedia. Dragul meu Alex, pe tine nu prea te văd cu biografie în Wikipedia, aşa că ciocul mic şi joc de glezne.
Şi de ce se ia toată lumea de Badea, în fond? Pentru că a îndrăznit să se pună cu mafia blogosferei româneşti. Ţine-o tot aşa, Mircea, împreună vom învinge penibilul!

joi, noiembrie 23, 2006

Mimez pentru tine.

Cum-necum, m-am uitat şi eu la emisiunea "Dansez pentru tine" şi pot spune că am tras mai multe învăţăminte. În primul şi-n primul rând, boala (oricare ar fi aceea) de care suferă Andreea Marin e transmisibilă sexual, că prea e Bănică moale şi face emisiuni cretine cu rating uriaş de când s-au căsătorit. Ar trebui să apară un medicament cu numele ceva gen: Zânamol Uno sau Surprizin (parcă şi văd reclama: înainte mă uitam de mai multe ori pe noapte la "Surprize...", însă de când iau Zânamol Uno, dorm mult mai liniştit şi "Din dragoste" a rămas la fel).
Revenind la emisiunea noastră, nu pot să nu constat cinismul crunt din spatele acestui format de televiziune, mai ales atunci când sunt eliminaţi participanţi. Dar, ştiţi, mama mea are nevoie de operaţie ca să trăiască. Ştim asta, Gigel, dar dansezi infect! De fapt, ar fi o uşurare pentru mama ta să moară şi să nu te mai vadă cât de prost dansezi! Fratele meu are nevoie de un rinichi nou, nu mă puteţi elimina! Ba da! La cât de prost dansezi, nici un spital din lume nu ar face operaţia fratelui tău. Îl vezi pe Smiley că are vreo problemă? Nu! Pentru că el dansează atât de bine...

Oricum, sunt de părere că ar trebui mărită aria de activităţi făcute pentru tine. Gen, "Fac alpinism de performanţă pentru tine" (exclus celor în scaun cu rotile), "Joc şah pentru tine" (moderator Kasparov), "Fac sex cu trei homosexuali negri pentru tine" (moderator Titus Steel, bineînţeles - interzis femeilor!).

duminică, noiembrie 19, 2006

Retro.

Mai ţineţi minte post-ul acesta din mai? Ei bine, Claudiu mi-a reamintit şi mi-a dat o idee genială: să caut intro-urile pe YouTube!

joi, noiembrie 16, 2006

Mass-enger.

Iniţial, am vrut să scriu (încă) un text legat de viaţa mea personală şi despre cine are voie şi cine nu are voie să facă mişto referitor la povestioarele mele. Între timp, am renunţat la tentativa tiranică pentru astăzi, dar vine încă un rant în stilul You know what really grinds my gears?.

Astăzi, vom analiza şobolanul de messenger sau homo mesengarus. Aceste specimene pot fi întâlnite, în general, în jurul serviciului de mesagerie instantă de la Yahoo!, cunoscut preponderent sub numele de "mess".

Un prim semn de apartenenţă la rasa specificată mai sus este id-ul pe care şi-l alege subiectul. Un şobolan de messenger nu-şi va alege niciodată numele propriu ca şi id. Nu, el are întotdeauna ceva greu digerabil, cu cifre şi multe caractere ciudate de genul underscore ( _ ). Neapărat în limba engleză.

Bineînţeles că la acest punct nu suntem siguri, aşa că trebuie să ne uităm şi la status. Şobolanul de messenger îşi trăieşte toată viaţa online, el neavând viaţă socială. De asemenea, simte nevoia să o împărtăşească prietenilor din listă prin texte de genul: "Mănânc...brb"; "Pe budă...bbl"; "Fac sex." (greu de crezut - reţineţi, şobolanul nu are viaţă socială). Bineînţeles, cum viaţa umană este, în mare parte compusă din sentimente şi acestea şi-au găsit locul printre statusuri: "Sunt îndrăgostit(ă) de X-ulescu" sau "Puuuuupici ducici de tot pentru iubi meu"; "Foarte sad....dnd" (observaţi, şobolanul foloseşte foarte mult cuvinte şi expresii din engleză); "Alerg pe clouds pufoşi de snow...".
O altă categorie de statusuri se referă tot la starea de spirit a posesorului, dar prin versurile unei melodii sau un citat dintr-un clasic dispărut demult. Se subînţelege că în engleză şi citat prost. "It's better to have loved and lost than to have never loved........foarte sad.....dnd".
O altă caracteristică întâlnită atât în conversaţii, cât şi în status sunt punctele de suspensie folosite excesiv: "Am fost la şcoală.......şi după am chiulit.....brb....lol.....", dar despre asta mai târziu.

Un alt punct important de notat sunt avatarurile (pozele acelea mici, de lângă nume). Acestea sunt de două feluri: fie nişte animăluţe drăguţe în ipostaze drăguţe, fie o floare. Pentru cei hardcore, neapărat emblema formaţiei preferate, redimensionată prost să încapă in 100x100.

Şobolanul de messenger are ca primă poruncă: "Nu refuza niciodată o invitaţie de adăugare în listă!". Din acest motiv, şobolanul are o listă impresionantă, de câteva sute de "Buddies" pe care te afli şi tu, deşi nu ai făcut decât să-l întrebi cât e ceasul. Apoi, fiindcă şobolanul nu are ce face, te va întreba de sănătate de câte ori te va vedea că apari online: "Ce faci?". Îi răspunzi că "Bine" şi te lasă în pace sau, dacă eşti ghinionist, iţi povesteşte ce-a mai făcut el. De obicei îţi va spune cum s-a certat cu altcineva pe messenger şi că acela stă acum pe invizibil. Nenorocitul!

Am lăsat la sfârşit trăsătura cea mai enervantă a şobolanului: faptul că nu se poate abţine să nu dea mass la tot felul de prostii primite de la alţi şobolani, de genul: "Preşedintele Microsoft vrea să salveze lumea de cancer şi dacă trimiţi asta mai departe o să primesc cinci cenţi." sau "Apasă de zece ori pe F4, aruncă laptopul pe geam şi vei afla numele persoanei iubite." sau " [link] looooool ce tare. dă mai departe.....loool".

Folosiţi cu încredere butonul de "Ignore". Eu am făcut-o şi n-o regret. BBL.

miercuri, noiembrie 15, 2006

Veni, vidi, kitsch.

Sietch vă prezintă în exclusivitate noile tendinţe ale modei! După cuplul de (ş)aur de luna trecută, am văzut astăzi varianta solo, reloaded. Staţi cu ochii pe "Bad boy" pentru că poate deveni noul "De puta madre".

duminică, noiembrie 12, 2006

Blogosfera în zece paşi simpli.

Revin la blogosferă, căci mă agasează.

În primul rând, ce este blogosfera? Wikipedia ne spune că blogosfera este o reţea socială formată din bloggeri care se citesc unii pe alţii, care se comentează unii pe alţii şi care au varii relaţii sociale. Teoretic, nu sună foarte rău. Practic, blogosfera (mă refer la cea românească, nu ştiu cum o fi prin alte părţi) este formată numai şi numai din snobi şi ipocriţi.

Cum recunoaştem un blog blogosferic? Există câteva semne clare ce pot da de gol un jurnal pasibil de intrarea in blogosferă:
  1. Blogroll

  2. Orice blogosferic ce se respectă trebuie să aibă un blogroll (cred că aşa se numeşte lista aceea din lateral cu legături către alte jurnale) enorm, indiferent dacă ar fi imposibil de citit în 24 de ore tot ce e acolo. Exemplul cel mai elocvent este Andressa, care are un milion de legături acolo.

    De asemenea, un blogosferic-wannabe trebuie să aibă legătură în blogroll către cele mai cool jurnale la început şi, pe măsură ce se integrează să extindă până la un milion. Vezi exemplul precedent.

  3. Discuţii pe marginea textelor celorlalţi

    Ca să-ţi păstrezi o bună poziţie în blogosferă, nu se poate să nu mai perii puţin, din când în când, pe cei mai mari. Astfel, cel puţin o dată la două săptămâni, trebuie să ai o înregistrare despre cât de bine scrie X-ulescu sau câtă dreptate are Y-ulescu în ceea ce spune în ultima lui înregistrare. Dacă eşti deja bazat, nici măcar nu mai trebuie să ridici în slăvi ceea ce citeşti, ci doar să dai o legătură. Exemplu clar din ultima categorie.

    Automat, orice fraier care vine cu o idee nouă sau care îndrăzneşte să critice blogosfera trebuie desfiinţat imediat şi irevocabil (nici nu vreau să mă gândesc la câte înjurături îmi voi lua dacă, păzească Cel de sus, citeşte blogosfera post-ul acesta). Orice om cu alte idei decât cele acceptate, trebuie atacat feroce. Exemplele sunt numeroase, dar nu voi da decât referitor la ultimul "incident" de acest fel: Nici nu dau link către tine, ca să nu faci trafic pe seama mea.


  4. Pasiuni

    Orice blogosferic trebuie să fie pasionat de jurnalism, fotografie şi poezie. Normal că nu se pricepe la nici unul dintre aceste subiecte, dar îi place să arate cât de mult ştie el în domeniu. Băeţi (sic), dacă ai jurnal, nu eşti jurnalist. Pentru că nu mă pricep deloc la acest subiect, iniţial mi-am spus că n-ar trebui să dau exemple, dar aroganţa unora e motiv suficient.


  5. Proiecte

    Blogosfericul nu-i blogosferic destul dacă nu are proiecte. Nu contează ce anume face, nu contează că nu interesează pe nimeni (decât tot pe alţi snobi...ăăăsta alţi bloggeri), dar blogosfericul trebuie să poată spune "Am început un proiect..." la orice oră din zi sau din noapte. De fapt, îi place al naibii de mult să vorbească despre asta. Ia uite exemplul (pont - uitaţi-va la categoria Prieteni, din dreapta).


Ce-i de făcut? Nu cred că avem ce le face. Chiar dacă nu-i citim noi, cineva tot îi va citi. Iar dacă nu-i va citi nimeni din afară, se vor citi între ei şi se vor lăuda în continuare unii pe alţii.

De ce am scris asta? Ca să se ştie foarte clar că nu vreau să fac parte din blogosferă. Cel puţin, nu în forma aceasta.

De asemenea, dacă se întâmplă să mi se citeasca de către cei menţionaţi mai sus, vă rog, nu vă simţiţi speciali. Am citit foarte multe porcării, mult mai mari decât exemplele de mai sus, dar cu voi chiar mă întâlnesc zilnic.

[Va urma!]

vineri, noiembrie 10, 2006

Banc.

Banc aflat prin intermediul statusului de Yahoo! Messenger al lui Syl:

De ce e Moş Crăciun mereu fericit?
Pentru că el ştie cel mai bine unde locuiesc fetiţele obraznice.

luni, noiembrie 06, 2006

Unora le place jazz-ul...

Statutul de student nu mai e ce era pe vremuri (bineînţeles că sunt ipocrit pentru că nu am de unde ştii cum era pe vremuri, dar vorbesc şi eu din auzite). De ce spun asta? Deoarece mă uit la colegii mei şi nu pot accepta că sunt pe aceeaşi treaptă cu ei. Cei mai mulţi sunt inculţi, iar unii dintre ei au devenit atleţi ai prostiei. Nu mai suport să le văd feţele nedumerite de bovine aterizate în centrul oraşului. Nu le mai suport muzica proastă şi replicile de rahat. Îmi este dor de o discuţie inteligentă pe subiecte variate, îmi este dor de o discuţie despre politică purtată la un pahar de vin (roşu, se ştie). Nu le mai suport feţele nedumerite la auzul oricărei glume care nu conţine cuvintele "pulă", "cur" sau "căcat", de parcă tocmai aş fi încercat explicarea fenomenului de rezonanţă magnetică.

Unii sunt pur şi simplu proşti (în sensul de coeficient de inteligenţă scăzut) - pe aceştia îi vezi dintr-o mie pentru că au tot timpul fie o expresie perplexă, fie o căutătură încruntată. Alţii sunt doar inculţi - oricât le-ai cere părerea despre un film (spre exemplu), tot despre ultima comedie dobitoacă îţi vorbesc sau despre ultimul hit al lui Guţă. Evident că sunt câţiva care promit, dar lor le lipseşte stilul şi îi simţi că, deşi au intelectul necesar sunt, pur şi simplu, neciopliţi. Oricât ar încerca, nu pot aprecia un vin bun, ci numai un pahar de tărie. Nu pot avea o prietenă, trebuie s-o fută. Categoria cea mai puţin comună este reprezentată de cei fără pic de personalitate: au inteligenţa, au ceva bun-simţ, dar nu posedă pic de originalitate, aşa că devin în scurt timp copii la indigo ai celor din jur (după norocul fiecăruia - manelist sau rocker, împărat sau proletar - în funcţie de cei pe care îi au aproape).

Că tot ziceam mai sus de fete, îmi este dor să flirtez cu o fată. Mă refer, bineînţeles la subtilităţile romantismului şi ale seducţiei. Mă refer la un zâmbet fugar, la o discuţie despre vremea de afară care să-ţi dea speranţe. Îmi place să citesc lucruri în postura corpului şi în culorile asortate ale îmbrăcăminţii unei femei, în parfumul şi în eleganţa mersului. Da, idioatelor, felul în care mergi pe stradă contează. Da, idioato, nu vreau să-ţi văd sânii şi fundul alături de tot bulevardul, ci vreau să mergi alături de mine pe stradă şi să mă laşi să ghicesc lucrurile de sub straie. Vreau ca o atingere pe mână să însemne ceva. Şi nu doar pentru că îmi închipui eu că înseamnă ceva. Când îmi spui că îţi place o melodie, vreau să citesc ceva din sufletul tău în versurile şi în ritmul acela!

Unora le place jazz-ul, altora le place de Becali.

duminică, noiembrie 05, 2006

Dor.

Mi-e dor de tine, dar tu nici nu vrei sa stii ca (mai) exist.

miercuri, noiembrie 01, 2006

Fapte de viaţă.

Recent, am redevenit pieton ratebist şi deja mi s-a întâmplat un lucru demn de menţionat. Eram în cinci astăzi, pe la patru după-amiaza şi am văzut prima tipă şi bună şi drăguţă şi îmbrăcată bine în tramvaiul cinci! În acelaşi tramvai, am văzut pe cineva care semăna foarte bine cu Lăză. Stăteam şi mă întrebam: ce pot însemna aceste două evenimente? Ce încearcă Universul să îmi transmită? Puteam simţi răspunsul cum se apropie de mine. Era ceva mare şi important. Dar în fracţiunea de secundă în care se forma ideea undeva în adâncul subconştientului meu, s-a eliberat un loc şi m-am aşezat uitând pentru totdeauna (poate?) răspunsul.

În altă ordine de idei, Audi va scoate la anul o variantă de Q7 cu motor de 500 de cai, care va ajunge de la zero la o sută de kilometri pe ora în circa cinci secunde. Recomand tuturor taximetriştilor să deschidă bine ochii şi să-şi spună rugăciunea.

duminică, octombrie 29, 2006

Fug.

- Vă pot ajuta cu ceva? întrebă fata veselă.
Avea cam nouăsprezece ani şi probabil aceasta era prima ei slujbă.
- Aş dori să plătesc astea şi am făcut plinul la pompa doi, răspunse ursuz bărbatul.
Fata luă băutura energizantă şi sandvişul şi le trecu peste cititor. Acesta scoase câteva sunete stridente.
- Păreţi foarte obosit...oamenii pe aici sunt foarte primitori şi poate că aţi putea dormi pe undeva. Clipi de câteva ori şi zâmbi arătându-şi dantura perfectă. Era foarte drăguţă.
Bărbatul rânji şi-i răspunse ironic:
- Dacă rămân la tine, mă vei întreba de ce fug.
- De ce fugi? încercă fata să intre în joc.
- Nu de ce, de cine. N-ai înţelege.

Cinci minute mai târziu, benzina era plătită şi domnul X gonea iarăşi pe autostrada de est. Tot timpul spre est, pentru că acolo este răsăritul. Totuşi, nu putea să nu se uite în retrovizoare, ca şi cum spera să-l urmărească cineva, dar în spate nu era decât un apus roşiatic de soare.

miercuri, octombrie 25, 2006

Anunt.

Celui/Celor care mi-au furat maaina:
Hai ca mi-am cumparat astazi doua dintre cartile acelea care erau in spate. Adica alea doua groase, ca m-am gandit ca poate va plac si voua. Deci, nu mai astept inpoi decat pe aia mica si galbena si pe aia mica si de economie. Si bata, sa am cu ce va bate dupa. Multumesc.

P.S. Maine incep la zece. Tot nu avem voluntari?

marți, octombrie 24, 2006

Siguranţă şi încredere.

Mi-au furat maşina. Cum cine? Ei. Am constatat acest lucru astăzi pe la prânz când m-am dus până la maşină să-mi iau nişte cărţi pe care le lăsasem în portbagaj. Ajung la locul de parcare şi îl găsesc deja ocupat de altcineva. Mai caut ce mai caut prin parcare într-o încercare disperată de a găsi maşina, dar fără succes. Sentimentul care te încearcă atunci când realizezi că ţi s-a furat maşina nu poate fi descris, de aceea nici nu voi încerca. Tot ce pot spune este că ai un reflex idiot de a te uita stânga-dreapta, de parcă te aştepţi să apară maşina de undeva. Eventual cu Andreea Marin lângă - "Este seara taaaa...".
Ajung înapoi acasă şi sun la informaţii (pentru că nu vroiam să sun direct la 112, ca să nu ţin liniile ocupate, de). Mi se zice că la 955. Sun la 955 şi acolo nu aud decât o bandă care îmi spune să sun la 112. Mă rog, sun la 112. Mă simţeam ca-n Occident. O tipă amabilă, îmi ia datele, mă asigură că se va rezolva, ba mai mult, îmi face legătura cu cine trebuie la Furturi Auto. Deja începeam să mă simt bine.
În mod normal, a trebuit să mă duc în Candiano Popescu să declar furtul. Cam de când am ajuns acolo, s-a rupt firul în socialisto-comunist. Când am păşit în faţa ghişeului a fost de parcă am trecut o graniţă temporală cu 20 de ani în trecut. Nu mai eram la Poliţie, ci la Miliţie, domnişoara amabilă de la telefon s-a transformat în plutoner de miliţie cu burtă mare, mai multe cefe şi opt clase. Am dat cam o oră declaraţie despre cum mi s-a furat maşina. Un moment clasic este deja dialogul despre ce aveam în maşină:

Miliţianul: Aveaţi ceva în maşină?
Eu: Da, nişte cărţi?
Miliţianul (circumspect): Câte?
Eu: Patru.
Miliţianul: Ce fel dă cărţi?
Eu (contrariat, zic ceva la repezeala): Nu mai ştiu...beletristică.
Miliţianul: Scrie acolo - "Patru cărţi beletristică". Altceva mai aveai?
Eu: Un pulover...
Miliţianul: "şi un pulover". Era al dumneavoastră? (Dau din cap că da)..."bărbătesc de culoare" şi scrii acolo ce culoare avea.

După câtva timp, terminăm cu declaraţiile şi iar am avut o scânteie de speranţă când a venit comisarul Popescu (după ce se termină ancheta, îi voi da numele real) să ancheteze la faţa locului. Adică, am mers împreună până la locul de parcare. Erau Popescu şi partenerul lui, într-o Dacie MAI. Nu tocmai Miami Vice, dar ce dracului, asta avem, cu asta defilăm. Mă urc în spate şi am parte de o cursă infernală. Vă jur, am fost atent, nu a semnalizat niciodată! Ajungem în faţa blocului şi le arăt unde era maşina, la care partenerul lu' Popescu scoate o cameră foto şi mă pune: "Staţi dumneavoastră exact unde era maşina, să facem nişte poze." Trage nişte fotografii şi prin parc - i-o fi plăcut coloritul frunzelor. În acest moment, mă aşteptam să mergem să investigăm împreună, să-i "scuturăm" pe cunoscuţii hoţi din cartier, să vorbim cu vreun informator, să stăm la filaj. Ei bine, nu. Asta a fost, vă contactăm noi. Şi au plecat.

P.S. Cine mă duce şi pe mine mâine la facultate? Încep la opt.

duminică, octombrie 22, 2006

"Crede in tine"

Incercand cu disperare sa inchei seria de post-uri in care eu si Cos ne taiam venele reciproc, (btw Cos, la mine la 3 da?) imi voi indreptata furia oarba catre umilul televizor din domiciliul fiecaruia. Aceast etern subiect mi-a furnizat inca o idee si m-a umplut de un amestec de frica si confuzie.

Mai concret, noua reclama la frigiderele (si nu numai) Arctic. Asadar, cat de rau ai ajuns sa ai nevoie ca frigiderul sau cuptorul sa iti spuna, sa crezi in tine??? Eu cred ca destul de jos. Nu este de ajuns ca deja te imbina Renault sa fii propiul tau sofer (parca ai de ales cand ai un Renault) sau ca prietenii stiu de ce cand tu habar nu ai si te chinui de 4 ani sa afli (sau de cand este reclama aceea nesuferita). Nu domnule, acum psihologul tau este prajitorul de paine...stie el de ce.

Nu vad cum, in ce fel si prin ce miracol acest slogan reuseste sa vanda aparatura electro-casnica si oricum daca cineva s-ar obosi sa imi explice as refuza sa inteleg (aviz celor de la comment :) ). Poate se gandesc sa lanseze un trend. Ma gandesc la seria Bebeko. NU POTI sa ai un copil pana nu ai gama Bebeko. E clar! Pana si eu inteleg asta. Asadar, extrapoland, daca vrei sa crezi in tine cumpara un Arctic. Usor, usor va reusi sa isi intaresca pozitia ca brand-ul cel mai ales in randul maniacilor depresivi probabil.

Chiar cand ma gandeam ca am terminat dezbaterea acestei fascinante revelatii si am stabilit targetul din noua promotie Arctic, site-ul lor ma aduce inapoi precum un cosmar recurent. Arctic Te place cand zambesti !?!?! Si daca nu zambesc, ma fugareste prin casa? Am sa ajung sa zambesc nervos ori de cate ori ma apropii de bucatarie precum o hiena? Sau poate vine sa intaresca ideea de Crede in tine...fii fericit...viata e frumoasa....lasa lama jos din mana...cumpara arctic!
Cine "coace" aceste sloganuri??? Si mai interesant, cine accepta si plateste aceste sloganuri???

cheia e la tine (reclama la bere), pisicile simt diferenta (reclama la o mancare de pisici), activ la interior - se vede la exterior (reclama la un iaurt), dare for more (reclama la un suc), ...iesi in MCavatanj (reclama la un fast food), just do it (reclama la incaltari sport) , ...daca am trai si noi la fel de intens precum musculita aceasta (reclama la un operator de telefonie mobila)....happy shopping!

In incheiere va las sa cugetati si sa va minunati iar eu ma duc sa pap o banana si sa ii povestesc cuptorului copilaria mea.

vineri, octombrie 20, 2006

Şi tu? Eu, nu.

Înainte, îmi plăcea să ies în oraş. Mă relaxam şi mă simţeam bine. Râdeam foarte mult şi făceam lumea să râdă, dar cu trecerea anilor (poate că nu sunt ani, dar cine mai ţine socoteala?), râd din ce în ce mai puţin. Serile plăcute cu beri multe se împuţinează pentru că toată lumea vine cu maşina şi, invariabil, prima jumătate de ora din discuţie este rezervată traficului infernal din Bucureşti şi imposibilităţii găsirii unui loc de parcare. Apoi, încep să sune telefoanele şi fiecare vorbeşte cam zece minute ca să-şi rezolve nişte ultime probleme înainte de încheierea zilei de lucru.
Normal, se formeaza grupuleţe, până la urmă lumea tot se simte bine; mai depeni o amintire, mai spui ultimul banc cu Gigi Becali, mai flirtezi cu Gigica. Marele sentiment de gol apare la sfârşit, când observi că toată lumea se duce acasă însoţită, fiecare are pe cineva şi, oricât de mult ai vrea să duci măcar un amic acasă, tot singur ajungi în maşină. E frig şi singurul tău gând inteligent este dacă să-ţi aprinzi sau nu încă o ţigară. Decizi să nu pentru că e frig rău afară. Momentul cel mai deprimant, însă este atunci când chiar ajungi acasă, dai o tură prin frigider, constaţi iarăşi că n-a avut cine să-l umple. Apoi te indrepţi spre pat şi, bineînţeles că toate lucrurile sunt exact aşa cum le-ai lăsat pentru că n-a avut cine să ţi le deranjeze. Te bagi în aşternut şi te omoară liniştea - îţi dai seama că nu respiră nimeni lângă tine, nu te înghionteşte nimeni cu genunchiul în coaste şi nu-ţi fură nimeni plapuma.
Apoi, liniştea te întreabă: "Şi tu?". Îi răspunzi, aproape adormit: "Eu, nu..."

marți, octombrie 17, 2006

Fum si oglinzi.

Ma gandeam recent, oare ce te poate sa face sa te simti mai gol pe dinauntru decat un truc de magie caruia ii afli secretul la sfarsit? Acum sincer, eu mereu am crezut (imatur, stiu) ca atunci cand nu imi pot explica ceva, oare chiar nu exista un strop de magie? Doar asa un pic, de vara? Si nu, nu ma refer la toaster sau miracolul electricitatii. Ma refer la aceea aura mistica, cand ti se taie respiratia asteptand ca femeia sa fie taiata in jumatate, linistea din sala, doar tu si magicianul care te joaca pe degete. Toate aceasta magie, acesta suprasarcina de sentimente rispita brusc cand afli secretul.
Societatea de consum ti-a tras-o din nou baiete. Lumea vrea iluzii, noi le vindem 3 la 10 mii. Vai, chiar ai crezut? Ce dragut esti, du-te acasa si maturizeaza-te.

Evident totul este in cel mai pur sens metaforic. Nu am fost la un spectacol de magie si nu stiu cat de curand am sa merg. Ce am inteles eu, ca totul este doar un joc de lumini si umbre, fum si oglinzi si ropote de aplauze la final cand se aprind luminile si tu nu ai inteles nimic. "Spectacolul s-a terminat" , iti spune batrana care matura pe jos. Tanti...you don't know the half of it.

Maturizarea este un proces pe care eu il urmez foarte anevoios si cu care ma impac foarte greu (sau chiar deloc). Nu sunt de acord cu ideea ca trebuie sa cresc, ca lumea mai si moare, ca prieteniile se mai racesc si ca dau navala peste tine responsabilitatile si te prind cu pantalonii in vine jucandu-te in nisip.

A trebuit sa incep sa lucrez de curand si nu pot spune decat ca a venit ca o mare cireasa pe tortul meu de 20 de ani. Nu atat ca este greu, dar in momentul in care ii raspunzi cuiva care te intreaba "ce faci?" cu "sunt la birou" ceva in mintea ta se rupe. Iarna devine un inconvenient major, adio bucuria cu care priveai prima ninsoare. La naiba iarasi nu porneste masina si trebuie sa dau si zapada si imi ud si pantofii si sacoul. Adio aruncat cu banii aiurea si te gandesti tu ce faci mai incolo. La revedere iesitul seara pana rasare soarele, maine am de lucru, nu pot.

Nimic nu este permanent. Evident o sa spuna toti, dar nu si pentru mine. In ultima vreme toate aceste lucruri au aparut pentru mine ca primele schite pentru Da'Vinci. (a se citit "precum idei geniale). Imi place sa cred ca totul are un strop de magie, ca lumea nu este murdara si abrutizata. Nu simte invidia, nu este capabila sa te insele sau sa iti faca rau cu adevarat. Sa cred ca ceea ce vad la televizor este atat de departe incat nu ma va atinge niciodata. Sunt aici, ferit in coltisorul meu caldut si ascuns pentru totdeauna. Restul, ce aud ca au facut Gigel cu Gigica sunt doar povesti. Mie nu mi se poate intampla asa ceva. Le privesc cu un aer degajat si ma bucur astepand prima zapada. Mie nu mi se poate intampla nimic. SUNT INVINCIBIL...sunt un copil. (ignorance is bliss...please bless me)

LE: tot ce am scris mai sus este gresit. Nu mai sunt de acord cu nimic de acolo...

sâmbătă, octombrie 14, 2006

Hausaufgabe.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă faceţi un amic şi apoi, după mai mult timp petrecut "împreună" (mă refer la ordinul de mărime cateva luni spre un an - mai din cauza faptului ca aveţi aceeaşi slujbă, mai la o bere etc.) să vă daţi seama că respectiva persoană pur şi simplu doesn't cut it? Adica are nişte defecte evidente şi deranjante care până la urmă te fac pe tine să arăţi prost, căci "cine se aseamănă se adună", vorba 'ceea. Nu ştiu cum de n-ai observat atâta timp sau poate că ai observat, dar atunci nu prea te interesa, dar noua situaţie socială te cam împiedică să ai astfel de prieteni. Oricum, ce-i de făcut? Persoana respectivă te consideră deja prieten şi nu mai ştii cum să ieşi. Ha! Vedeţi, nu s-a gândit nimeni la asta. Aştept răspunsuri pe adresa redacţiei.

vineri, octombrie 13, 2006

Care-O-meter.


Asta referitor la persoanele care m-au întrebat de ce am citit ieri ziarul la cele două cursuri de geodezie.

marți, octombrie 10, 2006

Secret agent man.

"There's a man who leads a life of danger
To everyone he meets he stays a stranger
With every move he makes another chance he takes
Odds are he won't live to see tomorrow

Secret agent man, secret agent man
They've given you a number and taken away your name

Beware of pretty faces that you find
A pretty face can hide an evil mind
Ah, be careful what you say
Or you'll give yourself away
Odds are you won't live to see tomorrow

Secret agent man, secret agent man
They've given you a number and taken away your name

Secret agent man, secret agent man
They've given you a number and taken away your name

Swingin' on the Riviera one day
And then layin' in the Bombay alley next day
Oh no, you let the wrong word slip
While kissing persuasive lips
The odds are you won't live to see tomorrow

Secret agent man, secret agent man
They've given you a number and taken away your name

Secret agent man"

Johnny Rivers - Secret agent man


Astăzi mă simt ca un agent secret. Poate că sunt, aşa că ar trebui să te fereşti de mine.

duminică, octombrie 08, 2006

Băieţi buni.


Vrei sa fii şi tu "Bad Boy"? Citeşte Sietch în continuare!

sâmbătă, octombrie 07, 2006

Fumuri.

Am reuşit să depistez toate lucrurile care mă împiedică să mă las de fumat:
  • Cafeaua - nu se poate să ai o cafea în faţă şi să nu tragi un fum, două: e împotriva ordinii Universului.

  • Pauzele la facultate - ai zece minute în care să faci ceva, altceva. Pentru măncare nu prea ai timp şi chiar că trebuie să-ţi dezmorţeşti picioarele, aşa ca te duci până afară. Afară se fumează şi ar fi chiar lame să stai cu mâinile în buzunare. Aşa că fumezi.

  • Barbu Văcărescu - eşti în maşină şi mergi atât de repede încât te depăşesc băbuţele care vin de la piaţă, bineînţeles că ai prins banda proastă şi toată lumea din faţa ta face stânga, doar tu vrei să mergi înainte. Aşa că fumezi, mai ales că nu ai muzică.

  • Aşteptarea - orice moment în care trebuie să aştepţi ceva e un prilej bun pentru o ţigară. "Aaa, mai întârzii? Lasă, am şi eu timp de-o ţigară...".

  • Sesiunea - momentele acelea în care ai face orice numai să iei o pauză, aşa că fumezi.

  • Fumătorul de lângă tine - dacă mai eşti cu cineva care fumează, s-a terminat.

  • Coreea de Nord care face teste nucleare - îţi dai seama că poţi muri din alte cauze cu mult înainte de cancerul la plămâni.

Cu alte cuvinte, singura soluţie pentru a mă lăsa de fumat ar fi să intre in ilegalitate cafeaua, să nu mai avem pauze la facultate, dar nici sesiune, să se dinamiteze Barbu Văcărescu, să fiu atât de important încât să nu mai aştept după nimic, să nu mai fumeze nimeni şi să fie pace în lume. La naiba!

miercuri, octombrie 04, 2006

AP.

Uitându-mă la televizor (destul de rar, permiteţi-mi să spun), nu pot să nu observ acele categorisiri făcute de CNA. Mă refer, evident la faimoasele: "Genul programului: comedie. Poate conţine limbaj licenţios etc.". Care este scopul general al acestor etichete? Evident, să protejeze copiii de violenţă excesivă, scene de nuditate şi altele. Puteţi să spuneţi că sunt paranoic, că am o imaginaţie bogată sau mai ştiu eu ce, dar nu este atât de greu să ne imaginăm următorul scenariu: undeva pe la două noaptea, copilul nu are somn şi se strecoară în sufragerie, unde este poziţionat de obicei televizorul, şi începe să butoneze telecomanda. Vi-l puteţi imagina zicând vreodată: "Ah! La naiba, nu am încă 18 ani, aşa că nu mă pot uita la Sex fierbinte în trei cu Laura Andreşan şi nici măcar la Răzbunarea samuraiului înarmat cu Uzi"? Aşa că, la ce ne mai trebuie cerculeţ pe film? Plus că, de ce să nu recunoaştem, pătrăţelul roşu face parte deja din pop-culture. Era mai cool.

Rezultatul ultimului studiu CNA asupra desenelor animate arată aşa:

  • Forme de violenta fizica: lovituri, bataie, ranire (cu obiecte), ranire (cu arme), crima, tortura, luare de ostateci, privare de libertate, tâlharie, explozie, accident, violenta de masa, distrugeri, altele.

  • Forme de violenta verbala: certuri, injurii, ridicare de ton, tipat, limbaj licentios, obscen, calomnie, insulta, ridiculizare, atac la persoana, amenintare, argou, altele.

Ale dracu' desene animate!

luni, octombrie 02, 2006

Curat rural.

Sunt sigur că toată lumea a auzit despre proiectul "Satul francez", un nou cartier situat în oraşul Bucureşti. Păi, dacă este un cartier într-un oraş, de ce se numeşte sat? Care ar putea fi legătura ascunsă dintre o aşezare rurală şi aceste clădiri din oţel, poroterm şi termopan? Cele mai apropiate vaci sunt casieriţele (De ce naiba este cuvântul acesta diminutivat? Majoritatea sunt persoane deloc drăgălaşe.) de la Billa Floreasca, renumite mondial pentru durerea profundă resimţită în părţile dorsale ale corpului faţa de doleanţele clienţilor.

Ar trebui să se facă şi un "Oraşul francez" în comuna Epureni, judeţul Vaslui pe o uliţă mai ferită. La naiba, mai bine să se numească "Metropola franceza" direct. Locuitorii acestor două zone s-ar putea felicita reciproc: "Da, dragă, e o zonă foarte bună - avem acces rapid la primărie, şcoală şi biserica şi nu e aşa de multă poluare ca-n centru". Bineînţeles, rudele mai sărace ale celor câţiva norocoşi, ar bârfi pe la barul de zi din sat despre "ai auzit, mă de a lu' Goangă? S-a mutat în metropola franceză. Dă-l dracu', ca are bani de la tac-su.".

joi, septembrie 28, 2006

Instataneu de Bucuresti (Savarina)

(titlul acestui post este in onoarea lui Razvan care, dupa lungi discutii, m-a facut sa inteleg ca numele de Savarina este cel mai potrivit pentru un santierist. NU stiu de ce si nu ma intrebati.)

Cadru: pe o strada mai sus de a mea unde este un santier. Eu veneam de undeva...si ma duceam in alt loc.
Personaje: 4-5 muncitori si un sofer de duba.

Sofer: Uite bai Marinica, ca nu mai merge!!!
Muncitor1 (cel mai probabil Marinica): Ia da-i ma o cheie.
(Soferul da o cheie si spre uimirea tuturor, motorul chiar NU mai merge. Se aude un sunet de contact in timp ce motorul se zbate sa porneasca fara succes)
Muncitor2: Aaaaah....pai uite ma ca nu merge.
Muncitor3: Da.
(In acest moment eu m-am oprit din mers din motive evidente.)
Marinica (simtindu-se in miezul discutiei din moment ce problema i-a fost prezentata lui): Ia mai da-i o cheie.
(Evident, motorul chiar nu porneste si soferul chiar nu mintise.)
Marinica: Aaaah...pai e de la bujii. Nu face scateie.
Muncitor3: Da.
Muncitor2: Da ma, e de la bujie! Clar!
(Umeaza deshiderea capotei si evaluarea starii bujiilor. Spre dezamagirea lui Marinica sunt in regula.)
Muncitor4: E de la jobleur* baaaaaa!!
(urmeaza un sir lung de "Aaaaaaaaa"-uri pline de inteles. Spre bucuria lui Marinica nu este de la jobleur.)
Marinica: Ia mai da-i o cheie.
(Nu...tot nu porneste.)
Muncitor2: E de la carburator ma. Nu vedeti?
(Aparent NU...nu vedea nimeni. Oricum nu era de la carburator, asa cum s-a dezvaluit dupa alte 2-3 minute de "chiombit" la motorul masinii.)
Marinica: Ia mai da-i o cheie.
(Nici de data asta nu-i zambeste zeita Fortuna lui Marinica.)
Marinca: Da ma. Nu merge.
Muncitor3: Da.
Muncitor4: Pastele mamii ei!!!
Marinca: Ia mai da-i o cheie.
Muncitor3: Da omori bateria ba.
Marinica: Taci ma...vrei sa mergi pe jos ma boule!?! Da-i ma cheie, nu mai asculta toti prostii.
Muncitor3: Da...
(Ii da cheie...nu, nu merge)
Muncitor2: Pai elecric porneste.
Marinca: Da ma...aaaaa...ba...e de la dixer*
Intr-un cor toti muncitorii cuprinsi de frenezie: Da maaa...pai da si eu am patit asta...da ma si eu la aia a lu' unchi-miu. Da ma. E clar!
(Trei minute de surubarit si Marinica mandru.)
-Ia da-i ma cheie.
(Uimitor, porneste!)
-Hai ma, urcati in mama vostra ca iarasi dormeam la santier daca era dupa voi!
200 m mai incolo se opreste. Nu mai ma duc ca deja cascasem gura 10 minute la ei si era dubios.

*imi cer scuze pentru eventualele greseli in scrierea componentelor unui motor. Cunostiintele mele mecanice privind motorul Otto incep si se termina cu busonul de benzina. :)

miercuri, septembrie 27, 2006

România, ţară de păcat.

Dacă ar încăpea, aş dori să iau în Pulla următoarele instituţii: 1. Poliţia Română, 2. Uzinele Dacia şi, evident 3. Organizaţia Statelor Francofone.

O duceam eu ieri seară pe Mopi acasă şi, la Obor, în mijlocul intersecţiei, îmi moare motorul. Sesizasem eu anterior că Veyrom-ul stă uşor subturat, dar nu m-aş fi aşteptat să se oprească de tot. Încerc s-o resuscitez prin binecunoscutele metode "dă-i, bre, la şpriţ" şi "dă-i, dă-i, dă-i că o ia", dar fără nici un rezultat. Mă dau jos din maşină şi mă uit după ajutor. Providenţial, apare o maşină de Poliţie. Perfect, îmi zic, mă vor ajuta ei măcar s-o împing mai pe margine, să nu mai stau chiar în centrul geometric al intersecţiei. Le fac semn cu mâna, ei se uită la mine, şoferul îmi face semn cu mâna şi pleacă mai departe! Cam atât cu siguranţă şi încredere, îmi spun. Între timp, înjurăturile şi claxoanele celor care mă ocoleau continuau să cadă asupra-mi. În fine, până la urmă, mă tractează un taximetrist până într-un loc ferit şi mă duce şi acasă.

A doua zi, adică astăzi, mă duc să văd cum îmi iau maşina. Ajung la locul faptei chiar mai bine decât mă aşteptam (arterele principale fiind închise din cauza francezilor) şi mă apuc de meşterit. în cateva minute, răsare lângă mine un agent. Un agent principal, aşa cum s-a recomandat cu multă mândrie. Îi explic situaţia şi mă lasă în pace pentru câteva minute, dar se întoarce apoi ca să mă roage să mut maşina din zona respectivă. Încerc să-i explic că nu porneşte, dar nu pare să-l intereseze. Pleacă iarăşi. După alte câteva minute, reuşesc să pornesc motorul în regim de avarie, mă urc în maşină şi dau să plec. În retrovizoare, îl observ pe agentul nostru cum îmi face semne disperate. Opresc şi mă dau jos. Actele dumneavoastră, vă rog. Îi dau actele şi-i reamintesc situaţia. Îmi spune că trebuia să plec atunci când mi-a spus el şi adaugă: "Haideţi, dom'le, măcar astea trei zile să fim şi noi civilizaţi. Dracu', cine ştie cine mai trece pe aici!". Îmi dă drumul doar cu avertisment, până la urmă.

Cu chiu, cu vai, ajung la acasă. Parchez CosMobilul în faţa blocului şi urc să mănânc ceva. Nu era curent electric. Sun la Electrica. Mi se răspunde că: "Da, ştim, dar e greu să ajungem cu francofonia asta...".

marți, septembrie 26, 2006

RuXac promoţional.

Nu ştiu cât de veche este această poză, dar cum am descoperit-o, a trebuit să o pun la dispoziţia cititorilor. Vă rog observaţi faptul că este vorba de o pulla francofonă, dacă e să ne luăm după ortografie. De asemenea, culoarea o dă de gol: este în mod cert pentru fetiţe.

Oare cum suna promoţia? "Două pulla la preţ de una singură!" sau poate "Pulla, acum cu 20% mai multă la acelaşi preţ."

luni, septembrie 25, 2006

Dragoste şi trădare în lumea gay!


Dragii mei, ne reîntâlnim în minunata lume a jurnalului. De această dată, avem informaţii în premieră naţională despre un scandal de proporţii în lumea atât de...să-i spunem colorată a homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi, nu în ultimul rând al travestiţilor din România.

Surse de încredere (ziarul Libertatea - încă un efort jurnalistic de excepţie, băieţi!) ne-au informat că urmează să aibă loc "Serile Filmului Gay şi Gala Premiilor Gay 2006", ediţia a treia. Intrigat, jurnalistul nostru (adică tot eu) a luat căile neumblate ale internetului şi a aflat că acest festival se va desfăşura la Cluj. Pe acestă cale vă recomand să nu vă aflaţi în judeţul Cluj în perioada 25-30 septembrie. La această minunată gală, se vor în mână nişte premii, printre categorii, imediat după cel mai popular(ă) drag-queen, se află premiul "Bila neagră" ("black ball", pe englezeşte) care este un premiu negativ. în mod evident, domnul Gigi Becali se află în capul listei, urmat îndeaproape de Noua Dreaptă. Totuşi, ceea ce m-a şocat este ca vestitul/vestita Naomy (vezi foto), este şi el/ea nominalizat/nominalizată. Oare de cât timp mocneşte acest conflict? Câte palme (peste funduleţ, nebuuuunilor) au fost date? Nu vom afla niciodata, dar este cert că lumea gay din România nu va mai fi niciodată la fel. Nu atât timp cât singurul travestit care cântâ live din România este în conflict cu restul!

Vă vom ţine la curent. Până atunci, feriţi-vă de măgăruş!

Codreanu - esenţa mişcării.

sâmbătă, septembrie 23, 2006

Shortcut ppl.

ppl = abreviere de la cuvantul englezesc people (oameni in acest context)

In timp ce ma uitam la "American Psycho" pentru a 3-a sau poate a 4-a oara am realizat un lucru si am reusit sa pun punctul pe I la un subiect ce ma macina de ceva vreme.

Pe scurt, personajul principal (Patrick Bateman) este in toaleta unui club foarte trendy asteptand-si randul cu un prieten sa intre sa se drogheze (sa prizeze cocaina). Intrand in baie trag 2-3 liniutze complet dezamagiti de faptul ca marfa era indoita cu indulcitor moment in care prietenul personajului principal intra intr-o altercatie verbala cu un alt drogat din baie. Plin de nervi este potolit de catre Patrick spunandu-i "stai calm...probabil este de la steroizi". Eu in acest mom eram !?!?!? OMGWTFBBQ !?!?!?! Deci cei doi erau intr-o baie prizand cocaina si unul a facut un roid rage?!? Atunci totul in mintea mea s-a legat in sfarsit. Cele doua personaje reprezinta o extrema care m-a facut in sfarsit sa finalizez teoria mea in privinta acestor shortcut people (numele mi-a venit pe loc). Ei nu puteau face nimic pe cale normala. Prin trial and error, prin munca, prin perseverenta sau prin invatare. Aveau mereu nevoie de scurtaturi.

De mult am observat ca lumea din jurul meu se schimba mai mult sau mai putin odata cu mine. Sunt destul de in pas cu moda, ca sa zic asa, bagand in mine multe porcarii ca sa mai scurtez pe ici pe colo. Dar uneori raman efectiv socat de copii care baga un ciclu de deca+ etenat de testosteron 6 saptamani ca sa o impresioneze pe Gigica. Eu pe vremea mea faceam niste flotari acasa si imi schimbam freza. Tocilari care in loc sa isi faca o cafea baga o usoara amfetamina. Ahhh dulcele rasarit de soare alaturi de Ganga. Nu poti sa dormi, nu-i nimic, ruleaza tati un somnifer usor. Hai nu te mai uita asa, doar nu esti din Evul Mediu. Nu te distrezi asa bine in club si iti este efectiv lene sa mai bei? Vai, dar nu este nimic, te salveaza prietena ta coca. Si maine poimaine esti un wreck. Oamenii chibrit ar fi mai nimerit sa ii numesc. Acesti produsi ai societatii care nu se pot conforma prin metodele traditionale si hotaresc sa taie coada pe sanatatea lor licarind pentru un moment mai tare decat toti ca apoi sa ii vezi cum isi "tusesc plamanii". Sunt de parere ca toti suntem extremisti cand suntem mici. Dar de aici si pana a fi inconstient este un pas foarte mare.

Acum evident exista shortcut people peste tot si in orice domeniu. Chiar ieri citeam pe undeva ca este din ce in ce mai mare numarul de pusti care isi iau A-ul (sau nici macar atat) si insfaca un motor de 1000cc si ruleaza cu 250 pe strazi fara sa aiba habar sa conduca o motocicleta. Tot un shortcut. Un incapabil, un frustat, un suferind sau cum se mai numeste el. Parca nimeni nu mai este constient. Ma uit in jur si nu imi vine sa cred in ce ingnoranta traiesc cel putin 70-80% din oamenii cu care intru in contact. Te apuca groaza, unii abia stiind sa scrie cum se lauda cu toate tampeniile lor in cel mai barbar si flagrant mod si cum putinii oamenii cu un dram de minte se crucesc. Oare sunt eu prea batran? Nu cred. Insa facilitatea cu care ai acces la anumite lucruri la care nu ar trebui, ne transforma pe toti in sclavii propiei imagini. Fete care isi pun silicoane la 18 ani, baietii cu synthol, operatii estetice...the whole lot. Toate pot fi ale tale cu 3.99 la un magazin aproape de tine. Incearca...efect garantat.

Ubuntu.

Nu credeam că voi spune vreodată acest lucru, dar: "Ubuntu rocks!". Este vorba, bineînţeles despre relativ-recenta distribuţie de Linux. De ce spun că e tare? Pur şi simplu pentru că a mers (aproape) out-of-the-box pe laptop, pe acelaşi laptop pe care au eşuat Slackware, Fedora şi Gentoo. Deci, cum să facem Ubuntu să meargă pe Compaq NX6125 în doi paşi simpli:
  • Trebuie, în primul rând să trimitem următorii parametrii către kernel: no_timer_check noapic nolapic vga=0x318

  • Apoi, pentru placa wireless, vom urma tutorialul de aici

Gata! Merge cum trebuie (mai puţin cititorul de amprente şi card-reader-ul pe care nu l-am testat încă). Promit să scriu un articol pe tema asta în Linux360 Wiki. Noapte bună!


Ca orice minune, şi placa wireless a ţinut doar câteva ore. Azi-noapte mergea perfect, iar acum pur şi simplu nu mai vrea să se asocieze cu AP-ul. Am încercat şi cu ndiswrapper şi cu bcm43xx. Se pare că bcm43xx nu mai are suport de Broadcom 4318 cam de două luni, dar se lucrează la asta. Cât despre ndiswrapper, bănuiesc faptul ca îmi trebuie driveri pe 64 de biţi, driveri care sunt destul de rari şi de instabili. This sucks!

vineri, septembrie 22, 2006

Breaking news.

This just in: O zi tristă pentru toţi şaormarii din Bucureşti. Avem confirmarea că Genin a scumpit-o pe aia mare la 12 lei noi şi pe cea mică la 10. Să le fie ruşine! (e şi un ayran gratis, dar nu compensează!)

joi, septembrie 21, 2006

Romaniţa Iovan.

Îmi explică şi mie cineva cine e şi ce vrea această Romaniţa Iovan de la noi? Mă uitam mai zilele trecute la televizor şi ajung (nicidecum din greşeală) pe OTV. În apartamentul domnului Dan Diaconescu (Nevăstuica, pentru prieteni) se dezbătea la greu daca această Romanita Iovan s-a pupat sau nu s-a pupat cu un individ într-o maşină. Vă aduc aminte, însărcinată fiind în luna a opta! Nu iau în seamă, dau pe alt post, se discuta acelaşi lucru. Până la urmă, îi las în plata Domnului. A doua zi, ies pe afară, dau cu ochii de "Libertatea" pe o tarabă, titlu mare cu Romanita Iovan care a făcut şi a dres. Merg cu autobuzul, aceeaşi Romaniţa Iovan era pe buzele tuturor (mă rog, de fapt a fost doar pe buzele amantului, dar asta e o discuţie prea lungă).
Momentul adevărului a venit! Ce părere are Cos despre sărutul Romaniţei Iovan? E foarte simplu: nu a existat sau a fost inofensiv şi vă pot şi demonstra. E însărcinată în luna a opta, corect? Corect. De prin luna a patru nu mai poate face sex. Corect? Corect. Sarcina principala a amantului este să facă sex cu ea. Corect? Corect. Ei bine, nu mai există amant pentru că nu se mai poate face sex! Q.E.D.

P.S. Dacă aş fi paparazzi, aş sta cu ochii pe soţul femeii, care de muuult timp n-a mai avut parte.

Libertate, mâncaţi-aş!

Sub motto-ul Somnul raţiunii naşte monştrii, vă prezentăm episodul "Interneţii tăi de viaţă!".
Din ce în ce mai des observ tot felul de indivizi care tocmai au dat peste internet şi care se poartă al naibii de nesimţit. Hai că pe super-mega-bloggerii care îndrugă tot felul de aberaţii de parcă ar fi CTP-ul la trântă cu Liiceanu, moderaţi de Patapievici, când, de fapt, nu sunt decât nişte agarici de studenţi care habar n-au cu ce se mănâncă lumea, îi mai înţelegi. Hai, că pe puştii plini de hormoni care asl-pls-uiesc pe "mirc", îi mai înţelegi (ei sunt de fapt, cocalarii din scara blocului care se iau de toată lumea). Dar, recent, am fost martor al unui fenomen pe care nu-l mai întâlnisem. E vorba despre un puşti de 16 ani care s-a hotărât să facă legea pe forumul nostru, punându-i la punct pe unii dintre cei mai bine pregătiţi oameni în domeniu. Şi nu aşa, cu blândeţe şi respect, ci cu foarte mult tupeu şi foarte multă nesimţire. A fost avertizat şi acum işi cere "drepturile". Stau şi mă întreb dacă ar face la fel pus faţă în faţă cu acei oameni (unii au peste 22 de ani, mulţi-înainte-mulţumesc). Chiar unii oameni nu au capacitatea de abstractizare a faptului că regulile din societate se aplică şi pe net, că trebuie să arăţi respectul cuvenit indiferent de mediul în care te manifeşti?

Ce să mai tura-vura, propun să se inventeze o băbuţă virtuală, care să comenteze la atitudinea "copiilor din ziua de azi"! Mucoşilor!

sâmbătă, septembrie 16, 2006

Bigger, better, twice as hard.

Am fost aseară în B52. Haos nebun (şi grecesc, evident, trăiască domnu' Nicos) şi dezmăţ. Cum o poză face cât o mie de cuvinte, o să vă descriu în 2000 de cuvinte cum a fost aseară. With a twist. Star Trek twist.

sâmbătă, septembrie 09, 2006

Mereu tanar? (tragi-comedie)

Tragic. Am fost la ziua bunicii mele...si m-am simtit bine. Dupa 20 de ani, nu am zis "hai acasa", "m-am plictisit" sau "cand plecam". Dupa 20 nimeni nu mi-a mai zis ce a crescut asta micu si chiar am participat la conversatie si am fost ascultat. Dupa 20 de ani nu am mai fost eu cel care a zis "hai sa plecam" ci un alt invitat.

Comic. Asta e cadoul pe care i l-am dat bunicii mele. Cine nu stie ce este...ei bine...nu stie ce este si probabil nu va intelege 50% din ce urmeaza sa scriu eu si din umorul meu. (apropos, pentru cei care au recunoscut obiectul dar au nevoie de confirmare...DA...este o razatoare BORNER!!!)

Free Image Hosting at www.ImageShack.usFree Image Hosting at www.ImageShack.us
Razatoarea Borner

ASL PLS...

Pai haideti sa incepem cu inceputul. Dintre "numerosii" cititori ai acestui blog probabil ca majoritatea deja ma stiu. Cel putin macar prin prisma comment-urilor mele. Dar pentru ceilalti cred ca este normal sa ma prezint un pic.
Sa vedem deci, numele meu este Andu, sunt student la ASE (deci nu am sa va pot amuza cu mici povestioare cu suferintele mele din politehnica :) ). Am 20 de ani recent impliniti si ca pasiuni am bodybuildingul si muzica electronica. Imi plac plimbarile lungi pe plaja la asfintit si cinele romantice in doi.
Despre ce am sa scriu...habar nu am! Am sa scriu probabil tot ce imi trece prin cap si sper sa gaseasca cineva ceva interesant pe acolo. Am sa scriu despre suferintele mele in "Tartar" (cine stie cunoaste), de prin cluburi poate si de la facultate. Ramane de vazut. Si nu uitati copii, eu sunt exemplul clar ca se poate, am visat, am tintit sus, am muncit si am reusit si acum toata viata mea s-a schimbat, toate dorintele mele s-au implinit - de la comentator la blogger.

joi, august 31, 2006

Manelix - ediţia I.

La sugestia lui Cristi, voi începe o nouă rubrică săptămânală: Manelix! Prin aceasta, voi încerca să ofer tuturor băjeţilor kultzi versurile lor preferate din melodiile lor preferate, fără număr.
Astazi, ca să sărbătorim noul album Iron Maiden, vă ofer integral şi în exclusivitate, versurile baladei Te-a zăpăcit banii, te-a înnebunit şmecherii de Florin Salam.
Te-a zăpăcit banii
Te-a înnebunit şmecherii
Că tu lipseşti zi de zi
Şi nu mai vii(x4)

Let me hey hey
Let me hey hey
Let me hey hey
Di da da da (x3)

Da da da da
Eu m-am îndrăgostit de cineva
Care acum ştiu că e viaţa mea
Da da da da da da
E viaţa mea

Te-a zăpăcit banii
Te-a înnebunit şmecherii
Că tu lipseşti zi de zi
Şi nu mai vii(x4)

Let me hey hey
Let me hey hey
Let me hey hey
Di da da da (x2)

Da da da da
Eu m-am îndrăgostit de cineva
Care acum ştiu că e viaţa mea
Da da da da da da
E viaţa mea

luni, august 28, 2006

Sentimente.

- Îmi cer scuze că vă deranjez, maestre, dar vroiam să vă întreb ceva.
- Nu deranjezi, tinere. Ia un loc lângă foc.
Maestrul Hu era foarte bătrân. Nimeni nu ştia exact cât de bătrân este, iar când era întrebat răspundea că nici el nu mai ţine minte şi că, oricum, vârsta era irelevantă. Chiar în noaptea aceasta, în timp ce pregătea ceaiul, arăta cam de 80 de ani, dar dimineaţa era întotdeauna mai proaspăt.
- Ce te frământă? Poate ai mâncat prea mult mistreţ la cină, mmmm?
- Nu, maestre. Îmi e frică.
- Te înspăimântă noaptea? Sau poate ţânţarii aceştia mari?
Cu o mişcare rapidă din încheietură (sau îşi deplasase şi cotul?), Maestrul prinse în pumn o insectă:
- Spune-mi, Kim, crezi că ţânţarului îi este frică?
- N-nu credeam că insectele au sentimente, maestre.
- Toate lucrurile au sentimente. Până şi focul. Vezi cum se înalţă mândru către cer, dar şi lui îi este teamă. Este speriat când vede pietrele, pentru că ştie că nu le poate consuma. Imediat ce ne servim ceaiul, o să-ţi arăt o poveste.
- Îmi e frică de lupta de mâine, maestre. Numai când mă gândesc şi simt cum îmi încetinesc reflexele.
Între timp, Maestrul Hu turnase ceaiul şi se apropiase de ucenicul său. Îi puse trei degete pe frunte şi se treziră amândoi pe un câmp de bătălie. Kim se obişnuise deja cu felul acesta direct al maestrului de a-i "arăta" poveşti.

În faţa lor apăru un cavaler într-o armură strălucitoare, cu o sabie de ceremonie în mâna dreaptă, calare pe un cal alb. Dintr-o dată porni în galop, cu arma ridicată deasupra capului. Priveliştea era impresionantă şi înfricoşătoare în acelaşi timp, iar în câteva secunde călăreţul ajunse în faţa a doi suliţaşi. Călăreţul fu zdrobit într-o clipită.
- Spune-mi, Kim, ce-a greşit cavalerul strălucitor?
- Nu trebuia să atace călare. Pe jos, ar fi avut şanse mult mai mari, eventual cu o armură mai uşoară.
- Bine. Acum, uită-te acolo.
În direcţia indicată de bătrân se vedeau două grupuri de bărbaţi care se atacau unii pe ceilalţi cu tot felul de arme. Într-una dintre tabere se afla un bărbat mătăhălos care mânuia o ghioacă şi care scoase un raget înfiorător şi începu să lovească în stânga şi în dreapta cu atâta ardoare încât, curând, toţi ceilalţi oameni din jurul său erau loviţi.
- Şi-a atacat şi tovarăşii...murmură Kim.
- O observaţie pertinentă.
- Acestea au fost două dintre sentimentele mai mici, continuă Maestrul. Vezi tu, cavalerul acela este, de fapt, Trufia. El a mers cale lungă până să ajungă aici, ba a şi câştigat nişte bătălii importante împotriva unor armate mari, însă l-au doborât doi suliţaşi pentru că nu a vrut să se dea jos de pe cal şi să renunţe la armura grea de ceremonie. Mai devreme ai văzut cum Mânia loveşte pe oricine, indiferent de care parte se află, dar acestea sunt sentimente trecătoare. Orice om renunţă la Trufie dupa ce dă de suliţaşi, orice mânie trece după ce ţi-ai lovit prietenii. Totuşi, tinere Kim, nu acestea sunt sentimentele periculoase, sentimentele periculoase sunt după dealul acela. Vino!
Curând, ajunseră pe coama dealului, iar ce văzură, aproape că-i tăie răsuflarea tânărului ucenic: două armate enorme, faţă în faţă, formate din monştri hidoşi si cavaleri strălucitori, arcaşi cu ochi ageri şi călăreţi zdrenţuiţi. În faţa fiecărei armate, conducătorii: în stânga, o fecioară cu părul în vânt, fără armură, ci îmbrăcată doar cu o rochie albă de mătase, buzele-i roşii ca sângele şi cerul precum întunecimea mărilor. Armata din dreapta avea în frunte un bărbat înalt, cu o mantie neagră pe umeri şi zale argintii protejându-i trupul. Teaca sabiei îi atârna pe lângă corp, până la cizmele înalte, dar ceea ce-l şocă pe tânărul Kim fu masca de pe faţă bărbatului - o mască inflexibilă, din aur, ce contura nişte trăsături puternice, întărite în bătălii, în jurul ochilor roşii ca rubinele apusului.
- Îţi prezint Iubirea şi Ura, spuse Maestrul. Uită-te bine la armatele lor şi spune-mi ce vezi.
- Sunt...sunt identice. Până la ultimul arcaş. Au exact aceeaşi soldaţi. Cum e posibil, maestre?
- Vezi tu, doar Ura şi Iubirea au fost suficient de puternice încât să-şi adune o armată, dar, după cum vezi, soldaţii sunt aceiaşi - uite Gelozia în prima linie, şi uite şi Minciuna, mai în spate, iar călăreţul acela negru nu e altcineva decât Trădarea - se află în ambele tabere. Totuşi, există o diferenţă, un singur soldat, atât de slab încât nimeni nu-i dă atenţie - Teama. Vezi tu, Teama nu a fost primită în tabăra Iubirii, pentru că, ei bine, ştii şi tu că îndrăgostiţii nu se tem de nimic. Teama va câştiga această bătălie, pentru că Teama i-a şoptit Urii să-şi pună o armură, în timp ce Iubirea stă acolo în pijama!
Într-adevăr, lupta nu dură decât câteva minute, timp suficient pentru Minciună sau pentru Gelozie să trimită o săgeată otrăvită prin rochia Iubirii.

- Gata, asta a fost tot, zise Maestrul şi se returnă, împreună cu Kim în faţa focului.
- Maestre Hu, dar eu cine sunt în toată povestea? Cum pot să previn bătălia aceea oribilă?
- Ahhh, da, uitasem...Cred că îmbătrânesc şi eu. Tu eşti pâmântul pe care se luptau cele două armate. N-ai decât să ridici un munte în faţa lor şi nu se vor mai întâlni. Acum hai să ne odihnim şi să nu uiţi de armură mâine.

joi, august 24, 2006

Mostly harmless.

Am terminat de citit Ghidul autostopistului galatic (mă refer, de fapt, la toate cele cinci cărţi) de Douglas Adams. Frumoasă carte. Ce vreau să spun este că oricine apreciază umorul de calitate şi science-fiction-ul ar trebui să citească şi să se bucure. Şi să nu uite unde îi este prosopul.

Rămânând în lumea ficţiunii ştiinţifice, am început să mă uit din ce în ce mai des la Star Trek: Voyager. Mi se pare al doilea după The Next Generation. E drept, personajele nu sunt atât de puternice şi de bine conturate, iar corcitura de klingoniano-umană mi se pare patetică (locotenent B'Ellana Torres), dar per total e drăguţă seria.

duminică, august 20, 2006

Din Au.

Acuma sunt in Austria, la Linz. Ca sa revin cu impresiile despre francezi: e clar ca sunt idioti. O sa punctez evenimentele importante ce m-au condus la concluzia ca sunt idioti:
  • Motorina se numeste altfel la ei. Ba mai mult, nici nu scriu Diesel pe ea.
  • S-a dat un homosexual la mine intr-un magazin de parfumuri.
  • Statia principala de metrou se numeste Charles Du Gaulle. Toate lucrurile importante se numeste Charles Du Gaulle. Chiar si lucrurile neimportante se numeste Charles Du Gaulle.
  • Am vazut un camion al armatei franceze. Era tras pe dreapta si avea capota ridicata, iar militarii stateau si se uitau la el.
  • Nu au reduceri pentru studenti.
  • Nu stiu sa vorbeasca alta limba decat franceza, care nu este o limba, deci nu stiu sa vorbeasca (ar fi trebuit sa asistati la scena in care o vanzatoare incerca sa "elp iu" sau sa auziti un francez care va indica bulevardul "Franklin Delano Roosevelt")
  • Autostrazile sunt scumpe si naspa (in sensul ca acolo unde neamtul ar fi construit un pod suspendat de 2km ca sa tina drumul orizontal, francezii s-au hotarat sa puna o rampa cu inclinarea de 10% - ce pi*da ma-sii).
  • Nu gasesti carti de cumparat in alta limba decat in franceza (am incercat sa intorc serviciul lui Trei Saorme, dar nu s-a putut - i-am luat altceva).

Mai sunt multe de spus, dar poate alta data, acum sunt obosit asa ca va spun: Noapte buna Romania, oriunde te-ai afla.

miercuri, august 16, 2006

Aux Paris.

Credeati ca ati scapat de mine? Ei bine, nu! Sunt plecat aux Paris si pana acum n-am gasti internet de unde sa-mi pun laptopul (bine, de fapt, au la hotel wifi, dar am fost mult prea lenes ca sa cobor pana in lobby sa va scriu). Prea multe nici acum n-am ce sa zic decat ca tocmai m-am indopat cu branza (nu tocmai telemea ;) ) si savurez un vin de Bourdeux pe terasa de la La Defense.

Pana una alta, am un singur comunicat important de facut: francezii sunt idioti! De la felul in care isi marcheaza autostrazile pana la metrou, francezii sunt idioti. Mai multe in episodul urmator.

P.S. Vremea la Paris este buna, in caz ca se intreba cineva.

miercuri, august 09, 2006

Turbo!

Generaţia mea de programatori a scris şi compilat primul program pe ceva ce începea cu "Turbo" (în cazul meu, Turbo Pascal). Ei bine, Borland a decis să reînvie spiritul Turbo. Menţionez că Borland este una dintre acele companii pe care le respect (foarte puţine, de altfel).

Oricum, să fie într-un ceas bun!

duminică, august 06, 2006

Şoferul din Iad.

Cum, necum, de două zile am pe mână un Matiz. Eu de când mi-am luat permisul de şofer am mers exclusiv pe Dacia 1310 (model `99), aşa că am avut un şoc atunci când m-am urcat (iar) în Matiz. [Spun "iar" pentru că examenul l-am dat tot pe un Matiz] Bineînţeles că prin şoc înţeleg un şoc fizic pentru că am oprit motorul. De două ori. De bine, de rău am pornit-o din loc, dar a trebuit să merg prin oraş. Evident că am prins toate semafoarele de cel puţin două ori pentru că opream motorul la fiecare dintre ele (asta spre disperarea celorlalţi participanţi la trafic - de altfel, cred că am şi provocat câteva atacuri cerebrale şi nişte preinfarcturi). Ca să fie tabloul complet, am reuşit să pornesc şi alarma (încă nu mi-am dat seama cum) şi am mers cam 100m pe Magheru până să-mi dau seama cum se opreşte.
Până la urmă m-am obişnuit şi am constatat următoarele:
  • Nu sunt drumurile proaste, e maşina foarte mică;
  • Legile inerţiei nu se aplică la Matiz - practic, daca ai scos maşina din viteză, se şi opreşte imediat;
  • Matizul este maşina treptei a cincea de viteză - de la 50 km/h până la 120-140 tot cu a cincea mergi.

miercuri, august 02, 2006

Brânza topită.

Tocmai am realizat cât de puţin s-a schimbat brânza topită de-a lungul anilor. Mă refer, binînţeles la binecunoscutul disc, care se desface prin lateral trăgând de o aţă şi care conţine sectoare de cerc de brânză topită. Vreau să spun că inventatorul acestei cutii ar trebui să primească o decoraţie sau ceva pentru că, de când mă ştiu eu, există brânză topită astfel ambalată, deci a trecut cu brio testul timpului. Chiar, cine îşi mai aminteşte faimoasa "La vache qui rit"? Doamne, ce de bancuri (în special cu domnul Iliescu) au ieşit de pe urma văcuţei care râde...
Că tot vorbim despre b.t. (brânză topită), numai mie mi se pare că seria de reclame cu copilaşii este deja prea trasă de păr? Dacă o mai ţin mult, o să înceapă să-i crească barba băieţelului. Plus că ar trebui să se sesizeze Protecţia Copilului: în fiecare zi, copii aceia mănâncă numai sandvişuri cu brânză topită şi, din câte ne dăm seama, nimic altceva. Bine nu e, vă spun! Chiar, mă întreb cum ar fi sunat acelaşi spot în comunism:
   - Am un sandviş cu telemea!
- Şi eu...

Trei-şaorme s-a întors.

Trei-şaorme s-a întors din Jărmania! Mâncaţi şi vă bucuraţi! Tăiaţi mielul cel gras şi faceţi-l kebab.

sâmbătă, iulie 29, 2006

All things blogging.

Lăsând la o parte toate sentimentele din însemnarea anterioară, e timpul să fac ceea ce am promis: să scriu în jurnal.

Şi ce puteam transmite altceva decât indignare? Mă enerveză tot fenomenul blogging. De la ceea ce trebuia să fie o refulare a fiecărei persoane (fie comică, fie deosebit de sinceră, fie mai-ştiu-eu-cum) s-a ajuns la două mari lucruri: voyeur-ism pervers şi snobism.

1. Voyeur-ism pervers
Cititorii vor să ştie tot! Cu cine ţi-ai mai tras-o, de câte ori, cât de mare o ai, ce-ai mâncat la prânz, daca eşti constipat, când te duci la budă şi de câte ori râgâi pe zi. Nu, nu glumesc, am avut cereri de aşa ceva. Ba mai mult, mi s-a şi sugerat despre ce ar trebui să scriu. Fuck off! Foarte trist, în schimb, este faptul că există oameni care chiar scriu asta. Ba mai mult, chiar au mare succes. Mă mănâncă degetele să dau nume şi legături, dar mă abţin (încă), deşi încă o înregistrare siropoasă şi n-o să mai suport.

2. Snobism
"Eu scriu, frate! Sunt jurnalist alternativ!" Bullshit! M-am săturat să tot aud despre bloguri, bloggeri, blogosfera (ăsta e un cuvânt?), blogobula - pe ăsta l-am aflat acum cinci minute. M-am săturat să vad bloguri care vorbesc despre bloguri, m-am săturat să aud despre cât de formatori de opinie sunt unii oameni care scriu numai mizerii. NU! Nu, vreau să intru în blogobulă (nu numai din cauza faptului că sună foarte dubios şi foarte homosexual). Din cauza aceasta am decis să rămân în rezistenţă! Ca o primă măsură, voi incerca să elimin cuvântul "blog" şi derivatele din acest jurnal.

Şi pentru cei voyer-işti dintre cititori: acuma scriu de pe budă şi pute al naibii de tare, aşa că o să mă şterg la c*r şi o să plec.

joi, iulie 27, 2006

Practica pe bune.

Aceasta insemnare o scriu cu toate beculetele de stare de pe consola pe rosu. Mayday, mayday, mayday!

Azi-noapte am stat de pe la ora 17 pana pe la 1 dimineata sa fac planul topografic. De dimineata am fost cu el la un prof si ne-a felicitat ca e bine, chiar foarte bine facut. Spre norocul nostru (sau ghinion) am fost spre seara si la alt prof. Asta ne-a spus ca e prost, chiar foarte prost si ca trebuie sa refacem. Sunt frustrat: facultatea asta te doboara psihologic.
Altceva nu mai stiu ce sa zic. Sunt dezamagit si dezgustat.

Jurnal de practică.

Luni, 10 iulie
08:00 Dus la şcoală. Ţipat profu' la mine că am întârziat şi am aflat că n-am voie să lipsesc. Deja nu-mi place practica.
10:00 Ne-am dus cu toţii pe teren să facem recunoaşterea. Proful ne-a arătat punctele şi suprafaţa.
10:37 De 20 de minute, proful a plecat, noi încă mai cautăm ieşirea din parc.
11:10 În sfârşit, am ieşit din parc şi ne-am luat instrumentele. Lucrurile încep să arate bine.
11:11 Cineva şi-a dat seama că am uitat o miră. L-am trimis pe Ion după ea.
12:49 M-a sunat Ion să-mi spună că ne-au furat mira şi că el se duce la o cafea. Ion mă enervează.
13:05 Nu iese nimic. Plecăm acasă.

Marţi, 11 iulie
09:12 Iar am întâziat. Colegii mei s-au apucat deja de treabă, aşa că eu n-am ce face.
09:13 Plec acasă.

Miercuri, 12 iulie
08:00 Am reuşit să ajung la timp. Aflu că hipioţii de profesori au veni ieri să facă prezenţa, deci mi-am luat absenţă. Practica e naşpa.
10:30 Cineva şi-a dat seama că toate măsurătorile de ieri sunt greşite. Trebuie să refacem.
12:15 S-a făcut cald, deci plecăm toţi acasă.

Joi, 13 iulie
08:00 Zi cu ghinion, deci rămânem acasă.

Vineri, 14 iulie
08:00 Am ajuns pe teren şi am făcut prezenţa.
08:15 Vinerea e zi scurtă, deci plecăm toţi acasă.

Luni, 17 iulie
08:00 Mă enervează ziua de luni.
09:47 Apare şi Ion şi are cearcăne. Zice că a băut toată noaptea.
10:03 Ion mă enervează pentru că e mahmur. L-am trimis acasă.
11:59 Şeful de grupă mă întreabă unde e Ion. Îi zic că nu ştiu.
12:03 Făcut foame, plecat acasă.

Marţi, 18 iulie
11:00 Am venit cu trei ore mai târziu ca să evit ceasurile rele de marţi.
11:05 Cineva a venit cu ziarul şi în horoscopul meu scrie să evit soarele.
11:07 Reuşesc să mă strecor printre colegi, dar mă vede şeful. Îi spun că mă duc după apă şi îi promit că-i iau o ciocolată.

Miercuri, 19 iulie
13:00 Astăzi am venit mai târziu pentru că mă simţeam obosit. Îi explic profului că religia nu mi-a permis să ajung mai devreme. Mă crede.
13:01 Ion mă dă în gât. Ion mă enervează.
13:02 Pentru că tot mi-am luat absenţă, plec de tot.

Joi, 20 iulie
Zi de pauză.

Vineri, 21 iulie
Cruce cu roşu în calendar. Nu vreau să păcătuiesc.

Luni, 24 iulie
11:45 Am păcătuit toată noaptea, deci ajung mai târziu.
12:07 Şeful îmi spune că nu sunt bun de nimic, deci plec acasă ca să nu mai încurc.

Marţi, 25 iulie
08:00 Dintr-un motiv oarecare, şeful este foarte nervos.
09:00 Aflu motivul: tot ce-au măsurat până acum este greşit.
09:05 De necaz, plecăm toţi acasă.

Miercuri, 26 iulie
08:00 Cineva ne anunţă că trebuie predate planurile până a doua zi dimineaţă. Ne apucăm de măsurat.
08:15 Îl trimit pe Ion cu mira. Ion nu ţine mira cu trebuie. Ion mă enervează foarte tare şi hotărăsc împreună cu ceilalţi să dăm vina pe el pentru mira lipsă.
09:00 E pentru prima dată când muncesc mai mult de 30 de minute continuu. Practica e naşpa.
16:32 Suntem extenuaţi, dar am reuşit să măsuram tot.
19:00 Ne-am strâns la mine acasă să facem planimetria.

Joi, 27 iulie
06:00 N-am dormit deloc, dar planul este aproape gata. Mă simt satisfăcut. Celelalte grupe au muncit non-stop. Noi ştim să folosim calculatorul.
07:30 Gata. Am terminat. Ne hotărâm să trimitem o scrisoare pe adresa AutoDesk: "AutoCAD, mulţumim că exişti!"
07:45 Notă personală: Nu uita să dai o bere celui care a scris TopoLT-ul. Cristi, eşti tare!
08:00 Mers cu planul la şcoală. Proful a zis că nu e bine. Sunt plin de draci!
17:00 Am terminat a doua oară planul. Bineînţeles, proful nu mai este în facultate. Să sperăm că va fi bine.
17:30 În drum spre casă, mă întâlnesc cu altă grupă. Toţi cărau nişte mobilă şi proful era cu ei. WTF?!

Va urma...

miercuri, iulie 26, 2006

O să mor.

O să mă omoare facultatea asta. Eu de patru, cinci, zece săptămâni nu mai am timp de absolut nimic (inclusiv de scris aici). Dacă stresiunea mi s-a părut grea, practica este de-a dreptul genocid. Nu voi intra în detalii tehnice, dar ideea de bază este că avem foarte multe de făcut, suntem puţini oameni competenţi în grupa aceea, nemernicii de profesori vor totul de mână, de parcă n-au auzit de calculator (când spun totul, mă refer şi la raportarea celor 323 de puncte radiate şi la calcule). Efectiv, nu mai am timp de iubită, nu mai am timp de prieteni, nu mai am timp de mine. Suge la greu facultatea asta. Nu ştiu ce să mai zic altceva, cred că însemnarea aceasta este ca să mai ştie lumea că mai trăiesc (adică cei cărora nu le-am răspuns de săptămâni întregi, cei care mă sună şi nu le răspund, mă rog, cine s-ar simţi interesat).

vineri, iulie 07, 2006

Dezinformare.

Da, ştiu că n-am mai scris demult (şi n-am nici o scuză în afară de sesiune) şi promit să revin cu material nou cât de curând.

Înainte de asta, totuşi, trebuie să împărtăşesc Lumii dezinformarea pe care am suferit-o la facultate. Printre multe şi frumoase materii, semestrul acesta am avut curs de geodezie fizică, la care am făcut şi sumare noţiuni de astrofizică. Pentru că peste două ore am examen, m-am pus şi eu în noaptea aceasta pe învăţat şi ceea ce am descoperit m-a lăsat mască. Chiar în primul curs ne-au fost prezentate planetele din sistemul solar. Printre cele deja cunoscute, ne spune proful că exista doua (!) noi. Le vremea respectivă am asimilat informaţia şi am stocat-o ca "de bună", fără să o verific. Acum, în urma unei discuţii referitoare la dimensiunile planetelor, am decis să caut dimensiunile celor doua noi, ca să ştiu unde să le încadrez. Am aflat următoarele:
  • prima planetă dată drept nouă, sub numele de Vulcan este o presupunere făcută la jumătatea secolului XIX, ca urmare a unei deviaţii a lui Mercur. Această deviaţie se explică în totalitate prin teoria generalizată a relativităţii. Articolul de pe wikipedia.
  • cea de-a doua planetă dată drept "nouă", cunoscută sub numele de Planeta X este tot un corp calculat, din deviaţiile lui Neptun şi Saturn. După ce sonda Voyager a trecut pe lângă Neptun s-a constatat că masa presupusă a lui Neptun era cu 1% mai mică decât masa reală, acum neexistând nici o discrepanţă între orbita calculată şi cea observată. Articol pe wikipedia.

Cu asemenea exemple, cum pot eu să mai am încredere în ce-mi predă acel profesor? Cum de se poate întâmpla aşa ceva, când ar trebui să ne îndreptăm către profesori ca persoane mult mai bine pregătite decât noi? Nici măcar nu mă mai gândesc la dilema de a-i spune la examen ce a predat el sau ce ştiu eu că este corect. Penal.

vineri, iunie 23, 2006

Acasă.

Drumul de la gară spre blocul B3 de la marginea Craiovei l-am facut destul de repede. Chiar dacă era noapte, m-am bucurat să recunosc peisaje familiare, peisaje în care mi-am petrecut 18 ani din viaţă. "Ce bine că am ajuns acasă", mi-am spus atunci. Veneam după o sesiune obositoare, o sesiune în care am simţit că profesorii îşi bat (iar) joc de noi şi de-abia aşteptam să ajung acasă, în sfârşit. Viaţa în cămin nu e aşa de plăcută, să ştiţi.

Am intrat în casă pe la ora zece seara şi m-am îmbrăţişat cu părinţii mei. Îmi era dor de ei şi, ca de obicei, mama m-a poftit în bucătărie de unde deja simţeam mirosul de sărmăluţe. După un semestru întreg de şaorma, sandwich-uri şi alte semi-preparate, mâncarea mamei a venit ca o uşurare. Totuşi, ceva nu era în regulă. Zâmbetele erau cam reţinute şi conversaţia a fost mai mult despre vreme, până la un punct:
"Câte examene ai picat, până la urmă?", a întrebat tata într-o doară.
Hopaa! Nu e bine. După 12 ani de şcoală alături de ai mei, cunoşteam mult prea bine tonul acesta.
"Trei.", răspund eu cu aceeaşi aparentă dezinteresare. Aşa începe dansul.
"Cam multe. Eu şi mama ta eram integralişti în primul an."
"Bineînţeles că eraţi integralişti, doar n-aţi făcut algebra cu Mandache!"
"Nu contează cu cine am făcut! Şi pe vremea noastră se făcea carte, să ştii!", veni răspunsul standard.
"Ce pot să spun? V-am povestit deja, şi-au bătut joc de noi. La algebră n-a luat aproape nimeni examenul şi a dat nişte subiecte imposibile."
"Eu cred că tu ai scăpat de sub control acolo, la Bucureşti. Puteai să înveţi şi tu mai mult şi să nu stai toată ziua cu fata aia!", se bagă şi mama în vorbă.
"Am învăţat foarte mult şi te-aş ruga să o laşi pe Ioana în pace!"
"Nu ţipa la mama ta! Dacă învăţai, îţi luai examenele. Că nu-ţi plătesc degeaba cazarea şi mâncarea acolo, măcar examenele să ţi le iei dacă altceva nu faci!"
Evident, argumentul de neclintit: dacă învăţai, luai examenele. Dar niciodată nu le-a trecut prin minte că nu e vina mea. Şi evident că altceva nu fac. Atunci când am vrut să mă angajez, mi-au cerut experienţă şi programul se suprapunea cu orarul încărcat, că nu-s la fără frecvenţă, pentru Dumnezeu!
"Asta e, le dau în toamnă.", zic eu fără tragere de inimă.
"Şi ai face bine să le şi iei!"

Cam asta a fost discuţia de ieri seară. Am adormit cu o durere de cap infernală, iar acum stau şi mă uit la televizor pentru că oricât am încerca, nimeni nu poate trece peste cearta recentă. Am venit acasă şi mă uit la televizor pentru că părinţii pe care de-abia aşteptam să-i văd, în care căutam un sprijin, sunt de părere că orice s-ar întâmpla este vina mea. Mă uit la televizor pentru că iubita mea este departe, la Bucureşti. La naiba, asta puteam să fac şi în cămin. Şi puteam să şi fumez în timp ce mă uitam la televizor.

duminică, iunie 18, 2006

Asul s-a întors şi fotbal.

Astă seară mi-a adus aminte Răzvan (să trăieşti, Şerifule!) de un fapt incontestabil: sunt mai popular decât Daniela Gyorfi! Încă puţin şi o să-i bat şi pe Nicoleta Luciu şi pe Silviu Prigoană! Viva la revolusion.


De asemenea, mă enervează Campionatul Mondial de Fotbal din Germania. De câte ori am şi eu timp să mă uit la meci joacă ba Ghana, ba Iran sau Statele Unite. Aşa că nu mă uit. Apoi aflu că Cehia şi-a furat-o de la Ghana şi nu înţeleg ce se întâmplă. Le-au promis mâncare dacă bat, sau cum? Nu înţeleg cum poate echipa Ghanei să bată o naţională aflată cu 50 de locuri mai sus în clasamentul FIFA.
Să fie motivul că africanii chiar au jucat de plăcere, fără nici o obligaţie? Să conteze atât de mult faptul că Cehii sunt profesionişti, că majoritatea vin după un an întreg de jucat la cluburi foarte mari în Europa, unii până în finale importante. Cred că acest meci a fost dovada vie că orice pasiune transformată în slujbă încetează a fi pasiune şi devine o corvoadă. Toată lumea îşi pune prea mari speranţe în unele echipe şi presiunea este enormă. N-aş vrea să fiu în pielea jucătorilor cehi la meciul următor.

sâmbătă, iunie 17, 2006

Muzici.

În ultimul timp, am ascultat numai trance şi muzică electronică. N-aş putea să spun din ce cauză (poate pentru că merge al naibii de bine cu codingul şi cu învăţatul - monotonia, de!). Ca să nu fiu egoist, vă arăt şi vouă ce radio ascult. Face parte din reţeaua SomaFm.

marți, iunie 13, 2006

Fiecare cu piticii lui.

Este ora 03:24. În scrumieră fumegă o ţigară. Langă ea stă o cană mare pe jumătate plină cu cafea solubilă făcută cu apă minerală. Pe deasupra cearcănelor adânci, studentul urmăreşte înfrigurat nişte foi cu formule, calcule şi teoreme mâzgălite cu creionul. Mai bine renunţ acum, gândi. Ce-ai spus?, întrebă creatura. De mai bine de două ore, stătea în spatele studentului, fără să scoată un sunet, dar mereu atentă. Sau, mai bine zis, atent. Era un pitic, cu capul foarte mic şi urechi ascuţite.
- Nimic..., replică studentul cu voce tare.
Piticul începu să râdă foarte ascuţit şi strident. I se zgâlţâiau foile din mână de atâta râs. De când a apărut, de acum două zile, studentul nu l-a văzut decât cu acele foi în mână. Cum n-a îndrăznit încă să-l întrebe, presupunea că foile conţin subiectele de la examenul de mâine.
La început a crezut că înnebuneşte, dar acum se obişnuise cu apariţia piticului care se prezentase drept "cel mai mare coşmar al tău". Bineînţeles că a urmat o serie de râs isteric. Luându-şi inima în dinţi, studentul se întoarse către pitic:
- Cine eşti, de fapt?
- Hmmm, văd că eşti mai curajos decât ceilalţi.
Încă o repriză de râs. Era binedispus astăzi. Faţa lividă nu lăsa să se vadă acest lucru, totuşi:
- Am atât de multe nume că nici eu nu mai ştiu...
- Dumnezeule mare, fu replica studentului care-şi făcea o cruce.
- Stai potolit, nu e ceea ce crezi. Nici Dumnezeu, nici Cel Căzut n-au treabă aici. Pur şi simplu nu te vrea nimeni, nu te-ai prins? Ai prea multe păcate ca să ajungi în Rai şi eşti complet inutil în partea cealaltă. Şi aici intervin eu...
Tonul folosit aducea aminte de o reclamă proastă de teleshopping. La aspiratoare-minune, parcă.
- Hai, ce te albeşti aşa la faţă. Fii şi tu mai relaxat, ce dracului!
Izbucni iarăşi într-un hohot de râs. În mod deloc surprinzător, studentul nu aprecie gluma.
- Ce vrei de la mine? întrebă aproape şoptit studentul.
- Ehe...n-ar mai fi aşa de haios dacă ţi-aş spune, nu? În principiu, vreau să te eliberez. Pe tine şi pe colegii tăi. Hai să facem o călătorie.
Piticul pocni din degete şi, deodată se treziră amândoi într-o sală de cinema goală, asezaţi în primul rând.
- Ia priveşte aici, spuse Piticul şi arătă spre ecran.
Proiecţia era a unei camere liniştite, aranjată cu gust. Prin întuneric, pe pat se vedeau două siluete.
- E profesoara ta de algebră cu soţul ei. Nu-i aşa că dorm liniştit? Hai să mai vedem.
Imaginea se mută pe o stradă aglomerată. În centru era un individ cu un aparat foto la ochi. Când aparatul coborî, studentul îl recunoscu pe proful de geometrie descriptivă.
- Nu ştiai că e la un simpozion în Astralia? Tocmai se pregăteşte să-şi îmbunătăţească cunoştinţele vizitând opera din Sydney. N-ai fost niciodată acolo, nu?
Imaginea se schimbă iarăşi. Alt profesor se uita la filme porno.
- Eh...e şi el om, nu? Glasul Piticului devenea din ce în ce mai ironic. Hai să vedem ce fac colegii tăi.
Imagini frumoase din cămin, cu studenţi obosiţi care încearcă să înveţe, cu gândaci pe jos şi manele din camera vecină.
- Ce condiţii tari vă oferă ăştia, continuă Piticul pe un ton mieros. Mmmm, urmează scena mea preferată.
Pe ecranul de proiecţie apăru o scenă de sex.
- Uite! Maria, fosta ta iubită. Hai, că mai ţii minte, te-a lăsat pentru că nu aveai timp de ea. Stai liniştit, face foarte bine, oricum îşi găsise pe altcineva înainte să se despartă de tine - un tip plin de bani. Plin de bani şi de timp, normal.
Studentul privea hipnotizat şi strângea din ce în ce mai tare cotierele capitonate:
- Nu! Nu se poate aşa ceva! E o minciună! striga cu toată puterea.
- Dacă ai fi avut şi tu mai mult timp... Sau mai mulţi bani... Nu înţeleg de ce ţi-a trebuit trusa aia de izograf de patru milioane. A, ba ştiu: ţi-au cerut-o la facultate ca s-o foloseşti o singură dată.
Pocni iarăşi din degete şi reveniră în camera studentului. Cu privirea la ceasul de la mână, Piticul spuse:
- Chiar acum, Maria îşi aprinde ţigara de după, iar tipul ăla îi face cadou un inel. A dat patru milioane pe el.
Râsul Piticului intră până în măduva oaselor studentului. Nu mai era isteric, era rău.
- Dute-n morţii mă-tii! Ce vrei? strigă studentul cu o răutate aproape egală.
- Ia pistolul ăsta şi gândeşte-te cine-i de vină pentru toate astea. Ştii ce-ai de făcut.
Cu aceste vorbe, îi puse un revolver pe masă şi dispăru.

A doua zi, la facultate era agitaţie mare. Poliţia încercuise zona şi medicul legist tocmai constatase decesul profesoarei de algebră. Alte două ambulanţe se grăbeau spre Spitalul de Urgenţă. Agentul principal Popescu discuta cu un subaltern:
- A spus de ce-a făcut asta?
- Cică i-a spus un pitic. E sărit rău.